11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Religia copy-paste

Autorităţile suedeze au recunoscut în mod oficial Missionary Church of Kopism, o biserică dedicată conceptelor de „copy-paste“ – copiere-lipire, atât de utilizate în domeniul informatic. Potrivit www.ilsussidiario.net, Biserica Misionară a Kopism-ului, cuvânt provenit din englezescul „copyme“ – „copiază-mă“, a fost fondată în 2010 şi se bazează pe convingerea că partajarea şi copierea fişierelor pe internet este un act sacru. Iniţiativa înfiinţării acestei biserici îi aparţine unui student la filozofie de 19 ani, pe nume Isak Gerson, care, după aproape doi ani de insistenţe, a reuşit să obţină recunoşterea oficială. Numărul membrilor bisericii a crescut în 2011 de la 1.000 la 3.000. Adepţii noii religii au cerut insistent ca biserica lor să fie una oficială pentru a fi protejată de Constituţia suedeză şi pentru ca partajarea fişierelor să fie considerată la fel de sfântă ca şi rugăciunea sau meditaţia. De asemenea, o altă dorință a noii religii este recunoașterea combinațiilor de taste CTRL + C și CTRL + V ca simboluri sfinte. În opinia lui Gerson, informația este extrem de valoroasă, importanța ei crește exponențial odată cu răspândirea ei, iar cea mai ușoară cale de propagare este, astăzi, file-sharing-ul. Acesta a mai declarat: „Recunoașterea de către stat este un prim pas către o lume în care ne putem manifesta credința fără teama de a fi persecutați“. De aceea, mesajul tânărului fondator al bisericii de pe site-ul bisericii, acelaşi care a apărut în comunicatul de presă ce anunţa recunoaşterea religiei, este simplu: „Copiaţi în continuare. Asta păstrează biserica puternică“, spune Gerson.
 
Copiaţi în continuare
 
Gerson a explicat că există un stigmat care planează asupra celor ce copiază sau partajează fişiere şi că multă lume se teme de închisoare, iar obiectivul său este ca prin recunoaşterea Kopism-ului să remedieze această problemă. Deşi oficialităţile suedeze nu au legalizat copierea şi partajarea de fişiere, au oferit totuşi posibilitatea membrilor acestei biserici de a discuta despre acest lucru şi de a încerca să ajungă la noi strategii de partajare a fişierelor.
Recunoaşterea acestei biserici nu îi sperie însă pe mai-marii caselor de discuri, care consideră că noua religie este la fel de inofensivă ca religia cavalerilor Jedi, o „religie“ pornită de la celebra serie de filme „Războiul stelelor“.
La toate acestea se adaugă şi faptul că, în prezent, parlamentarii din întreaga lume fac presiuni pentru legislaţia antipiraterie care ar limita în mod semnificativ capacitatea utilizatorilor de internet să descarce şi să partajeze fişiere. Mai mult, în Statele Unite există o aprigă dezbatere cu privire la constituţionalitatea Legii de stopare a pirateriei on-line (SOPA), un proiect de lege introdus de republicanul Lamar Smith, care prevede, printre altele, că parlamentarii au autoritatea de a închide anumite website-uri de partajare a fişierelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS