Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Cred că românii sunt obosiţi de atâta politică. Tirajele cotidienelor scad când pe prima pagină apare fotografia unui parlamentar sau şef de partid, a unui ministru. Chiar şi atunci când în cadru se vede Băsescu, de departe cel mai popular şi aducător de audienţe. Băsescu rămâne starul mediatic numărul unu în materie de politică. Lucrurile stau totuşi mai prost şi pentru el în comparaţie cu ce se întâmpla altădată. Când apărea actualul preşedinte pe undeva, se producea un frison. Când se vedea pe un canal de televiziune, lumea dădea buzna de prin bucătării, grădini, din dormitor, lăsa tocana, certatul copiilor şi se înfigea în faţa micului ecran. Un fenomen. Astăzi, lucrurile s-au schimbat, pentru că nu mai vrea nimeni să urmărească războiul declaraţiilor şi al contradeclaraţiilor dintre aleşii neamului. Cauza scăderii ratingului înregistrat de Băsescu este că ascensiunea sa nu s-a făcut pe programe, pe o strategie, pe un program politic, ci pe ha-ha-uri, râsete cu subînţeles, replici scurte, agresiuni verbale, butade, vorbe de duh. Toate, uşor de reprodus la „Ştiri“ şi în articole de prima pagină. Dacă ar fi venit cenuşiu, să ne citească strategii de dezvoltare, nu ar fi ajuns atât de popular, nu ar fi ajuns la Cotroceni.

Azi, politica interesează puţină lume. Şi pentru că de luni bune urmărim o criză care nu se mai sfârşeşte. Climatul este extrem de inflamat. Politicienii s-au obişnuit cu un soi de hărţuială, de război civil, în care cuvintele grele cad foarte uşor şi în care acuzaţiile grave circulă la vedere fără probe. Cu cât dovezile lipsesc, vehemenţa tonului creşte. Lumea s-a uitat cu gura căscată la năvala de obscenităţi, agresiuni verbale şi tot felul de asemenea ingrediente. O vreme, politicienii au reuşit să atragă atenţia, să reţină camerele TV un minut în plus asupra lor, să se vadă la gazetă citaţi. Dar acest sunet furios, belicos, acest vacarm, s-a instalat în urechi. A devenit o obişnuinţă şi tartorii scenei publice nu prea mai reuşesc să se facă remarcaţi astfel. Cei mai neruşinaţi, mai obraznici, mai cinici supravieţuiesc încă. Lumea îi cunoaşte şi vrea să îi vadă cum vezi un actor care spune scheciuri. Un fel de Toma Caragiu, Dem Rădulescu. Tomazian, Mircea Crişan sunt acum întrupaţi de câţiva politicieni care se ţin de şmecherii mediatice. Nu văd nici un viitor acestui tip de comportament. Succesul cel mai mare poartă în el premisele eşecului. Moda „Băsescu“ - stilul frust, comedia jucată pentru public - a mers, l-a inventat pe actualul preşedinte. Dar electoratul nu e naiv, îşi cunoaşte perfect interesul şi aşteaptă rezultate, vrea să te ţii de promisiuni. Vede când e vorba de un spectacol, şi încă unul prost. Cum vede şi când cineva face treabă.

Cred că stilul european se va impune tot mai mult. Şi publicul s-a schimbat - milioane de români lucrează în Occident şi sunt în contact direct cu alt stil, cu alte maniere. Va pretinde candidaţilor din ciclul electoral care se deschide toamna asta ceva asemănător. Scamatorii cu vorbele, belicoşii, amatorii de piruete prin conferinţele de presă nu vor obţine mare succes. Destui „aleşi“ continuă să ameninţe cu dosare, procese, să vorbească de sumele colosale furate de rivali (personaje cu care fuseseră prieteni până cu o săptămână în urmă). Dar nu cred că povestea asta va mai ţine mult. Desigur, politicienii trăiesc din asemenea conflicte. Asta îi face vizibili. Când nu au pe agendă o cafteală, o inventează. Cele mai multe dintre bătăliile pe care le duc sunt false, nişte ficţiuni menite să atragă atenţia publicului. Alteori sunt menite să le şi aranjeze diverse interese, care nu sunt la vedere. „Interesul general“ ascunde adesea o foarte lucrativă afacere, care caută profit. Destui urmăresc scoaterea din joc a unui adversar nu pentru că are păreri diferite, ci pentru că este rival în chestiuni de afaceri. Şi asta se simte în dezbaterile false la care asistăm. După atâta vacarm întreţinut artificial lunile astea, lumea a obosit. Este foarte posibil ca mesajele pe care le vor trimite în public politicienii, pe acest fond, să nu se mai facă auzite. Până la urmă, acesta este efectul nescontat al gălăgiei - adesea fără sens - din ianuarie încoace. Şi exact acum era nevoie de comunicare.