10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCum faci cei mai buni cârnaţi tradiţionali

Cum faci cei mai buni cârnaţi tradiţionali

Cârnații sunt un preparat specific sezonului de iarnă. Şi cu siguranţă cei mai gustoşi şi mai sănătoşi sunt preparaţi la tine acasă. Iată o reţetă de cârnaţi tradiţionali, al căror gust nu te va dezamăgi:

Ingrediente cârnați tradiționali: – 6 kilograme de carne de porc (fleică), 10 metri de intestine subțiri de porc, sare, cimbru, piper, boia de ardei iute (opţional), boia de ardei dulce şi 10 căței de usturoi.

Mod de preparare: Carnea de porc se spală, se toacă în mașină de tocat și se dă deoparte. Se pregătesc condimentele: boiaua, sarea, cimbrul și se curăţă usturoiul. Intestinele de porc se întind și se suflă prin ele. Se așază un cap al mâțului pe pâlnia mașinii de tocat. Atenție! Nu se pune decât pâlnia de umplut cârnați la mașină de tocat, nu și cuțitele pentru tăiere.
Se pisează usturoiul, se adaugă carnea cu boia (1-2 lingurite), cu sarea (după gust), cimbrul şi piperul (după gust). Se adaugă la final şi usturoiul, după care iar se amestecă şi se pune puţina cantitate de carne în maşina de tocat. Se umplu cârnaţii. La final, cârnaţii se agaţă la loc uscat şi rece, ideal în bătaia vântului. Se lasă câteva zile până se usucă, apoi se pot prăji.

Sursa: culinar.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS