Fenomen cosmic deosebit pe parcursul lunii august

january5planetsalignment

Un fenomen cosmic deosebit va putea fi observat din orice colţ al lumii, cu ochiul liber, în luna august, mai precis pe 21 august.

Acesta constă în alinierea planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn, care s-a mai întâmplat la începutul acestui an. Aceleaşi cinci planete vor fi vizibile după apusul Soarelui şi nu înainte de răsărit, cum s-a întâmplat în cazul fenomenului precedent, care nu a mai fost văzut pe cer de zece ani.

Ultima dată când s-a întâmplat aşa ceva a fost în perioada 15 decembrie 2004 – 15 ianuarie 2005. Jupiter va fi prima vizibilă, urmată de roşiatica Marte, apoi de Saturn cel auriu, de Venus cea strălucitoare şi în cele din urmă de Mercur, a explicat dr. Alan Duffy, de la Universitatea Swinburne, din Melbourne, Australia.

Conform cercetătorului dr. Duffy, alinierea planetelor va putea fi cel mai bine văzută pe 21 august.

Fenomenul astronomic va putea fi observat cu cea mai mare claritate după apusul Soarelui, moment în care Mercur şi Venus se vor afla la cea mai mică distanţă faţă de astrul solar. De exemplu, Venus va fi poziţionat, la un moment dat, la un unghi de numai zece grade faţă de Soare.

Venus şi Jupiter vor fi cel mai uşor de văzut cu ochiul liber, dat fiind faptul că sunt unele dintre cele mai mari obiecte cosmice din Sistemul Solar. Mercur, Marte şi Saturn vor putea fi, de asemenea, reperate pe cer, însă ele vor fi mai puţin vizibile.

Alinierea lui Mercur, Venus, Jupiter, Marte şi Saturn va putea fi observată din orice loc de pe Terra, iar dacă vei rata şi acest eveniment, vei mai avea ocazia să fii martorul unuia similar, ce se va produce în octombrie 2018.

Astrologii ne liniştesc

Astrologul Cristina Demetrescu ne linişteşte şi spune că trebuie să ne bucurăm de acest eveniment. Din punct de vedere astrologic, toate zodiile vor avea de câştigat de pe seama acestui eveniment.

„Modelul astrologic formează un fel de colţ. E un Trigon. E un aspect pozitiv, căci alinierea lui Venus, Mercur şi Jupiter ne ajută să găsim soluţii pe care nu mai credeam că le găsim“, a declarat Cristina Demetrescu.

„Atenţie la contracte, pot apărea probleme de sănătate“, avertizează astrologul. Cuadratura Jupiter-Venus aduce noroc în toate domeniile.

Cele mai afectate zodii în perioada următoare sunt cele guvernate de cele cinci planete: Fecioarele şi Gemenii (guvernaţi de Mercur); Capricornii şi Vărsătorii (guvernaţi de Saturn); Peştii (guvernaţi de Jupiter); Berbecii şi Scorpionii (guvernaţi de Marte); Taurii şi Balanţele (guvernaţi de Venus).

Aşadar, urmează o perioadă în care trebuie să căutăm în noi înşine rezolvările la toate problemele. Beneficiem de puterile impresionante ale acestor planete. Mercur, planeta înţelepciunii, Saturn, planeta sacrificiului, şi Venus, planeta senzualităţii şi a erotismului fac o conjunctură impresionantă pentru binele tuturor nativilor.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 16 iulie 2016

Actualitate

» 50 de turişti blocaţi în Munţii Retezat din cauza alunecărilor de teren
» Peste 100 de români vor fi repatriați din Istanbul cu o cursă TAROM, sâmbătă seara
» Kaiac-canoe: România, suspendată un an din competițiile internaționale din cauza cazurilor de dopaj, nu va participa la JO 2016
» MAE: O familie de români, doi adulți și un copil, dispăruți în urma atacului de la Nisa
» UPDATE Turcia: Ultim bilanț – 265 morți, 1.440 răniți și 2.839 arestări din cadrul personalului militar
» În jur de 200 de români se află pe aeroportul din Istanbul
» Pompierii doljeni au intervenit pentru evacuarea apei din gospodăriile mehedințene
» REZULTATE BACALAUREAT 2016, după contestaţii. Procentul final de promovare este de 68,1 la sută
» Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică în 10 județe și Galben în 11 județe; Capitala și 12 județe sub Cod galben de caniculă
» Doi bulgari au fost ridicaţi dintr-un hotel din Craiova pentru presupuse fraude informatice
» Lovitură de stat eşuată în Turcia. Aproape 200 de persoane au murit. Şeful Statului Major al armatei a fost înlocuit.
» Peste o mie de turişti români au zboruri programate sâmbătă spre Antalya
» Lotul olimpic de biologie al României, blocat pe aeroportul din Istanbul. Riscă să piardă un concurs
» MAE: Două puncte de adunare/informare stabilite pe Aeroportul Ataturk pentru cetățenii români
» Turcia: Ultim bilanț – 90 morți, 1.154 răniți și 1.563 arestări din cadrul personalului militar
» ANAT: Peste o mie de turiști români au plecat către Antalya cu curse charter; zborurile se desfășoară normal
» MAE: Nu se înregistrează victime sau răniți în rândul cetățenilor români aflați în Turcia
» UE cere o “revenire rapidă la ordinea constituțională” în Turcia
» MAE: Celulă de criză constituită în contextul evenimentelor aflate în desfășurare în Turcia
» CESIVO Agricultura, demonstraţie de utilaje agricole performante

Dolj

» Taximetriștii din Craiova, controlați de polițiști
» De la diligențe la tren
» Femeie lovită de o dubă, la o trecere de pietoni din Bănie
» „O ciudățenie a minții mele“, de Orhan Pamuk Editura Polirom
» Ce plătiți la bloc când lipsiți de acasă
» Întreruperi energie electrică de luni
» Anchetă a Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Craiova
» Trei case din Bănie, cuprinse de flăcări

Gorj

» Despăgubiri de 11 milioane de lei pentru sinistrații din Seciuri
» Motrenii riscă să rămână fără UATAA, furnizorul de agent termic

Sport

» CSO Filiași s-a pus pe treabă (galerie foto)
» Astra și CFR luptă pentru Supercupă

Educatie

» Școli din Dolj cu medii generale de 1, 2 și 3
» Patronii care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţei primesc stimulent financiar de 250 de lei

Magazin

» Bancul zilei
» Fenomen cosmic deosebit pe parcursul lunii august
» Ia te uită! – Bufniţa cenuşie
» Horoscopul săptămânii viitoare

Top