18.3 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRăzboiul de după referendum

Războiul de după referendum

Preşedintele executiv al PSD Dolj, Ion Prioteasa, i-a atacat ieri dur pe membrii grupului PSD de la Cluj, acuzându-i că sunt primii la reproşuri, dar mediocri când vine vorba de rezultate. Liderul PSD n-a avut cuvinte de laudă nici la adresa liberalilor.

Rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu au primele efecte şi în Dolj. Preşedintele executiv al organizaţiei judeţene a PSD, Ion Prioteasa, a declarat ieri că pentru eşecul de la referendumul de sâmbătă pe care l-a suferit partidul din care face parte nu trebuie căutaţi vinovaţi, însă anumiţi lideri social-democraţi care s-au grăbit să atace conducerea formaţiunii după anunţarea rezultatelor ar trebui să-şi „pună surdină“.
Potrivit acestuia, grupul de la Cluj şi vicepreşedintele PSD Victor Ponta ar trebui să se abţină de la comentarii, dat fiind faptul că rezultatele obţinute în regiune sunt slabe. „Toţi ar trebui să-şi mai pună surdină pentru că şi în judeţele lor s-au petrecut aceleaşi lucruri ca în întreaga ţară. La grupul de la Cluj nu am văzut rezultate spectaculoase. Unii abia aşteaptă să se întâmple un astfel de eveniment ca să iasă în evidenţă. La Victor Pompa… Ponta şi cei de la Cluj mă refer“, a spus Prioteasa.
Acesta a continuat acuzele la adresa liderilor pesedişti de la Cluj spunând că, deşi în regiune PSD nu a înregistrat niciodată rezultate deosebite, o parte semnificativă din miniştrii cabinetului Năstase a provenit din zona Clujului.
„Cu cei de la Cluj am şi altă problemă, pentru că nu aduc o zestre prea importantă de voturi şi au cele mai multe foloase. În guvernarea Năstase au fost şase miniştri de la Cluj. Ar fi bine să se aleagă miniştri din toate bazinele PSD, iar grupul de la Dolj ar avea cu ce să se laude“, a mai spus prim-vicepreşedintele PSD.

Doljul are un procent la NU sub media pe ţară

De reproşuri nu au scăpat nici partenerii din coaliţia anti-Băsescu, liberalii şi peremiştii, Prioteasa acuzându-i că n-au mişcat un deget pentru a ajuta PSD-ul în campania dinaintea referendumului. „În afară de finalul campaniei şi de alte două-trei evenimente, precum târgul din Pleniţa sau Poiana Mare, despre alte acţiuni nu am auzit“, a precizat liderul pesedist. Liberalii doljeni se apără spunând că nu a fost niciodată vorba despre o campanie comună a PSD şi PNL, iar PNL-ul a avut propriul mod de a face campanie. „În loc să caute răspunsuri la rezultatele referendumului, se discută de celelalte partide ca şi cum noi am fi răspunzători. Campania dusă înainte de referendum ar fi putut cuceri 7% din alegătorii nehotărâţi, dar nu s-a întâmplat asta, şi totuşi Doljul are un procent la NU sub media pe ţară. PNL a declarat că vrea strategie diferită de cea a PSD-ului, nu ne-am învoit să stăm de mână“, a spus preşedintele PNL Dolj, Mario Oprea.

Prioteasa: „Ar fi util să intrăm la guvernare“

Preşedintele  executiv al PSD Dolj este de părere că formaţiunea de stânga ar avea mult mai multe de câştigat la guvernare şi nu susţinând un partid aflat la guvernare. Prioteasa a declarat că, din afara guvernului, PSD nu se alege cu nimic. „Cred că ar fi mai util să intrăm la guvernare decât să susţinem un guvern şi să nu ne alegem cu nimic“, a menţionat Prioteasa.
Afirmaţiile liderului pesedist sunt văzute de liberali ca pure fantezii, senatorul Mario Oprea declarând că PSD-ul la guvernare ar putea însemna „refacerea FSN-ului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII