Horoscop



Berbec

E o plăcere să treceți prin locuri de care vă leagă amintiri intense, ba chiar aveți ocazia de a regăsi prieteni de demult, colegi de odinioară, persoane de care se leagă într-un fel sau altul copilăria sau tinereţea dumneavoastră. Amintirile frumoase revin la lumină vii şi puternice de parcă abia ieri s-au întâmplat.

Taur

Cât timp urmați strategia pe care v-ați propus-o cât mai relaxat, fără stres şi fără încrâncenare, veți ajunge la visul cel mare cu bucurie. Victoria nu e departe, dar nu trebuie să dezechilibrați nimic în urcuşul personal: nici să săriți peste etape, nici să vă stresați mai mult decât e cazul, nici să vă dați peste cap pentru a ajunge mai repede acolo.

Gemeni

Călătoriile acestei zile sunt înţesate de conflicte şi certuri de la orice fleac. De la violenţa celor participanţi la trafic până la dispute prin telefon, a lua legătura azi cu ceilalţi e un stres major! Aproape că ați vrea să vă retrageți într-un colț, să vă izolați de toată lumea, de vreme ce orice încercare de a intra în contact cu ceilalţi se soldează cu un mic scandal.

Rac

Atmosfera este contradictorie în jur. V-ați apucat serios de o activitate de durată, în care nu simţiți nevoia să vă grăbiți, în timp ce colaboratorii încep să vă preseze să ajungeți mai repede la rezultate. Nu dați randament în acest ritm, pentru că e totuşi o acţiune ce necesită concentrare, atenţie, lucru fără grabă, deci, dacă vă lăsați influenţat, începeți să faceți greşeli.

Leu

Emoţiile cresc la cote maxime pentru că trăiți un eveniment intim care are un efect major asupra stării psihice. Parcă un vis vi s-a împlinit, rugăciunile v-au fost ascultate, cineva acolo sus v-a auzit, pentru că este exact ceea ce inima dorea şi sufletul aştepta. Bucurați-vă de aceste momente superbe în care inima e răsfăţată cu senzaţii atât de plăcute.

Fecioară

Obstacolul care apare azi nu este deloc străin, pentru că ați mai trecut cândva prin situaţii similare. Ajunge doar să repetaţi reţeta de atunci, să vă aduceți aminte cum ați rezolvat problema data trecută, pentru că aveți deja experienţă în acest sens.

Balanţă


Întâlniți exact persoana de care aveți nevoie pentru a vă oferi o viziune imparţială din afară. Ea vede lucrurile detaşat, de pe margine, fără implicaţii sentimentale şi cântăreşte situaţia corect. Vă puteți baza întru totul pe sfatul oferit de aceasta şi pe concluzia pe care o extrage la rece.

Scorpion

Înainte de a atrage atenţia pentru o eventuală nouă iubire, ar trebui să vă priviți cu mai multă afecţiune. Acordaţi-vă mai multă atenţie, ocupați-vă mai mult de corpul sau de aspectul exterior. E un moment bun să faceți o schimbare în modul de a fi, deci începeți cu alimentaţia, cu regimul de viaţă, cu look-ul, pentru că de aici ar putea surveni şi o serie de schimbări în modul în care vă vor vedea ceilalţi.

Săgetător

Se adună multă lume în jurul unui eveniment de care toţi sunt cumva interesaţi şi sunteți chemat să vă alăturați acestui colectiv. E ca o sărbătoare comună, ca o adunare la care fiecare îşi aduce contribuţia. Se simte un aer proaspăt în acest mediu, dialogul merge ca uns şi e o plăcere pentru toţi să intre în legătură unii cu alţii, să dialogheze, să colaboreze.

Capricorn

Chiar dacă nu aveți curaj să spuneți că planul la care visați este realizabil, nu vă luați după senzaţia de moment. Poate există şi animozităţi, poate ați dat piept cu suficiente amânări şi refuzuri, dar veţi vedea într-o zi că toate aceste piedici de pe parcurs au avut rostul lor. Ați învăţat să luptaţi, să nu renunțaţi, să credeți cu tărie în succesul final.

Vărsător

Stresul devine copleşitor şi vă face să reacţionați aiurea la diversele provocări care se ivesc în cale. Înainte de a lua decizii capitale, încercați să vă liniştiți, ca să nu vă exprimați ultimul cuvânt într-un moment de stres maxim. Ați putea regreta mai apoi că nu ați gândit mai îndelung, că nu ați luat decizii în momente mai liniştite.

Peşti

Din optimismul debordant se nasc azi proiecte creatoare de excepţie. Sunteți stimulat să visați până departe, aveți curajul să adăugați noi şi noi detalii la scopul propus şi sunteți încântat să vedeți ce bine evoluează toate într-o direcţie promiţătoare.



