16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAdevarul despre aderarea la UE

Adevarul despre aderarea la UE

In legatura cu noua noastra aventura nationala – aderarea la termen la Uniunea Europeana, aceasta insemnând ianuarie 2007 – exista un lucru pe care putini politicieni au curajul sa-l spuna (atunci când ajung acasa la sfârsit de saptamâna, la ei in judete, si tin conferinte de presa). Anume ca nu aderarea in sine este marea miza, ci ce anume vom face, ca tara, dupa 2007, in cadrul acestei Europe care, iata, ne primeste.


Sau, ca sa fiu mai direct: cea mai mare minciuna care poate fi servita acum românilor este aceea ca viitorul nostru statut de membru al UE ar fi, in sine, o garantie imediata pentru o viata mai buna. Adevarul e altul. Românilor trebuie sa li se spuna ca, la inceput cel putin, cea mai vizibila consecinta a apropierii de UE va fi cresterea preturilor. A doua consecinta va fi cresterea competitivitatii, la un nivel pe care intreprinzatorii români nu l-au cunoscut pâna acum. Un exemplu: sa ne imaginam o firma de constructii din Suceava sau din Craiova; din momentul in care România va fi parte din UE, o firma similara din Polonia sau Italia poate veni in oricare din aceste orase, poate angaja mâna de lucru locala si, daca vrea sa cucereasca piata, va face aceleasi lucrari la un pret putin mai mic. A treia consecinta principala va fi avantajarea neta a celor ce vor sti sa-si apropie fondurile europene (care, e adevarat, vor veni spre noi). Dar, atentie! Aceste fonduri nu sunt pomeni pentru toata natiunea. Cine vrea sa le atinga trebuie sa faca proiecte, sa gaseasca si co-finantari si sa le foloseasca potrivit planului asumat. E foarte adevarat ca si salariile vor creste – dar nu pentru toata lumea si nu simultan. Din pacate, ceea ce inca putini dintre concetateni sunt dispusi sa accepte e ca nu toate activitatile dintr-o economie au aceeasi „greutate“. Este, desigur, rusinos ca in România un profesor de liceu in pragul pensiei e mai prost platit decât un portar de la o banca privata – dar aceasta realitate (o spun ca unul care inca are cartea de munca la Universitatea Bucuresti, si nu la parlament!) are legatura cu neputinta de care, inca o buna bucata de vreme, va da dovada statul. Aderarea la UE nu va favoriza statul, ci tot initiativele private. Sa nu ne imbatam cu apa rece: banii ce vor veni de la Uniunea Europeana vor fi de ajutor statului român – dar nici un guvern, prezent sau viitor, nu-i va putea folosi pentru a mari salariile. Ci va trebui sa-i foloseasca in directii repede profitabile sau urgent necesare, precum infrastructura, programele de reconversie, modernizare agriculturii etc.


Singura sansa a politicii noastre, in aceste luni care urmeaza, este sa-i trateze pe români ca pe niste adulti – si nu ca pe niste copii care asteapta povesti inainte de culcare. Drept care trebuie spus adevarul, cu orice pret. Tocmai din motivul ca acum, ca nicicând inainte, suntem mai aproape de Europa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII