14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDima, un moldovean care cucereşte România cu La-la Band

Dima, un moldovean care cucereşte România cu La-la Band

Dima este student la Conservatorul din Chişinău şi este gata să facă România să-l aplaude alături de La-la Band. El spune că nu crede în eşec, ci în lecţia învăţată, şi îşi doreşte ca, alături de ceilalţi 19 colegi de trupă, să îi facă pe toţi să fredoneze „Stage of Joy“, prima piesă a trupei La-La Band, cel mai nou produs marca MediaPro Music. Pentru Dima Gheorghiţă Trofim, tânărul de 22 de ani care a trecut Prutul ca să cucerească scena muzicală românească, nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-şi împlini visul, cel de a cânta într-o trupă fresh, de tineri, cu sound pop-rock. „La-La Band înseamnă o experienţă foarte frumoasă, plină de emoţii pozitive, care nu aş vrea să se termine niciodată. De mic copil îmi place muzica, nu sunt suficiente cuvinte care să mă ajute să exprim cât de mult îmi place. Ştiu că asta vreau să fac, ăsta este scopul meu în viaţă, să devin un artist vestit“, a mărturisit Dima.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS