Mexico City este construit pe o uriasa mocirla, o fosta laguna, peste care s-a asternut o patura subtire de sol ferm. Mult timp s-a crezut ca mocirla a fost astfel complet acoperita. Dar iata ca marile cladiri, cum ar fi splendidul teatru „Bellas Artes“, au inceput sa se scufunde sau sa se incline. Biserica „Nuestra Segnora de Guadelupe“, cel mai venerat templu al catolicismului din America de Sud, a trebuit sa fie darâmata.
Si noi, dupa o Duminica a Orbilor, am sperat ca putem edifica o tara noua pe mocirla trecutului, pe care am acoperit-o cu un strat subtire de sperante; dar n-am reusit. Ba mai mult, ne-am cufundat si noi in mocirla. O ultima confirmare a acestui trist adevar o constituie sedinta festiva consacrata Zilei Nationale. Când parlamentarii, printre injuraturi reciproce si tropaituri, guitau lozinci despre România, despre patriotism.
Prea suficienti, dar deloc motivat, pentru clasa politica oamenii nu exista; ei sunt totul. Continua certurile politice, fara a se tine seama ca se consuma timpul nostru, care ar putea fi folosit pentru rezolvarea problemelor importante ale tarii. Certurile din interiorul unui partid nu se datoreaza unor motive doctrinare sau ideologice si nici dorintei de purificare morala, ci slabei calitati a membrilor partidului si dorintei de putere a unora dintre ei. Doar doua partide par, cel putin pentru moment, mai stabile; si asta fiindca au doi lideri fermi, cu reale calitati de politicieni. Abordarea simplista si tendentioasa cum ca in toate si-a bagat dracul mesa este extrem de laudativa la adresa lui Basescu. Se recunosc astfel calitatile de om politic ale sale, considerându-se ca un singur om, cu posibilitati reduse de prevederile constitutionale, poate juca pe degete intreaga clasa politica. Nu-l laud pe Basescu; a facut multe lucruri discutabile si putea face mult mai multe lucruri bune. Dar, logic vorbind, nu vad ce vina are Basescu in jaful national din perioada 2000-2004. Din acest punct de vedere, PSD, cel mai galagios partid din asa-zisa opozitie, are cele mai putine motive sa critice situatia actuala. E adevarat ca unii dintre membrii noii puteri incearca sa imite predecesorii. Dar pe de o parte n-au talent, cum spunea si Vanghelie, iar pe de alta parte marile privatizari s-au terminat, asa ca se multumesc cu mici escrocherii; care, evident, sunt reprobabile si trebuie condamnate. Lucru posibil fiindca escrocii au inceput sa aiba teama de justitie. Cum incepe anchetarea unui rechin, cum acesta, de frica, se imbolnaveste de cancer.
PSD, daca doreste sa joace corect rolul unui partid de opozitie, dupa criticile acerbe aduse actualei puteri executive (unele meritate), ar opta pentru preluarea puterii; dar nu vor, fiindca oamenii s-au lamurit unde s-au dus o gramada din banii lor.
Cu o nesimtire condamnabila, politicienii amplifica certurile lor absolut deplasate de interesele tarii, tocmai in momentul realizarii unui eveniment major pentru noi; intrarea in UE. Este clar ca forte obscure, dar usor detectabile, au luptat sa intârzie cât mai mult acest eveniment; lucru explicabil, fiindca intr-un stat cu o democratie confuza se pot face marile averi. Starea de debandada actuala, de care se fac vinovate toate partidele politice, este premeditata si are ca scop compromiterea intrarii noastre in UE si diminuarea increderii in seriozitatea poporului român si asa destul de fragila; de aceea este criminala. Scumpirile de preturi, majorarea taxelor, tocmai acum, au ca scop pregatirea cetatenilor pentru a pune pe seama UE nerealizarile si incompetenta guvernantilor. Este adevarat ca UE formuleaza niste cerinte; dar ne lasa noua libertatea când si in ce mod le realizam.
Intram in Europa complet nepregatiti, fara un plan de actiuni pe termen mediu. Ba mai mult, modificam coalitiile, schimbam functionari superiori tot pe motive politice si nu de competenta. Asa ca, la intrebarea frecventa „cine câstiga si cine pierde“ din gâlceava inteleptilor (sic!), putem preciza cine pierde: poporul român. De câstigat câstiga tot cei care au câstigat si pâna acum.
Am laudat de multe ori pe românii cinstiti din diaspora, care s-au integrat cu demnitate in tarile democrate in care s-au stabilit. Dar ei au gasit aceste democratii deja stabilizate.
Noua, celor din tara, ne revine o sarcina mult mai grea. Aceea de a construi o democratie autentica si apoi a o consolida. Ceea ce implica mari sacrificii.
Dar oamenii vor refuza sa mai faca sacrificii pentru imbogatirea altora.
