17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAnarhie și abuz de putere

Anarhie și abuz de putere

Guvernul Ponta a reușit în mai puțin de două luni să sperie orice om de bună credință, dispus să crediteze o vreme noua putere cu un cec în alb. Ne confruntăm deja cu două situații gravissime – cazurile MOF și ISC – plus o invitație la anarhie prin boicotarea Curții Constituționale. În primele două cazuri, putem suspecta în mod legitim utilizarea discreționară a puterii în scopuri personale, pentru a face scăpați oameni cu probleme majore de integritate, inclusiv pe șeful guvernului. Invitația la anarhie lansată de premierul Victor Ponta prefațează declanșarea acțiunii de suspendare a președintelui, în tentativa USL de preluare a puterii totale în România.
Inventarul cazurilor grave suspecte de abuz de putere începe cu prima zi de guvernare. Pe 8 mai, în prima ședință de guvern, guvernul Ponta decide să treacă Inspectoratul de Stat în Construcții de la Ministerul Dezvoltării în directa subordonare a guvernului. Mai are astăzi cineva dubii că Victor Ponta știa exact ce face, că toată acțiunea a fost premeditată într-o încercare de a-l scăpa pe Adrian Năstase de condamnare? Mai crede cineva în inocența premierului după ce l-ați văzut țipând pe scările Spitalului Floreasca celebrul „Băsescule, ești fericit“, sugerând astfel că presupusa tentativă de sinucidere ar fi rezultatul unei condamnări politice? Putem trage concluzia de aici că Victor Ponta a simțit încă din prima zi de guvernare că e datoria lui să-și scape maestrul, coordonatorul său în furt, să-l scape din ghearele dictatorului. Se mai îndoiește cineva astăzi, după dramoleta sinucigașului ratat, că totul a fost o farsă lamentabil pusă în scenă cu ajutor instituțional (miniștri, polițiști, medici)?
Miercuri, 27 iunie, guvernul Ponta trece prin ordonanța de urgență (unde-o fi urgența) Monitorul Oficial de la parlament în directă subordonare, la fel cum a procedat cu ISC-ul. Cu mișcarea asta, Ponta a împușcat doi iepuri. L-a scăpat pe Dan Voiculescu de procesul de la Înalta Curte și s-a salvat pe sine de Consiliul care urma să-i judece plagiatul. Dacă n-ar fi avut control total pe data publicării unor acte oficiale, existau două riscuri majore. Unu: Demisia lui Dan Voiculescu risca să nu intre în vigoare la timp pentru a stopa procesul la Înalta Curte. Doi: Ordinul de ministru prin care s-a blocat Comisia reunită vineri să judece plagiatul lui Ponta riscă să opereze legal abia după pronunțarea unui verdict, adică tardiv. Putea risca Victor Ponta? Nu putea, prin urmare a trecut la fapte. Avem în acest moment toate motivele – faptele vorbesc singure – să credem că a utilizat puterea în scopuri personale. Iar complicii săi se numesc Ioan Rus, ministru de interne, în cazul tentativei de favorizare a infractorului Năstase și Liviu Pop, ministrul educației, cel care a intervenit brutal prin ordin de ministru pentru a-și apăra șeful de un iminent verdict de plagiat.
Aceste două gesturi instituționale șocante (jongleriile MOF și ISC) se încadrează lejer la abuz în serviciu sau favorizarea infractorului, fapte penale, comise pe față, în total dispreț față de opinia publică. Procurorul Ponta știe bine ce a făcut, știe că s-a transformat în avocatul borfașilor. Procurorul este perfect conștient că a furat munca altora, din moment ce împiedică disperat aflarea adevărului, uzând în mod scandalos de toate pârghiile puterii de care dispune ca un vechil. La fel cum, cel care se pretinde șeful celui mai cinstit guvern, apărătorul legalitații și ordinii instituționale are în clar reprezentarea răului produs când subminează autoritatea Curții Constituționale. Anul trecut, când îl critica pe șeful statului că nu respectă deciziile Curții, califica cu gura lui această atitudine anarhie.
Complicele premierului Ponta în acțiunea de subminare a ordinii instituționale se numește Andrei Marga, ministru de externe. Președintele Traian Băsescu susține că este împiedicat în exercitarea atribuțiilor sale, o acuzație fără precedent. Cu tot gradul ei de subiectivism, exprimă totuși o realitate pe care doar cei de rea-credință refuză să o accepte. Probabil că acțiunea de suspendare a președintelui va debuta în forță săptămâna viitoare. În absența unor motive constituționale, va fi pur și simplu încă un mare abuz, încă un pas spre anarhie. Asta nu-i revoluția bunului-simț, seamănă mai degrabă a revoltă în penitenciar. E revoluția hoților prinși în flagrant.
Discipolul și-a învins maestrul (aflat în pușcărie). Guvernul Ponta a reușit să se impună ca putere abuzivă, antidemocratică și anarhică mai repede decât guvernul Năstase, căruia i-au trebuit totuși patru ani să îngrozească lumea occidentală. Cel puțin, Năstase avea oroare de anarhie. Până și corupția din vremea sa era sistemică, ceea ce presupune o anumită ordine și disciplină în furt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS