(Ediţie din arhivă) Anul 13, nr. 3987. Sâmbătă, 02 Februarie 2008
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Opinii
Comentariu
Nebunia modelului românesc în UE (I)
Opinii - Cristian GHINEA(citeste alte articole de acelasi autor »)
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului: 
De câţiva ani realizez pentru Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi un ONG american un studiu despre capacitatea presei din România de a rezista presiunilor politice sau economice. Pe scurt, ideea este că adunăm anual un grup de ziarişti, experţi media, oameni din publicitate şi ONG-uri şi îi rugăm să comenteze situaţia României, pe o listă de vreo 40 de indicatori, care variază de la legislaţie la stabilitatea economică a presei.
Scriind acest raport în fiecare an din 2003 încoace am observat o tendinţă uşoară de stabilizare, un progres anual minor, dar constant. Anul acesta, discuţiile din cadrul grupului au fost parcă mai deprimante ca niciodată. Notele pe care le-a primit România în 2007 au scăzut dramatic până la niveluri similare celor din vremea guvernului Năstase, când ne plângeam toţi că stătea Dorina Mihăilescu cu monitorizările pe capul nostru şi suna pe unde apuca pentru a nu mai fi invitaţi băieţii care îl enervau pe „domnu’ primu’ ministru“. Nu m-aş fi aşteptat în ruptul capului ca la primul raport după intrarea în UE să consemnez un regres atât de puternic. Şi nu este studiul CJI singura cercetare care constată înrăutăţirea situaţiei României. Tocmai a fost dat publicităţii studiul anual al organizaţiei Global Integrity (GI). Acesta este un instrument internaţional comparativ despre corupţie, concurent al celebrului Index al Percepţiei, realizat de Transparency International. Este şi mai bun, după părerea mea, pentru că măsoară gradul de pregătire al statului de drept pentru a face faţă corupţiei. Mă aşteptam ca la percepţie să stăm foarte prost (românii consideră că ţara lor e mai coruptă decât consideră cubanezii sau cei din Republica Moldova, ceea ce spune mai multe despre aşteptările înşelate decât despre starea de fapt; îmi închipui că săracii cubanezi au altele mai importante pe cap decât să se plângă de corupţie). Dar studiul GI nu analizează percepţii, ci starea de fapt, capacitatea angrenajului instituţional anticorupţie. România regresează şi aici în primul ei an de apartenenţă la UE. Ideea principală a capitolului pe România este că avem legi bune, pe care nu le aplicăm. Ceea ce se vede cu ochiul liber la televizor. Vorbim ca bezmeticii despre revenirea lui Adrian Năstase în prim-plan, în condiţiile în care acest om a fentat justiţia şi a evitat obţinerea unui verdict. Dacă am fi avut un verdict de nevinovăţie, aş fi fost printre cei care şi-ar fi cerut scuze pentru că a scris negativ despre Năstase. Dar avem un personaj care a ajuns simbol umblător al nefuncţionării justiţiei în România. Absolut toate aspectele blocării statului de drept se regăsesc în cazul Năstase: coalizarea parlamentarilor pentru protejarea unuia dintre ei, crearea de privilegii legale speciale pentru politicieni (protecţie sporită în faţa legii), folosirea tertipurilor procedurale prin amânări care sfidează bunul-simţ, laşitatea judecătorilor care sunt fericiţi că pot pasa dosarele altora, încurcături legislative premeditate, intimidarea publică a martorilor sub privirea unor procurori neputincioşi, spălarea de cadavre la televizor de către jurnalişti, cu o accentuată tendinţă spre idioţenie morală. Năstase este simbolul nepuţintei noastre. Iar noi facem analize complicate despre posibilităţile sale de revenire.
Cazul Năstase este doar un simptom al regresului general din primul an după aderare. Trebuie să spun că, din păcate, părem uşor nebuni, noi, ca popor. Părem un popor care s-a chinuit fantastic să ajungă undeva pentru a-şi da cu stângul în dreptul exact când a ajuns acolo. Săptămâna viitoare voi analiza de ce a ajuns România să fie văzută la Bruxelles ca un caz dramatic de regres după epuizarea condiţionalităţilor UE, care acţionau înainte de aderare.
Scriind acest raport în fiecare an din 2003 încoace am observat o tendinţă uşoară de stabilizare, un progres anual minor, dar constant. Anul acesta, discuţiile din cadrul grupului au fost parcă mai deprimante ca niciodată. Notele pe care le-a primit România în 2007 au scăzut dramatic până la niveluri similare celor din vremea guvernului Năstase, când ne plângeam toţi că stătea Dorina Mihăilescu cu monitorizările pe capul nostru şi suna pe unde apuca pentru a nu mai fi invitaţi băieţii care îl enervau pe „domnu’ primu’ ministru“. Nu m-aş fi aşteptat în ruptul capului ca la primul raport după intrarea în UE să consemnez un regres atât de puternic. Şi nu este studiul CJI singura cercetare care constată înrăutăţirea situaţiei României. Tocmai a fost dat publicităţii studiul anual al organizaţiei Global Integrity (GI). Acesta este un instrument internaţional comparativ despre corupţie, concurent al celebrului Index al Percepţiei, realizat de Transparency International. Este şi mai bun, după părerea mea, pentru că măsoară gradul de pregătire al statului de drept pentru a face faţă corupţiei. Mă aşteptam ca la percepţie să stăm foarte prost (românii consideră că ţara lor e mai coruptă decât consideră cubanezii sau cei din Republica Moldova, ceea ce spune mai multe despre aşteptările înşelate decât despre starea de fapt; îmi închipui că săracii cubanezi au altele mai importante pe cap decât să se plângă de corupţie). Dar studiul GI nu analizează percepţii, ci starea de fapt, capacitatea angrenajului instituţional anticorupţie. România regresează şi aici în primul ei an de apartenenţă la UE. Ideea principală a capitolului pe România este că avem legi bune, pe care nu le aplicăm. Ceea ce se vede cu ochiul liber la televizor. Vorbim ca bezmeticii despre revenirea lui Adrian Năstase în prim-plan, în condiţiile în care acest om a fentat justiţia şi a evitat obţinerea unui verdict. Dacă am fi avut un verdict de nevinovăţie, aş fi fost printre cei care şi-ar fi cerut scuze pentru că a scris negativ despre Năstase. Dar avem un personaj care a ajuns simbol umblător al nefuncţionării justiţiei în România. Absolut toate aspectele blocării statului de drept se regăsesc în cazul Năstase: coalizarea parlamentarilor pentru protejarea unuia dintre ei, crearea de privilegii legale speciale pentru politicieni (protecţie sporită în faţa legii), folosirea tertipurilor procedurale prin amânări care sfidează bunul-simţ, laşitatea judecătorilor care sunt fericiţi că pot pasa dosarele altora, încurcături legislative premeditate, intimidarea publică a martorilor sub privirea unor procurori neputincioşi, spălarea de cadavre la televizor de către jurnalişti, cu o accentuată tendinţă spre idioţenie morală. Năstase este simbolul nepuţintei noastre. Iar noi facem analize complicate despre posibilităţile sale de revenire.
Cazul Năstase este doar un simptom al regresului general din primul an după aderare. Trebuie să spun că, din păcate, părem uşor nebuni, noi, ca popor. Părem un popor care s-a chinuit fantastic să ajungă undeva pentru a-şi da cu stângul în dreptul exact când a ajuns acolo. Săptămâna viitoare voi analiza de ce a ajuns România să fie văzută la Bruxelles ca un caz dramatic de regres după epuizarea condiţionalităţilor UE, care acţionau înainte de aderare.
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »
Notează articolul.
Nota curentă: 3.4 din 25 voturi
Nota curentă: 3.4 din 25 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de Elena:
Cazul Nastase este nu un simptom al regresului general din primul an de dupa aderare ci asa cum obsesiv il prezentati dumneavoastra si sefa dumneavoastra Alina Mungiu ,cazul Nastase dovedeste ca jocurile interne si uneori si externe pe care le sustin aceste organizatii civile , aceste instante morale asa cum se pretind nu sunt tocmai ceea ce ar trebui sa fie. Oare chiar asa sa fie ce spui dumneata ca de era plimbat Nastase cu catuse la maini eram pe culmile democratiei sau ca daca ii era declarat nevinovat cereati scuze.Ar fi fost deajuns scuzele oare dupa terfelirea la nivel national si poate si mai departe.E si asta o opinie spusa de cineva care are si el dreptul la democratia clamata de dumneavoastra.De ce nu postati astfel de opinii pe blogul lui Nastase pentru a primi si replica de la dansul sau de la alti interlocutori,.nu,in democratia dumneavoastra zicerile dumneavoastra sunt axiome. - de cris:incep sa stranga randurile. nistorescu la romania libera, sorin rosca stanescu la cotidianul, il vom vedea si pe ctp cine stie unde, ursu (cu adrian paunescu - in fiecare zi de luni pe rtv ). nu mai spun de televiziunea romana!!! e trist, ingrozitor de trist. am sperat ca in 2004 am scapat de aceasta nenorocire legata de presa. dar n-a fost sa fie. din pacate, aveti mare dreptate, e mai rau ca in 2004. sunt oameni pe care nu ii banuiai ca pot sa participe la acest grav bruiaj care se petrece in toata media romaneasca.
