Enigma Otiliei va ramâne, probabil, eterna. Cine ar putea explica zâmbetul acela, de o atât de trista frumusete, al femeii cu o palarie sud-americana de pe fotografia ingalbenita, pe care Pascalopol o arata vecinului de compartiment dintr-un tren de Constanta… In schimb, enigma lui Felix a fost elucidata. Din nou vizualizam marea dihotomie de la noi, pe care am putea-o rezuma figurativ prin „Noi cu Otilia, Voi cu lescu“. Felix are oarecum dreptate; s-au bagat si „agenturili“ aici, pentru a descuraja investitorii straini, pe motiv ca in România nu este suficienta securitate; dar eu cred ca e prea multa! Alta enigma care ne preocupa in ultima vreme este modul in care am reusit, numai in 16 ani, sa ajungem unde am ajuns. Desi aceasta e o falsa enigma, iar raspunsul e clar, fiecare avem alt raspuns. Unii spun ca tara n-a fost condusa bine. Da’ eu zic ca, din contra, a fost condusa foarte bine; in directia dorita de unii, pe un drum care ar fi trebuit marcat cu „sens interzis“. Alta enigma pentru multi dintre noi este aceea ca, in plina campanie anticoruptie, continua sa se fure-n draci. Pentru mine, nu e. Enigma ar putea fi faptul ca, in prima decada a dictaturii comuniste, s-au dat condamnari care insumeaza in jur de un milion de ani, pentru oameni care nu aveau nici o vina. Pe când, in decada care se incheie, pentru oamenii din lumea „buna“, care au comis fapte extrem de grave, numarul total al anilor de condamnare se poate exprima cu doua, maximum trei cifre. De aceea salut cu entuziasm initiativa unui lider politic de a construi o puscarie la standarde europene. Cred ca, asa cum ne invata Eminescu, ar trebui sa existe aici si o aripa pentru nebuni. Nu va gânditi la altceva; aici ar trebui internati demnitarii care nu au mâini lungi. E drept, n-ar trebui prea multe camere. Puscaria aceasta i-ar putea speria pe unii carora le va veni mintea la cap si-si vor muta conturile in Cipru. Uneori trebuie sa privim enigmele cu multa atentie si concentrare, sa incercam sa dezlegam simbolurile pe care le ascund. Ca de pilda portretul ascuns in barba statuii lui Moise. Alta capodopera celebra, „Sarutul“ lui Brâncusi atesta clarviziunea temporara a genialului gorjean, care a intuit ca, in vremurile noastre, va aparea „Alianta“ ce va avea nevoie de un simbol. Unul mai potrivit nici ca se putea. Enigma cagulei negre ascunde si ea sensuri profunde si multiple. Senatorul (sau deputatul) care a patruns in cladirea parlamentului cu o cagula neagra pe fata a vrut, poate, sa ne arate ca exista prin preajma sa unii care n-au obraz. Sau poate ca a dorit sa ne convinga de un lucru de care ne cam indoim de mult. Purtând cagula pe cap, a dorit sa ne sugereze ca parlamentarii poseda cu adevarat aceasta terminatie anatomica a corpului uman. Iar culoarea neagra ar putea simboliza doliul pentru inexistenta continutului semisferei pe care este asezata cagula la multi dintre alesii nostri.
Enigma subiectelor subtilizate de la Mi(ni)sterul Educatiei si Cercetarii nu e de loc o enigma, ci o dovada a inventivitatii si fanteziei românilor, care, daca vor, pot subtiliza orice si de oriunde. Dar ce nu se poate lua de la aceasta institutie? Pâna si titluri de doctor in stiinte. Sa nu-i acuzam aici pe Dinel si pe Boerica. Ei au dorit sa reabiliteze un proverb de al carui adevar incepuseram sa ne cam indoim: „Ai carte, ai parte!“ (Si ce parte au acestia doi!) Modernizarea acestui proverb prin „Daca-ti iei un doctorat, vei deveni om bogat“ nu merge. In schimb merge inversul: „Daca esti un om bogat, iti cumperi si un doctorat“. Enigma cea mai mare pentru mine este aceea ca de multi ani suportam atâtea „enigme“ care nu-s deloc enigme si nu zicem si nu facem nimic. Din pacate, am impresia ca suntem condusi cu maiestrie ca sa nu putem face nimic. Nu ne apucam bine de un lucru si il si lasam si ne ocupam de altul. Acum ne propunem sa dezlegam atâtea enigme si sa aflam atâtea incât este clar ca nu vom reusi mai nimic. Enumar câteva obiective prioritare care ne preocupa acum: adevarul despre Revolutie si mineriade, lustratia, deconspirarea securitatii, lupta impotriva coruptiei. La care se adauga viitorul Aliantei, motiuni de cenzura, fel de fel de poli, reforme cerute de UE, inundatiile etc.
Daca vom continua sa traim cu atâtea enigme, ale caror adevaruri le stim, dar pe care unii au interesul sa le conserve ca enigme, vom ajunge sa punem la intrarea in tara, la toate punctele de frontiera, cunoscuta propozitie din romanul lui Calinescu: „Aici nu locuieste nimeni“.
