Fara suflet

Lectura frazei-cheie a partii ce ne priveste din Raportul Comisiei Europene, cea care trebuia sa spuna daca economia Romaniei este sau nu este, acum, „o economie de piata functionala“, mi-a oferit o constatare melancolica. Bizantinismul, inteles ca subtilitate frivola, ar trebui sa fie, teoretic, mai drag Estului Europei intrucat in aceasta parte a continentului, la Bizant, se discuta candva, cu aprindere, despre sexul ingerilor in timp ce turcii asediau, la porti, cetatea. Or, iata ca diplomatilor vest-europeni le-a reusit o formulare bizantina care a pus pe jar toata clasa politica romaneasca, impartind si presa in doua, in functie de relatiile cu actuala Putere. De miercurea trecuta, cand a fost dat publicitatii Raportul, o intrebare bantuie pe malurile Dambovitei. Ce se intelege prin „poate fi, cu conditia sa…“? Adrian Nastase si, dupa el, intregul „cor antic“ care-i preia vorbele au sustinut ferm ideea ca „poate fi, cu conditia sa…“ inseamna, in realitate, „este“; adica, economia Romaniei este o economie de piata functionala. A traduce altfel pe „poate fi, cu conditia sa…“ e, dupa Nastase, o dovada ca esti „fara suflet“. In schimb, cei care nu cred ca trebuie sa minti pentru a dovedi ca ai „suflet“ sustin ca, dupa toate normele gramaticii, „poate fi“ nu e egal cu „este“.

Cum ma numar si eu printre cei „fara suflet“, m-am intrebat de ce va fi folosit Comisia Europeana o formulare voit sibilinica, in loc sa spuna simplu „este“ sau „nu este“. Sa fie bizantinismul autorilor Raportului rezultatul unor rugaminti din culise ale oficialilor nostri care se temeau de un verdict neplacut tocmai in pragul bataliei electorale? Sa exprime el o dorinta a diplomatilor europeni de a mentine pe linia de plutire jumatatile de reforma de la noi? Sau trebuie sa vedem in ambiguitatea lui o „indulgenta“, de felul acelora pe care le vindea Vaticanul in Evul Mediu pentru iertarea pacatelor? Greu de spus. Potrivit unor zvonuri, parerile, in Comisie, au fost impartite. Intransigentii au sustinut teza adevarului spus fara echivoc. Altii, printre care s-ar fi numarat dl Verheugen, mai apropiat de autoritatile noastre, au pledat pentru un adevar indulcit. Dar, fireste, in absenta unor informatii exacte, totul ramane la nivelul speculatiilor.

Ceea ce e sigur, daca autorii Raportului au vrut sa ne acorde o „indulgenta“, e ca efectul n-a fost cel scontat de ei. Si asta pentru ca in Romania „interesul national“ nu e inteles ca deziderat comun, al tuturor. „Interesul national“ a fost „privatizat“. Fiecare partid invoca „interesul national“ gandindu-se, de fapt, la interesele proprii. Guvernul a adoptat imediat o interpretare roza, laudaroasa si propagandistica a Raportului. Din fraza referitoare la economia de piata functionala au disparut si „poate“, si „daca“.

Cum bine ne amintim, pe vremea lui Ceausescu toate complimentele pe care le faceau strainii, veniti in vizita la noi, toate banalitatile bizantine pe care le rosteau, fiindca voiau sa fie politicosi, ori sa onoreze, cumva, ospitalitatea de care se bucurasera, erau prompt exploatate de regim, prezentate ca dovezi ale „aprecierii“ strainatatii. Mutatis mutandis, schema s-a repetat acum. Primul ministru n-a ezitat sa stoarca din amabilitatile Raportului o „mare victorie“, sugerandu-ne ca diplomatii europeni au pareri excelente despre ce-a facut PSD dupa ce a revenit la putere. Criticile din Raport, referirile la coruptie, la dezastrul din agricultura, la aservirea politica a Justitiei, la ce e putred in administratie au fost acoperite de un festivism gaunos si triumfalist. PSD s-a folosit de bunavointa bizantina a autorilor Raportului sau de dorinta lor amicala de a ne incuraja pe calea reformelor pentru a da cu tifla Opozitiei si celor „fara suflet“ care se incapataneaza sa considere ca, in Europa, trebuie sa intre Romania, nu un guvern, oricare ar fi el. Si, „cu suflet“ sau „fara“, nu cred ca aceasta e calea care duce spre Europa.