7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Pânza antiglonţ

Materialul rezultat în urma combinării ţesutului uman cu fibre de pânză de păianjen creată în laborator are proprietatea de a opri gloanţele, reducând la jumătate viteza cu care acestea se deplasează. Această descoperire aparţine unei echipe formate din artistul olandez Jalila Essaïdi şi biologul Abdoelwaheb El Ghalbzouri. Acesta din urmă susţine chiar că pânza de păianjen este de trei ori mai dură decât materialul numit Kevlar, din care sunt confecţionate vestele antiglonţ purtate de militarii mobilizaţi în zone de conflict. Vestele antiglonţ conţin 33 de straturi de Kevlar, dar ar putea fi îmbunătăţite prin includerea unor straturi suplimentare de pânză de păianjen datorită cărora eficienţa acestor accesorii militare ar putea fi crescută semnificativ, susţine Ghalbzouri.
Acesta şi colegul său Essaïdi spun însă că amestecul de ţesut uman şi fibre de pânză de păianjen ar putea avea un potenţial remarcabil şi pentru dezvoltarea de grefe de piele pentru tratamentul pacienţilor care au suferit arsuri grave. „Ţesutul obţinut este mult mai puternic şi mai dur decât cel normal, iar avantajul suplimentar este acela că se pot crea în laborator bucăţi de piele mai mari decât până acum. Prin amestecarea ţesutului uman cu mai multe straturi de pânză de păianjen se permite cultivarea unor «foi» mai mari de ţesut“, a explicat Essaidi.
Există studii care arată că încorporarea unor straturi de fibră de mătase naturală în locul afectat de arsură ajută vindecarea, iar cicatricea rezultată este mai puţin vizibilă. Acum, cei doi oameni de ştiinţă şi-au propus să afle dacă încorporarea firelor de pânză de păianjen în ţesutul uman produce rezultate similare, fapt ce ar reprezenta o inovaţie excepţională în domeniul medicinei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU