Mai mult decat un paradox

Am copilarit la tara si duc si azi, dupa mine, lumina unui sat. Nu cunosc lumea taraneasca din folclor sau din week-end-uri. In plus, imi pot justifica opiniile si cu argumente istorice, in folosul celor care ne fac teoria mirosului de baliga din civilizatia noastra agrara. Mai e nevoie sa amintesc oare? Europa occidentala (si, de fapt, nu numai ea, pomenesc doar Grecia) are in urma secole de civilizatie urbana. Imperiul roman era imperiul unui oras. Evul Mediu si-a ridicat catedralele gotice in burguri. Renasterea a inflorit in orase ca Florenta si Venetia. Revolutia franceza, care a dat lovitura de gratie feudalismului, s-a petrecut tot intr-un oras. Noi am avut alt destin, alta evolutie. Exceptand Transilvania, orasele au aparut la noi tarziu. Au o istorie subtire. Spre mijlocul veacului al XIX-lea, Bucurestiul mai era un targ prapadit unde abia se punea problema cismelelor. Valorile noastre sufletesti, morale, asa cum sunt ele, controversate sau prea putin moderne, s-au cristalizat la tara. La fel relatiile noastre cu istoria si cu Dumnezeu. Si astazi, inca, in adancurile psihologiei noastre suntem, cred eu, un popor de tarani, caruia i s-au adaugat cateva straturi de cosmopoliti si de mahalagii. Cati oraseni au in urma lor parinti sau bunici veniti de la tara? Banuiesc ca multi. Chiar foarte multi.

Iata de ce nu pot sa nu-mi pun niste intrebari, pe care nu le socotesc retorice. Se vor fi gandit vreo clipa facatorii de politica de la noi la aceste lucruri? Ii intereseaza, oare, dincolo de voturi, cu ce bagaj identitar vom intra in Europa? Am mari indoieli ca as putea da un raspuns pozitiv. Or, in opinia mea, problema satului romanesc de azi nu e doar economica. E si nationala. Cand vom intra in Uniunea Europeana, inapoierile noastre economice ne vor aduce mari necazuri, daca produsele noastre nu vor fi competitive pe piata. Dar valorile care ar disparea fara urma, dupa ce s-au format in mai bine de un mileniu, ne-ar pune in situatia de a fi un popor fara bagaje sufletesti.

Sa precizez ca inteleg si limitele civilizatiei noastre agrare, nu numai meritele ei. Lumea taraneasca fiind conservatoare, mefienta in fata noutatilor, drumul nostru spre modernitate a fost mai greu. Daca azi avem dificultati de comportament intr-un salon, se datoreaza si faptului ca un inaintas al nostru n-a conversat decat intr-o carciuma sateasca. Daca nu excelam in subtilitati metafizice este si din pricina ca alte generatii, dinaintea noastra, au privit cerul, inclusiv noaptea, cu preocupari practice: va ploua sau nu a doua zi? se va putea usca fanul? Dumnezeu era vazut, inainte de toate, in calitate de gospodar. Dar fie-mi permisa o parere care-i va surprinde, poate, pe unii. Constitutia Romaniei e o brosura pe care multi – politicienii in primul rand – n-o prea baga in seama. „Constitutia“ orala din satul meu natal, unde reguli precise fixau ce se cuvenea si ce nu se cuvenea sa faci, era sfanta. Dar ceva ma face sa cred ca negociatorii nostri de la Bruxelles nu-si pierd vremea cu asemenea fleacuri. Si ca nici nu le trece prin cap sa puna in balanta consecintele nationale ale faptului, impus, desigur, de modernizarea agriculturii, ca, intr-un viitor poate nu prea indepartat, nu vom mai avea „tarani“, ci „fermieri“.

M-as fi asteptat ca macar in parte aceste preocupari, legate si de destinul satului romanesc, dar si de destinul nostru ca popor, sa patrunda si in dezbaterile recentului congres extraordinar al taranistilor. Caci, conform titulaturii sale, PNTCD este un partid si „taranesc“ si „national“. Sau ar trebui sa fie. Atentia principala a fost acordata, insa, altui subiect: crestin-democratiei. Dupa parerea mea, crestin-democratia e un transplant ideologic artificial, „prelevat“ din tari cu o populatie catolica si oferit unei tari cu o populatie majoritar ortodoxa. In schimb, satele reprezinta, realmente, o mare problema. Un partid care se pretinde a fi „taranesc“ n-are acces in ele, in timp ce doua treimi din voturile pe care conteaza PSD provin din mediul rural. Nu e acesta mai mult decat un paradox? Eu cred ca da.