- de craioveanca:Nota 10+ despre acest articol, sunt de acord ca cu nenorocitul de Nastase a inceput regresul Romaniei.Asta trebuie sa raspunda penal pt tot raul ce l-a facut poporului roman si cum ne-a sfidat.Nastase trebuie sa stea in puscarie pt toata viata s-au sa fie gazat,dupa el urmeaza multi alti nenorociti si excroci .
- de I C from NY:.................... .................... .................... ................ " În 1969, Kissinger l-a însoţit pe Richard Nixon în vizita făcută în România. La acea dată, SUA doreau să reia relaţiile cu Beijingul şi l-au „folosit“ pe Ceauşescu pentru a transmite un mesaj în acest sens oficialilor chinezi. Iată cum l-a văzut el pe Nicolae Ceauşescu în memorile sale, în urma acelei vizite: „Ceauşescu este un operator viclean, ambiţios şi conştient de puterea sa pe scena internaţională, care a reuşit să-şi transforme ţara într-o intersecţie de neocolit“. Cu toate acestea, el a declarat la vizita sa de anul trecut că SUA au mizat pe ajutorul liderului comunist al României: „Impresia noastră era că Ceauşescu făcea două lucruri: încerca să împiedice Uniunea Sovietică să facă în România ceea ce a făcut în Ungaria şi Cehoslovacia. Şi, în al doilea rând, voia ca România să se bucure de o importanţă mai mare decât cea conferită de simpla apartenenţă la Pactul de la Varşovia. Şi a făcut acest lucru cu o dexteritate considerabilă şi cu o doză de curaj“. „Diplomaţia“ (apărută în SUA în 1994) este o lucrare ambiţioasă, concepută în 31 de capitole....", Articolul este aparut in GDS de vineri 1 febr., la Aparitii editoriale, care n-are niciun comentariu .... Ce ziceti D-le RR_HH? Si Ceausecu, ca si Regele, ca si alti conducatori, au facut si bune si rele. Ca sa progresam, cel mai indicat lucru ar fi sa ne sprijinim pe ceea ce a fost bun. Bine facut in trecut. Iar raul, sa-l infieram, asa cum ziceti Dvs., "cu manie proletara". Chiar daca nu reusim sa cantarim aceasta "manie proletara", astfel incat sa fie pentru toti la fel, sau, cel putin, proportionala cu relele facute. Pentru ca e greu, nu e asa, sa stabilim acel coeficient de proportionalitate directa.
- de Miss Piggy pt domnul I C from NY:Am incercat sa va prind "ideea", dar nu ma duce capul. Romanii trebuie sa fie mindrii cind Kissinger il lauda pe Ceausescu ? Pai Ceasca a incercat sa mearga cu fundul in doua luntri si sa scape de tutela sovietica pentru a-si putea face el de cap ! Cu ce i-a incalzit "diplomatia" lui pe romani ? Au avut mai multa bunastare sau libertate ? Kissinger vrea sa justifice diplomatia americana, de multe ori criminala. Thieu, ultimul lider sud-vietnamez, spunea: "Dr Henry Kissinger had tricked him into signing the Paris peace agreement two years ago, promising military aid which then failed to materialise." In articolul recomandat se mai scrie despre "Theodore RooseWelt". Sa va mai aduc aminte ca un alt RooseVelt, Franklin Delano, n-a vrut sa crape pina nu ne-a vindut la Yalta ?
- de Porecla:si premiul Nobel pt pacea adusa Vietnamului de dupa razboiul orchestrat de el?!!! pacat daca voi credeti ca e o simpla marioneta! tipul asta e OMUL DIN UMBRA!
- de I C from NY:Nu trebuie sa fim mandri pentru ce au facut bine unii conducatori ai Romaniei. Daca au facut ceva bine, daca, precizez, nu si-au facut mai mult decat datoria. Daca ceea ce au facut poate fi considerata ca datorie si nu ca ceva facut din interes personal. Parerea cu binele care l-a facut Ceausescu, din punctul de vedere al lui Kissinger, poate fi confirmata sau infirmata de oameni de specialitate. Rezervele manifestate de Dvs. pot fi indreptatite. Dar nu pot fi catalogate ca adevarate dpv. istoric. Eu n-am facut altceva decat sa atrag atentia ca exista deja voci, nu numai straine, care au inceput sa-l "reabiliteze"pe Ceausescu. Cel putin dpv. istoric. Parerea mea, indiferent de ce ar spune unii sau altii, este prea devreme pentru o asemenea reconsiderare. Pentru ca inca nu se poate spune totul pe nume .
