„Razboiul cald“ dintre liberali si democrati s-a incheiat (provizoriu si aparent!) cu o „pace rece“. Cele doua tabere „portocalii“ au ajuns la concluzia ca, aruncându-si mai departe oalele in cap, una alteia, in vazul lumii, risca sa-i exaspereze pe românii care au votat „o alianta“, nu „o paruiala“. Si s-au decis, cum se zice, sa puna „batista pe tambal“. Adica, sa nu-si mai dezvaluie antipatiile si resentimentele. Sa le ascunda sub platitudini despre vointa, pe care ar impartasi-o si unii si altii, de a nu periclita primirea României in Uniunea Europeana si despre „grija“ (comuna, cum altfel?) pentru „agenda reala a populatiei“.
Cât de „sincera“ poate fi o asemenea „pace rece“? In general, cred ca despre sinceritate s-au spus cele mai multe lucruri nesincere. Exista in noi bariere psihologice care ne fac sa dorim sa vrem sa parem mai buni decât suntem in realitate, nu numai fata de altii, ci si când ne judecam pe noi. Cum sa iei in serios, deci, pretentia de sinceritate intr-un domeniu in care ipocrizia joaca un rol esential, asa cum se intâmpla in politica? Nici „razboiul cald“ dintre liberali si democrati nu era lipsit de ipocrizii. Reprosurile si injuraturile incercau sa para cât mai „amicale“. Democratii mârâiau din spatele lui Traian Basescu, iar liberalii scoteau in fata câteva voci, mai „personale“ chipurile, ca a d-lui Ludovic Orban. Dar „pacea rece“ e doar o comedie jucata pentru „publicul“ care va vota la viitoarele alegeri (anticipate sau nu). De altfel, in pauzele acestei comedii, vom avea prilejul sa auzim, probabil, niste pareri ceva mai sincere despre ce au in cap „actorii“.
Fiindca tot se vorbeste mult, la aceasta ora, despre „lustratie“ in România, cred ca n-ar strica, poate, si o minima „lustratie a demagogiei“. Nu ma astept sa nu se minta in politica, intrucât sunt un om realist. Stiu ca sfintii nu fac politica. Exista, chiar, un fel de „stilistica“ a minciunii politice. Se minte „prin promisiune“, se minte „prin omisiune“, se minte „prin diversiune“ si se minte „prin distorsiune“. Dar pentru a lamuri ce inteleg prin „lustratie a demagogiei“ (caci, evident, de o „lustratie a caracterelor“ nu se poate vorbi la noi), ma voi referi la teza lui Machiavelli. Politicianul, zicea autorul „Principelui“, se poate servi de orice mijloace cu o conditie: sa urmareasca un scop nobil. Dupa el, scopul scuza mijloacele.
Si cu asta ma intorc la „pacea rece“ dintre liberali si democrati. Conflictele dintre PNL si PD sunt, dupa parerea mea, ireconciliabile, cel putin atâta vreme cât Traian Basescu va continua sa se vrea un „presedinte-jucator“, iar PD se va margini sa execute constiincios (ca sa nu zic slugarnic) dispozitiile primite de la Cotroceni. PNL nu poate accepta sa cânte aceeasi arie fara sa-si piarda identitatea si, odata cu ea, rostul pe scena politica. Dar, atunci, ce valoare poate avea aceasta „pace“ rece si ipocrita?
Ea ar fi motivata intr-un singur caz. Daca liberalii si democratii ar fi sinceri când pretind ca vor liniste de dragul integrarii noastre europene. Or, exista serioase motive pentru a ne indoi ca partidele noastre au insomnii „europene“, ca-si pun palma pe gura pentru a nu enerva oficialitatile de la Bruxelles. Toate scandalurile din ultimul an care au demitizat culoarea „portocalie“ (fara contributia Opozitiei, PSD fiind ocupat cu altele!) duc spre aceeasi concluzie. Politicienii se uita nu spre Europa, ci… spre sondaje.
Sa vedem ce vor arata ele dupa ce se vor retrage in matca apele Dunarii.
