17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiTunurile pe Dinamo I şi Dinamo II

Tunurile pe Dinamo I şi Dinamo II

După o vară fierbinte şi după câteva scandaluri, Universitatea începe noul sezon cu un supermeci, Craiova – Dinamo. Nu contează ce am făcut cu Lazio sau cu Internaţional Curtea de Argeş, ci ceea ce facem acum, în campionat. Înţeleg că Ştiinţa n-a lăsat o impresie foarte bună în amicalul de sâmbătă seară, că puţinii suporteri care au venit l-au luat la ţintă pe finanţator…
Nu mă interesează decât echipa. Că a jucat în mod voit aiurea, cum văd că a declarat Mititelu, este o problemă pe care n-am prea înţeles-o. Contează însă, repet, jocul şi rezultatele din campionat. Şi, chiar din prima etapă, ne duelăm cu un duşman de-o viaţă, Dinamo. Nici la ei nu este linişte, dar, într-un meci cu Craiova, toţi „câinii“ se mobilizează. Sâmbătă, Universitatea trebuie să pună tunurile pe Dinamo! O atmosferă oltenească în tribune, o dăruire a jucătorilor alb-albaştri ca în meciul trecut cu Dinamo (din aprilie) – cam aşa ar trebui să ne programăm acest derbi. Este un meci dificil, dar oltenii au ştiut întotdeauna să facă partide mari în compania celor din Capitală, mai ales când este vorba de Dinamo!
Şi formaţia Pandurii evoluează cu… Dinamo. Da, Astra Ploieşti poate fi considerată o enclavă dinamovistă. Cum zicea cineva, Astra e numele de cod pentru Dinamo II! Ion Moldovan este antrenorul în jurul căruia au fost aduşi câţiva jucători cu sânge de „câini roşii“. „Sorinaccio“ ştie însă să pregătească un meci tare, aşa cum se anunţă Astra – Pandurii.
Pronostic la cele două meciuri ale oltenilor? Craiova – Dinamo 1 şi Astra – Pandurii 2.
Duminică seară am văzut Supercupa, un meci în care CFR Cluj a învins Unirea Urziceni la lovituri de departajare. Ce să zic? Un meci desfăşurat într-un fel de anonimat, dar mie mi-a plăcut. Important este că ambele trofee ale sezonului trecut, campionatul şi cupa, au ajuns în provincie.
Am părerea că, şi în acest sezon, provincia va pune mari  probleme Capitalei.
N-am fost la amicalul Ştiinţei cu Internaţional Curtea de Argeş deoarece noi, cei din „Craiova Maxima“, am fost „convocaţi“ de Sorin Cîrţu la un meci în mai multe… reprize, care de care mai interesante, nunta fiicei lui „Sorinaccio“ (cea mică), Ligia. S-a jucat pe nocturnă… Pe terenul de joc, „poarta“ a fost bine străjuită de Silviu Lung şi Gabi Boldici, iar în faţa lor, eu şi cu „Roşu“ (Ungureanu) n-am dat voie nimănui să treacă decât cu aprobare. Au mai jucat pe partea noastră Balaci, Geolgău, Irimescu şi Cămătaru, iar când noi am obosit au intrat lupii tineri – Emil Săndoi, Pavel Badea, Fane Stoica, Vasile Mănăilă, Negrilă II, Beldeanu II, Oţet II…
În „vestiar“, Balaci şi Geolgău vorbeau altă limbă decât a noastră, cei doi având bagajele făcute pentru a pleca spre altă ţară, cu căldură mai multă, dar şi cu petrol şi dolari mai mulţi, Kuweit.
Pe lângă noi, s-au „contrat“ foşti şi actuali conducători, Marin Condescu, Marcel Popescu şi Gigi Neţoiu. Ce a ieşit? Casă de piatră pentru Ligia!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS