(Ediţie din arhivă) Anul 13, nr. 4080. Marți, 06 Mai 2008
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Opinii
Comentariu
Şi o cartolină din Montreal
Opinii - Cornel Mihai Ungureanu(citeste alte articole de acelasi autor »)
Marimea textului: 
Se înserase. Priveam în treacăt, pe Saint-Denis, casele cu scări ce urcă brusc (sau cotit) din trotuar până la uşa cocoţată. Pe maşinile inscripţionate „Je me souviens“ fluturau steagurile echipei locale de hochei, iar Florin mă conducea prin anticariate şi librării. Am cotit apoi pe Saint Catherine. Ritmuri de jazz, tatuaj în direct (într-o vitrină), o gaşcă de motociclişti bărboşi şi-un deget arătând spre hotelul în care John şi Yoko ofereau, în vremea războiului din Vietnam, un celebru bed-in (în camera lor a fost înregistrat, tot atunci, „Give Peace a Chance“). „Diferenţa de legislaţie între Canada şi Statele Unite este că, la americani, dansatoarele trebuie să îşi păstreze bikinii pe ele; aici, nuditatea este absolută“, m-a avertizat prietenul meu, în timp ce intram în unul dintre numeroasele cluburi. M-am adaptat la situaţie mai uşor decât la bilingvism, la accentul quebecos sau la indicatoarele care îţi atrag atenţia că poţi face la dreapta numai după ora 22.00.
În dimineaţa următoare, Mihaela m-a plimbat prin Vieux-Port. Fete cu laptopuri îşi beau cafeaua într-un Starbucks, trăsurile preluau turiştii din faţa Bazilicii Notre-Dame şi îi legănau pe străduţele pietruite (din loc în loc mirosea a balegă), iar mai târziu am vizitat Oratoriul Saint-Joseph. Florin mi-a aranjat, amuzat (şi amuzant), ca în povestirile sale, întâlniri cu scriitorii din comunitatea românească, m-a dus în Lachine şi pe Insula Sainte-Hélene, la statuia lui Eminescu din Piaţa României, în vârf de Mount Royal (pentru privirea panoramică) şi la poale, unde se derula bucuria dansului în ritmul tam-tam-urilor.
De Înviere, luaserăm Lumină de la Biserica „Buna Vestire“ (spre deosebire de ectenia de la Toronto, aici, Regina Elisabeta nu a fost amintită), iar în ziua de Paşte, Mihaela ne răsfăţase cu friptură de miel (din Africa de Sud), cozonac, pască şi ouă roşii. Spre seară, în Laval, ascultam, odată cu muzica Domnicăi Trop, amintirile de pe Valea Gilortului sau despre oaia friptă în pământ, la Cernele, în copilăria celuilalt Florin, şi pe Cerasela spunând că în Montreal se găseşte leuştean doar în grădina botanică (a doua, ca mărime, din lume), de unde chiar rupsese câteva fire.
Luni a plouat fără încetare şi, după întâlnirea cu Mircea (citise articolul lui Liiceanu despre Monica Lovinescu), m-am adăpostit în oraşul subteran. Mă gândeam la cuvintele lui Filip: „Foamea, cam la cinci ani după ce am plecat din România, mi-a trecut“, la povestea lui despre coada la gaz, în satul natal, şi la vânzătorul care i-a dat, împreună cu bidonul, şi câteva pagini rupte dintr-o carte (operaţiunea „Cartea la sate“). Şi la cei şase colegi din altă redacţie ajunşi în oraşul de pe insulă în ultimii ani. Am renunţat să îi sun, probabil că lucrau (câini sunt aici, dar cu covrigi în coadă n-am văzut), n-aveau timp de hoinăreală, ca mine.
În privirea asta de turist încap însă şi cartierele sărace, mizeria din unele autobuze, cozile de aşteptare la un medic specialist, pensiile nu tocmai mari, puţinătatea zilelor de concediu, dezbaterile despre acceptarea numai a imigranţilor cu studii superioare. Oameni zâmbitori şi lipsiţi de griji? Nu sunt toţi (şi nici pe de-a întregul) aşa. Nesiguranţa locului de muncă, nepriceperea de a folosi un credit (acces pare să aibă oricine, mai greu e pentru cei cu venituri mici să iasă din datorii), chiria sau rata la casă, şcoala (pentru cei care au copii) fac parte din fundal. N-am auzit însă pe vreunul să spună: „Nu mai suport Canada! Mă întorc în România!“.
În dimineaţa următoare, Mihaela m-a plimbat prin Vieux-Port. Fete cu laptopuri îşi beau cafeaua într-un Starbucks, trăsurile preluau turiştii din faţa Bazilicii Notre-Dame şi îi legănau pe străduţele pietruite (din loc în loc mirosea a balegă), iar mai târziu am vizitat Oratoriul Saint-Joseph. Florin mi-a aranjat, amuzat (şi amuzant), ca în povestirile sale, întâlniri cu scriitorii din comunitatea românească, m-a dus în Lachine şi pe Insula Sainte-Hélene, la statuia lui Eminescu din Piaţa României, în vârf de Mount Royal (pentru privirea panoramică) şi la poale, unde se derula bucuria dansului în ritmul tam-tam-urilor.
De Înviere, luaserăm Lumină de la Biserica „Buna Vestire“ (spre deosebire de ectenia de la Toronto, aici, Regina Elisabeta nu a fost amintită), iar în ziua de Paşte, Mihaela ne răsfăţase cu friptură de miel (din Africa de Sud), cozonac, pască şi ouă roşii. Spre seară, în Laval, ascultam, odată cu muzica Domnicăi Trop, amintirile de pe Valea Gilortului sau despre oaia friptă în pământ, la Cernele, în copilăria celuilalt Florin, şi pe Cerasela spunând că în Montreal se găseşte leuştean doar în grădina botanică (a doua, ca mărime, din lume), de unde chiar rupsese câteva fire.
Luni a plouat fără încetare şi, după întâlnirea cu Mircea (citise articolul lui Liiceanu despre Monica Lovinescu), m-am adăpostit în oraşul subteran. Mă gândeam la cuvintele lui Filip: „Foamea, cam la cinci ani după ce am plecat din România, mi-a trecut“, la povestea lui despre coada la gaz, în satul natal, şi la vânzătorul care i-a dat, împreună cu bidonul, şi câteva pagini rupte dintr-o carte (operaţiunea „Cartea la sate“). Şi la cei şase colegi din altă redacţie ajunşi în oraşul de pe insulă în ultimii ani. Am renunţat să îi sun, probabil că lucrau (câini sunt aici, dar cu covrigi în coadă n-am văzut), n-aveau timp de hoinăreală, ca mine.
În privirea asta de turist încap însă şi cartierele sărace, mizeria din unele autobuze, cozile de aşteptare la un medic specialist, pensiile nu tocmai mari, puţinătatea zilelor de concediu, dezbaterile despre acceptarea numai a imigranţilor cu studii superioare. Oameni zâmbitori şi lipsiţi de griji? Nu sunt toţi (şi nici pe de-a întregul) aşa. Nesiguranţa locului de muncă, nepriceperea de a folosi un credit (acces pare să aibă oricine, mai greu e pentru cei cu venituri mici să iasă din datorii), chiria sau rata la casă, şcoala (pentru cei care au copii) fac parte din fundal. N-am auzit însă pe vreunul să spună: „Nu mai suport Canada! Mă întorc în România!“.
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 4.5 din 25 voturi
Nota curentă: 4.5 din 25 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de io:
si cateva poze pentru a ilustra articolul: http://w ww.geocities.com/cas amede2005/ - de Gabimontreal:Este adevarat , nu puteati sa auziti pe nimeni spunind : - Nu mai suport Canada ! Ma intorc acasa ! Dar au fost destui care au venit la Montreal in vizita si ar trebui sa le mai spunem : Mai veniti pe la noi , inca nu ati vazut tot ! N-ati ajuns inca la Tadusac sa vrdeti balenele , nu ati fost poate nici la Niagara sa vedeti una din cele mai frumoase minuni ale naturii : si poate nici pe podul Jacques Cartier in luna Iulie sa vedeti Mondialele de focuri de artificii . Mai veniti aici ...si iarna sa cautati in luna Februarie un servici , mergind pe jos la minus- 40 de grade Celsius , Sau sa fiti in locul onui profesor de franceza care nu poate gasi un post la o catedra si lucreaza la un Harvey , sau sa aveti copii care au o diploma la Universitatea de Montreal si nu li se da acces la un post fiindca nu se cheama Tramblay sau Bergeron sau Leduc ...si care nu mai au de ales sa se intoarca acasa , fiindca sint nascuti aici si sint la ei acasa ...mai veniti pe la noi si mai scrieti si ce nu ati vazut prima oara !
- de cmu:imi doresc sa mai vin, va fi insa greu si atunci sa cuprind chiar si numai propriile impresii intr-un articol. la Niagara voi merge, probabil, inainte de intoarcerea in Romania, lucrurile de care va loviti traind aici le stiti insa mult mai bine decat mine. daca nu am auzit pe nimeni spunand ca nu vrea sa se intoarca, nu inseamna ca nu exista astfel de oameni, ci doar ca nu i-am intalnit eu in aceste zile. nu sunt dintre cei care isi inchipuie ca lucrurile sunt perfecte undeva pe pamantul asta. ca unul care stie Canada mai bine decat mine ati inclina balanta spre negativ sau spre pozitiv? multumesc pentru comentariu.
- de Lucian:Mihai...in general spus, in Canada nu este(chiar asa) de bine...este prea proasta situatia din Romania, parerea mea...
- de din rive-sud:100% de acord cu lucian. Dar sa stiti ca tare mult ne lipsesc parintii, fratii si prietenii din Ro. Iar de muncit , aici se munceste nu gluma
- de fost canadian:am trecut granitza la sud. Mult mai bine material in primul rand...dar Canada mi-a ramas in suflet. Merg in toata lumea cu pasaportul canadian. ..probabil ca il voi folosii si atunci cand il voi obtzine pe cel american
- de Passagero:Cornele,exista destui care ar vrea sa se intoarca in Europa, nu numai romani (de exemplu si bulgari,sarbi,ca sa vorbesc de vecini de-ai nostri),dar unde sa se intoarca ? Si-au vandut tot ce aveau acolo si au venit aici unde lucrurile nu s-au potrivit exact cu ce li se promisese la ambasade , acum nimeni nu mai are in cont macar cateva mii de dolari ,ci doar datorii de cateva sute de mii de dolari.Toata lumea aici incearca sa-si implineasca visele nereusite in Romania de a avea o casa si o masina respectabila prin "intelegerea" bancilor care nici ele nu sunt chiar tocmai binevoitoare,chiar daca ele ies totdeauna in castig,indiferent de cum se incheie afacerea. Odata intrati in sarabanda datoriilor,nu mai exista iesire.Ca excursionist nu poti sa vezi imediat adevaratele pete negre ale lumii de aici,iti trebuie ceva timp.In momentul de fata toata lumea se duce la vale,ramane de vazut care vor ajunge cel mai tarziu in prapastie. In acest moment nimeni nu urca,nici macar China care produce atatea ace,brice si carice... Pare paradoxal,dar sistemul medical in Quebec este chiar sub nivelul celui spagar din Romania. Ajuns la Urgenta ai de asteptat 12 ore si chiar mai mult. Este nevoie de medici,pentru ca se vede clar ca nu sunt suficienti,dar nu le sunt recunoscute studiile.Este nevoie de ingineri,dar la fel,nu le sunt recunoscute diplomele,in ciuda faptului ca podurile se prabusesc de bine ce au fost proiectate.Sau cum mai zicea un coleg de-al meu mai prin iarna:singurul loc unde desi cade asa de multa zapada,casele sunt tip cutie,fara acoperisuri care ar necesita alte calcule de rezistenta,care necesita ceva matematica. Matemat ica este grea si nesuferita,scoala nu este foarte placuta aici(noroc cu emigrantii),Quebec-u l este pe primul rand in randul federatiei canadiene in ce priveste numarul de elevi ce abandoneaza studiile. Si totusi in Montreal fiscalitatea nu este asa de strivitoare ca in Toronto,casele, chiriile sunt mai mici,la fel asigurarile la masini (de 6-10 ori mai mici ).Sistemul de ajutor social este bun aici,dar paradoxal asta ii face sa se complaca intr-o viata vegetativa si sa imbatraneasca saraci,fara a fi realizat nimic.Din acest punct de vedere Canada nu se poate compara cu Romania... Drum bun la Niagara Falls,dar tin sa te anunt ca nu vei avea de vazut mare lucru...
- de I C from NY:"M-am adaptat la situaţie mai uşor decât la bilingvism, la accentul quebecos..." As vrea sa va spun, Domnule CMU, ca un francez care vine in Canada, are accent frantuzesc. Un englez, care vine in America, are accent englezesc. Cei care vin au accent. Cei care stau, localnicii, nu au accent. Ei vorbesc in graiul lor, invatat de la mama lor, in tara-mama, in care s-au nascut si au crescut. Asadar: un quebecois nu poate sa aiba accent, la el acasa fiind. Trecand peste aceasta mica observatie, care sper, din toata inima, sa nu va supere, va multumesc, in calitate de cititor,si pentru aceasta frumoasa "cartolina", dintr-unul din cele mai frumoase orase canadiene. Pe care l-am vazut si eu, cu cativa ani in urma. Canada e o tara frumoasa. Nu este insa singura. Dumnezeu a impartit frumuseti, cu mare darnicie si bunatate, peste tot pe acest Pamant. Trebuie insa remarcat un lucru. Daca aceste frumuseti nu sunt vazute, ele nu exista. Asa incat profitati din plin acum. Aici, in Longisland, unde locuiesc, de cativa ani, intr-un parculet, sta scris pe o piatra, la intrare: "What we keep in memory, is ours forever". Cu asta ramanem. Va urez sejour placut in continuare pe acest continent. Si, atentie, acasa! Cand ajungeti, vedeti ce faceti cu "relicvele" acelea, de pe liste. Poate (ne) scapati de ele. Succes!
- de chicago:frumos spus domnule I C... ii dau deptate si lui Lucian... oricum nu exista perfectiune... nici in Canada, SUA sau Europa iar acasa in Romania de ar fi macar binisor sunt sigur ca ne-am intoarce multi... acum daca tot suntem plecati macar sa incercam sa ne bucuram cu ce avem si ce vedem.. daca suntem negativisti: aia nu-i buna, ailalta e aiurea putem sa stam in rai ca stam de pomana...
- de un oltean canadian:Mare dreptate are Passagero in ce a scris ,sunt aici in Montreal si asta este realitatea.Cu totii facem datorii la ale lor banci,bucurandu-ne cum spune si el de-o casa (de carton) sau poate de o masina (foarte necesara aici).Care pe viitor aveti ganduri de a veni aici ganditi-va atent.Si un sfat care nu a fost spus invatati limba foarte bine sa nu perdeti timp,sa mergeti direct la studii(pt cei dornici de stress).Bafta
- de cmu:din afara pare greu de inteles de ce nu aduc mai multi medici, de exemplu sau de ce nu pregatesc mai multi aici. canada este data drept exemplu, in europa, pentru sistemul sau social, probabil ca exista o explicatie pentru disfunctionalitatile din sistemul medical. multumesc pentru comentarii si pentru urari. domnul IC from NY, sigur ca nu ma supar pentru observatie. alesesem ca referinta franceza pe care am invatat-o in scoala, fata de ea am apreciat ca au accent cei din quebec, am inteles punctul dumneavoastra de vedere. imi pare rau ca nu am reusit sa raspund comentariilor la articolul precedent, cel din toronto. multe dintre ele au fost interesante. am auzit si eu despre tipi impuscati, am vazut un politist punand catuse unui negru, am inteles: 'aproape totul in canada e mai bine, insa mereu ne loveste dorul si distanta', chiar daca sunt si unii care afirma ca nu simt dorul. murdaria de pe strazi e si ea vizibila, noxe sunt sigur ca exista, dar e si senzatia aia de spatiu, sunt si parcurile relativ intinse, si atatea strazi linsitite, imi imaginez insa ca nimeni nu ar sta la 'mai rau'.
- de M:Un individ crapa de curiozitate sa vada cum o sa fie cand o sa moara: in rai, in iad...Drept pentru care face ce face si ia legatura cu Dumnezeu: ''Doamne, as vrea sa vad cu e pe acolo, prin rai, prin iad, sa stiu incotro sa ma orientez cand mi-o veni randul'' ; Dumnezeu fiind de acord, individul alege sa viziteze mai intai iadul. Ajunge acolo, trai-pe vatrai : bautura, femei, muzica, masini scumpe, bani si toate astea fara nici un efort... In rai, cam altfel: trebuia sa aiba grija de cel da langa el, sa dea de mancare la privighetori si fluturasi, sa munceasca la intretinerea pajistilor etc. Se intoarce si din rai iar dupa cativa ani ii vine randul sa treaca limita transcedentalului in mod definitiv, nu numai spiritual ci si fizic, ca tot omul... Dumnezeu il intreaba : ''Ei, te-ai hotarat, un'te trimit in rai au in iad?'' Individul ii raspunde fara sa ezite: ''in iad, bineintles!''. Cand ajunge, nu tu lumina, muzica ioc, femei lipsa, putea a smoala, masini nici vorba... ''Ce facusi Doamne, unde ma trimisasi, ca parca in iad era altfel, nu gasii nimic din toate 'elea ?'' il intreaba el pe Dumnezeu in disperare. Dumnezeu ii zice: '' Ehei, fiule, trebuie sa te obisnuiesti: atunci erai turist, acum esti emigrant...
- de Cristi B.:Nimeni nu sta la mai rau. Dar asa-i pe aici, nu toate sint bine. Daca ai mai mult timp de stat poti vedea si oamenii care vorbesc de plecat inapoi in Europa(unii in Romania altii in Vest). Curios insa nimeni din cei pe care-i stiu nu a plecat inca. Dar unii o vor face. Mediul de afaceri din Montreal e mai static decit in Toronto. Motivul e simplu: separatismul. Dar putini aici vor sa vorbeasca deschis despre asta. Montrealul este un oras frumos de vizitat. Primavara si vara. Peste o luna va fi chiar si mai frumos de mers in centru in perioada cind Formula 1 vine in oras. Insa e si greu cind nu ai de lucru si cauti ceva care sa te mai scoata din datorii. La -40 cum zicea Gabi mai sus. Iar bastinasii sint intr-adevar cel mai sovini din toata Canada. Trebuie sa vorbesti limba exact ca ei (si asta e imposibil cind aici exista diferite accente) si apoi sa gindesti exact ca ei. Istoria cu diversitatea culturala e auzita pe aici dar nu intotdeauna ascultata. Daca te intilnesti cu un quebecois din nord iti va spune ca el e este quebecois adevarat nu cei din Montreal. Si tot asa. Spiritul localnicilor seamana astfel mult cu ce poti intilni in Romania. Daca poti trece peste chestiile astea neplacute atunci e bine aici si arata ca prin ochii unui turist. Daca nu poti sau nu gasesti ceva frumos de lucru (foarte posibil de altfel) atunci te muti in Toronto sau mai la sud. Acele 12 ore de asteptare eu nu le-ma intilnit. Nicicind nu a trebuit sa astept atit la urgenta. Dar am auzit oameni care mi-au zis ca lor li s-a intimplat deci... Distanta de tara e mereu prezenta. Pina la urma ne intoarcem la o vorba mai veche: "De bine, de rau, o ducem bine!" Multa sanatate si o vizita frumoasa Mihai!
- de I C from NY:As vrea sa fac o mica corectura, mai intai. Long Island se scrie corect. Cei care n-au rezistat tentatiei, si au plecat dupa "mai bine", eu zic ca au facut bine. Indiferent ca l-au gasit sau nu. Cei care n-au plecat, rezistand tentatiei, eu zic la fel:au facut bine. Am mai povestit, mai de mult, cum un canadian, dupa ce a terminat studiile, a plecat de acasa pentru un oarecare timp. Ca sa vada cum e in lume. Bani de dus i-au dat parintii. Pe acolo, pe unde s-a dus, a trebuit sa se descurce singur, sa-si castige existenta singur. Si a facut de toate, a vazut de toate. Si, pe urma, a venit acasa linistit. Multi tineri, azi, ar putea face acelasi lucru. Pentru ca nu mai e nicio restricite de a reveni. Ca altadata, cand un emigrant politic nu mai putea veni acasa. Cu privire la accent, francezii au o vorba: imigrantul, cand pleaca de acasa, pierde tot: casa(asta pe vremuri, nu acum), prieteni, obiceiuri, etc. Incet, incet, se dezradacineaza. Un singur lucru, spun ei, nu fara malitiozitate, nu-si pierde:accentul. Puneti insa un francez sau un american sa va spuna numele, asa cum te striga mama ta acasa. Nu veti gasi niciunul. Numai ca tu esti cel plecat , si tu trebuie, sa pronuniti ca ei, sa faci ca ei. Si nu invers.Bineinteles ca pe toti , sau mai pe toti, ne loveste dorul de casa. Nicaieri nu e ca acasa. Si in nicio limba nu vei gasi un echivalent perfect al cuvantului "dor" , din limba romana. Nu ne ramane insa, daca am plecat, decat sa ne uitam inapoi privind mereu inainte.
- de emigrant:Pt conditiile si nivelul de trai din Montreal nu as pleca din Romania de azi.Am facut-o totusi acum 10 ani pt SUA..mi-e mai bine cum imi era acum 10 ani in Romania,mi-e sigur mai rau decat mi-ar fi fost acum in Ro,daca as fi avut rabdarea sa treaca toti anii astia si sa inteleg ca nu poti sa le ai pe toate,dintr-o data, la 23-24 de ani...