Autori
Etichete , , , ,

Comenteaza acum

Alte stiri

23 octombrie 2017

Horoscop

Berbec Este foarte posibil să fiţi indispus din cauza unui eşec în afaceri sau a unei discuţii în contradictoriu cu un prieten. Relaţiile cu persoana iubită pot deveni încordate dacă refuzaţi să mergeţi într-o vizită. Dacă totuşi decideţi să ...

Sumarul ediției de miercuri, 19 aprilie 2017

Actualitate

» România a importat peste 1,21 milioane de ţiţei în primele două luni din 2017, iar producţia internă a scăzut faţă de 2016
» Accidentul feroviar din zona Băniţa-Merişor: Mecanicii de locomotivă consumaseră băuturi alcoolice
» Legea graţierii, în cifre: 246 persoane condamnate pentru corupţie ar putea fi puse în libertate
» Doi turişti au rămas blocaţi în Bucegi. Salvamontiştii au pornit în căutarea lor
» Un nou deces cauzat de rujeolă. Numărul deceselor în România a ajuns la 22
» Parlamentul britanic a aprobat convocarea alegerilor anticipate
» O navă cu 12 marinari la bord a naufragiat în Marea Neagră
» UE cere Republicii Moldova să respecte “integral” obligațiile din Acordul de liber schimb
» Turcia: 38 de persoane reținute în legătură cu protestele după referendum
» Patru morţi şi un rănit, în urma prăbuşirii unui elicopter militar în nordul Greciei
» DNA: 71 de inculpați, condamnați definitiv în martie în dosare de corupție
» Accident tragic în India: Cel puţin 44 de persoane au murit, după ce un autobuz a căzut într-o râpă

Local

» CNAIR: Nouă drumuri naționale, unele din Oltenia, afectate de căderile de zăpadă

Dolj

» Autostrada Craiova – Pitești, marea răsuceală
» Arestat pentru uciderea fratelui său
» Termo dă căldură doar la cererea asociației
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Copiii de până la trei ani nu mai plătesc întreținerea
» Semafoarele de la Hanul Doctorului, din nou nefuncționale
» Le-a luat un an să paveze un trotuar
» Persoanele cu handicap din Craiova nu plătesc impozitul auto, dar suportă taxa de parcare
» 689 de copii din Oltenia, adoptaţi de străini
» Băileştiul de ieri şi de azi
» Fiica lui Genică Boerică, patru ani de închisoare
» 70 de ani de la infiintarea Filarmonicii Oltenia
» Examen de defintivat
» Semafoare defecte
» SC Termo Craiova SRL: Asociațiile de proprietari pot face cerere scrisă pentru furnizarea căldurii
» UPDATE O maşină de lux a luat foc pe Centura de Nord a Craiovei
» Dolj: 1000 de baloţi de plante furajere au ars într-un incendiu la Şimnicu de Sus
» Termo Craiova: Două asociaţii de proprietari au solicitat furnizarea agentului termic
» ANOFM: 26.980 locuri de muncă vacante la nivel național; Doljul – fruntaş, Mehedinţiul – codaş
» CNAIR confirmă că licitaţia pentru SF-ul şi proiectarea autostrăzii Craiova-Piteşti va fi anulată

Gorj

» Ninsorile au prins pe picior greşit autorităţile care nu mai au contracte de deszăpezire
» Au rupt semnul „Drum închis“ de pe Transalpina
» Gorj: Strat de zăpadă de 30 de centimetri la Rânca

Olt

» Exercițiu cu forțe în teren, la DSVSA Olt
» Olt: Concurs tradițional de ciocnit ouă la Câmpu Mare, ajuns la a X-a ediție

Mehedinţi

» Mehedinți: Ninsoare abundentă în nordul județului

Vâlcea

» ANM a prelungit avertizările Cod galben și Cod portocaliu de precipitații și vânt, valabile pentru Gorj şi Vâlcea, până vineri la ora 14:00
» Vâlcea: Tânăr condamnat la închisoare pentru furt de arbori, depistat şi încarcerat
» Vâlcea: Lapoviţă şi ninsoare între Voineasa şi Obârşia Lotrului (VIDEO)

Sport

» Fotbal / Liga Europa, sferturi de finală (retur)
» Clujenii i-au trimis pe craioveni în vacanță
» Gimnastică: Laurenţiu Nistor s-a accidentat la spate la Campionatul European
» Fotbal / CS Universitatea Craiova a primit licență de participare în cupele europene

Educatie

» Emoții pentru profesorii fără definitivat
» Peste 6.400 de candidați, așteptați joi la proba scrisă a examenului de definitivat în învățământ

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top