Horoscop

Berbec

Unele activităţi gospodăreşti pe care le-aţi tot amânat vor deveni urgente şi veţi fi obligat să vă reorganizaţi programul pentru timpul liber. Chestiunile cu care vă veţi confrunta pe acasă nu vă vor permite să daţi tot randamentul la serviciu, dar colegii vă vor sprijini atât cât veţi avea nevoie. Evitaţi să participaţi la jocuri de noroc, căci şansele de a câştiga sunt minime. Sunteţi hotărât să vă ocupaţi de problemele familiale pe care le-aţi tot amânat.

Taur

Eforturile pe care va trebui să le faceţi la serviciu vor fi mari şi vă vor ţine încordat o bună bucată de vreme. Aveţi de purtat discuţii referitoare la programul pentru timpul liber. Cei din anturaj vă vor susţine într-o controversă pe care o veţi avea cu o persoană mai puţin cunoscută; până la urmă, lucrurile se vor termina în favoarea dumneavoastră. Spontaneitatea de care daţi dovadă face o bună impresie celor din jur.

Gemeni

La serviciu veţi avea o mică realizare; este posibil să faceţi o bună impresie şefului, care vă va oferi sprijinul de care aveţi nevoie. De asemenea, este posibil să demaraţi o activitate care vă va entuziasma şi vă va da posibilitatea să vă puneţi în valoare calităţile. Mintea vă este plină de idei, care par să vă scape de sub control. Dacă veţi şti să le folosiţi, veţi avea avantaje de pe urma lor.

Rac

Dări de seamă, decizii şi nu în ultimul rând călătorii de studii, toate vă vor da de furcă. Mintea dumneavoastră este plină de idei, dar, contrar obiceiului, este cam împrăştiată, aşa că este cazul să fiţi prudent în luarea deciziilor. Aveţi multe de făcut prin casă, dar cum nimic nu este urgent, aţi putea lăsa lucrurile aşa cum sunt şi să ieşiţi câteva ore la plimbare. Sunteţi plin de energie şi capabil de eforturi intense.

Leu

Popularitatea în rândul persoanelor de sex opus va creşte vertiginos. Aţi putea să vă consolidaţi relaţia cu fiinţa iubită, dar şi să faceţi o cucerire. La slujbă va trebui să faceţi faţă unei activităţi dificile. Din punct de vedere financiar, există unele nemulţumiri care nu se pot rezolva atât de repede pe cât v-aţi dori. De fapt, nu este nici o grabă. După-amiază aveţi musafiri din altă localitate sau mergeţi în vizită la un prieten.

Fecioară

Este foarte posibil să cunoaşteţi pe cineva, care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. În discuţiile pe care le veţi avea, fiţi atent la tot ce spuneţi, căci există riscul de a face o gafă. Hărnicia de care daţi dovadă nu va trece neobservată. La serviciu va fi mult de muncă, dar veţi avea rezultate bune, aşa încât efortul nu vă va obosi.

Balanţă


Dacă doriţi să plecaţi la drum, este bine să ştiţi că şansa este de partea dumneavoastră, indiferent că este vorba de afaceri sau de divertisment. Timpul liber vă va permite să vă întâlniţi cu prietenii şi să petreceţi clipe relaxante în compania acestora. Încercaţi să fiţi cât mai prudent dacă se pune problema antamării unor activităţi pe termen mediu sau lung. Reuşiţi să faceţi în casă schimbările pe care vi le-aţi propus.

Scorpion

Este foarte posibil să primiţi veşti de la cunoştinţele aflate pe alte meleaguri. În cazul în care sunteţi implicat în afaceri cu persoane străine, mare atenţie, căci ceva vă va bloca iniţiativele. Relaţia cu prietenii se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, aşa că puteţi spera la sprijinul acestora pentru a finaliza mai repede activităţile în care v-aţi implicat. Este momentul să vă gândiţi serios la o afacere care vă poate aduce bani frumoşi în viitorul apropiat.

Săgetător

Aveţi tendinţa de a cheltui mai mult decât câştigaţi, ceea ce vă poate accentua problemele cu care vă confruntaţi în plan financiar. Din punct de vedere sentimental, există toate condiţiile pentru a avea o reuşită. Profesional, conjunctura nu vă permite să vă implicaţi în activităţi care să vizeze o reuşită imediată. Nu neglijaţi eventualele probleme de sănătate! Reuşiţi să rezolvaţi probleme de serviciu foarte dificile.

Capricorn

Aţi muncit suficient, dar tot nu se poate spune că aţi rezolvat ceea ce v-aţi propus. Dialogul în contradictoriu cu rudele vă va obosi şi ar fi bine să faceţi un efort şi să mai lăsaţi câte ceva de la dumneavoastră. Aţi putea să vă preocupaţi mai mult de propria persoană. Banii nu vă lipsesc, aşa încât aţi putea să vă satisfaceţi un moft. Rezultatele deosebite de la serviciu vă pot atrage invidia colegilor.

Vărsător

Relaţiile dumneavoastră cu şefii ar putea fi mai tensionate dacă veţi încerca un dialog pe teme financiare. În cazul în care doriţi să plecaţi într-o călătorie, veţi primi o aprobare sau actele necesare. Totuşi, chiar dacă plecaţi, chiar dacă nu, fiţi atent la ce faceţi cu banii. În familie se va petrece un eveniment care vă va trezi interesul, dar în scurt timp se va dovedi că nu este ceva important.

Peşti

În cazul în care vă doriţi de mai mult timp să faceţi o schimbare în plan profesional, oportunităţile nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Totul este să nu vă grăbiţi. Cineva mai puţin cunoscut încearcă să vă obstrucţioneze iniţiativele, dar îi veţi veni de hac în cel mai scurt timp. Cheltuielile sunt în continuare mari. În familie, însă, este posibil să aveţi discuţii, pentru că ţineţi neapărat să vă impuneţi punctul de vedere.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

17 august 2017

Horoscop

Berbec Reuşiți cu foarte mare uşurinţă să comunicați cu cei din jur, sunteți mereu în mişcare, puteți redacta cu succes tot felul de documente sau chiar planificați o călătorie scurtă, pe nepusă masă. Spre seară, este posibil să vă stresați

Sumarul ediției de marţi, 9 decembrie 2014

Actualitate

» ASOCIAȚIA „CRAIOVA CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ 2021“ – COMUNICAT DE PRESĂ
» Curtea Constituţională din Republica Moldova a validat rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie
» Silviu Ionescu, fost consul al României în Singapore, a murit în Spitalul Penitenciar Rahova
» Aproape 1.500 de hectare de teren şi sute de gospodării inundate în judeţul Olt
» Sorescu, omagiat la Biblioteca “Aman”
» Apele Tesluiului au blocat un drum la Pieleşti
» Proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă a fost respins
» Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu
» Klaus Iohannis va depune jurământul ca preşedinte al României pe 21 decembrie
» Afaceristul Cătălin Chelu, decedat în Iordania, ar urma să fie înhumat la Craiova
» România, Grecia şi Bulgaria vor să construiască o infrastructură regională de gaze

Publireportaj

» Activitate intensă pentru consiliul judeţean în ultimul trimestru al anului

Local

» Mehedințiul, fără centru de procesare a laptelui
» Cornel Stroescu – preşedinte Asociaţia Producătorilor Agricoli Mehedinţi: Fermierii din Mehedinţi nu au unde să vândă laptele animalelor
» Mehedinţi: 54 de centre pentru efectuarea analizelor la carnea de porc

Dolj

» DNA sapă după retrocedările ilegale de la primărie
» Străzile Craiovei, sub domnia gropilor
» Monografia “Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic in România”, lansată la Craiova
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Alaiul datinilor „din bătrâni, din oameni buni“ sosește în Bănie
» Codul galben de ploi a alertat autoritățile
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Judecat pentru complicitate la fraudarea fondurilor europene
» Un copil de cinci ani şi jumătate are nevoie de sprijinul nostru
» Mergeţi la medic pentru consultaţia preventivă gratuită!
» Reținuți pentru furt de benzină și motorină
» Turism durabil la Dunărea de Jos
» Capcane în bălţile de pe străzile Craiovei
» Comuna Melinești, ocolită de investitori
» Trupa Compact concertează la Craiova şi la Drobeta Turnu Severin

Gorj

» Fost primar condamnat la închisoare cu suspendare
» Soţia suspectului de crimă din Bărbăteşti ameninţă că îşi dă foc
» Spitalul Judeţean Târgu Jiu ar putea pierde o parte din fondurile alocate pentru achiziţia de aparatură medicală
» Gorj: Acuzaţie de viol la interviul de angajare
» Gorj: Târgujienii nu mai caută brazi de Crăciun naturali
» Gorj: Profesor reclamat la Poliţie pentru că ar fi bătut un elev

Sport

» Andreea Cârlig: Locul patru, unul amar
» Campionii Doljului, premiați cu 121.000 de lei
» Tilihoi: Echipa m-a făcut fericit!
» Handbal (f): România – Danemarca, scor 29-29, la EURO
» Fotbal – Pele: Nu mi-a fost teamă că o să mor
» DJST premiază cei mai buni sportivi
» Pomana porcului la CSU Craiova
» Fotbal – Sergiu Jurj şi Cristian Andrei, convocați la naționala Under 17
» Volei (f): România, printre cele 12 echipe calificate la Jocurile Europene
» Fotbal – Dusan Uhrin jr. a renunţat să o preia pe FC Braşov

Bani & Afaceri

» Craiova: Educaţie financiară la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
» Gorj: CEO a ajuns la pierderi de 290 milioane de lei

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top