- de cornel:Sunt un cititor al articolelor matale. deasemenea prieten al lui Babi , Manuela si doamna Ungureanu. Daca mai stai in Montreal si ai ceva timp mi-ar face placere sa ne cunoastem. Cornel
- de Mine pentru Radical:Radical, in aceeasi dilema am fost si eu. Dupa interviu, inainte de analize: Sa plecam, sa nu mai plecam??? Am amanat-o mai mult de juma de an. Si am plecat pana la urma. Dupa aproape un an de zile nu pot spune k am facut bine, dar nici rau nu stiu daca am facut. Din punctul meu de vedere problema e ca te obisnuiesti cu un anumit stil si nivel de viata de aici. Sa fii respectat (desi de multe ori tu esti emigrant si nu prea ai multe drepturi in anumite relatii), sa nu duci grija de bani de la un salariu la altul, sa pui ceva deoparte. Sa iti multumeasca soferul de autobuz atunci cand cobori, Insa ramai si cu o nostalgie despre orasul tau. Odata plecat din Craiova totul a devenit (pentru mine) idilic (vis a vis de oras). Pana chiar si mersul la pescuit, pe niste canale mizere pe la Nedeea sau Bistret. Dar te duceai cu prietenii tai, vorbeai aceeasi limba, de multe ori ne intelgeam decat din semne (sa nu speriem pestii), puteai sa bei bere si la 7 dimineata. Aici nu am gasit asa ceva. Am gasit o iarna de 5 luni cu friguri, zapezi si vanturi, incat cu mare putere am iesit din ea sanatos psihic, am gasit o singuratate greu de explicat si de inteles de catre cineva. De ce nu prieteni romani, sau comunitatile de romani ... ? Pentru ca romanul tot roman. Peste tot (fara a avea intentia de a jigni pe cineva de pe acest forum) chiar si la biserica in Noaptea de Inviere, se impinge, vorbeste tare, trebuie sa treaca in fata ta ... Si in Craiova sunt atatea probleme pe care de altfel le cam discutam zi de zi. Insa fiind aici traiesti cu impresia "Ne-am fi descurcat si in Romania" etc. Vis-a-vis de pareta cu Urgenta da, eu unul am stat 7 ore asteptand sa ma vada un doctor rezident. Parerea mea este ca cine vrea sa se intoarca in tara sa se intoarca. Ca nu mai e Craiova sau orasul natal, dar este macar Romania. Cu bune cu rele, este tara ta, limba ta, acolo a fost viata ta timp ani buni. Poate mai continui sa mai comentez, nu mai am pauza acuma, ma intorc la munca timp de cateva ore bune acuma.
- de cmu:am fost surprins, mai ales la articolul trecut, de numarul mare al comentariilor pe forum. venite mai ales de la oameni care nu mai traiesc in Romania. dar care, iata, citesc GdS. ii multumesc lui M pentru plauzibila poveste, lui Cristi B pentru comentarii, ca si celorlalti, de altfel, lui Florin pentru invitatie. pentru Cornel: am stat numai 4 zile in Montreal, sunt la Toronto si la sfarsitul saptamanii plec in Romania... cred ca am insa o adresa de e-mail a dumneavoastra acasa, daca mai vin am sa va dau de veste.
- de Cornel:Multumesc pentru raspuns. I-mi pare rau ca nu a am avut ocazia data aceasta. Astept pentru o data viitoare si poate vine si prietenul nostru Babi care este invitatul permanent.Articolele matale fac placere la multa lume de aici si din tara. Cornel
- de olteanca in Toronto:O vorba pe care am auzit-o cu inteles adanc si dureros in acelasi timp: Odata plecat de acasa, nu mai esti acasa nicaieri Ca sa fii la 37 de ani in Romania lui 1995 e usor de inteles de ce am plecat. Ca ne lipsesc familia si prietenii - evident. Dar odata ce copiii s-au inradacinat aici, nici pentru noi nu mai e loc de intors. Fiecare generatie cu sacrificiile ei, dar desi nimeni nu zice nimeni in gura mare ca s-ar intoarce in Romania fiti siguri ca multi s-ar imparti in 2 intre cele 2 tari. Eu sunt una dintre acestia. De la un punct, consider ca trebuie totusi sa venim inapoi, chiar si cateva luni pe an si sa mai dam ceva inapoi comunitatii din care am plecat, pe mine cel putin m-ar ajuta ca sa ma impac cu mine, apropo de decizia luata, daca a fost bine sau rau. Doamne ajuta si ma bucur sa vad atatea comentarii decente, e ceva f rar in ziua de azi
