Cartea lui Ioan Botezătorul
Colecţia Manuscris, Editura Herald
Textele sacre ale mandeenilor par să fi fost scrise şi codificate, în mare parte, în secolul al VIII-lea d.Hr., atunci când aceştia au fost nevoiţi să demonstreze arabilor că sunt „oameni ai cărţii“ la fel ca iudeii şi creştinii.
Denumirea de „mandeean“ derivă din termenul aramaic manda, „cunoaştere“; mandeenii sunt „oamenii conştiinţei“, ai gnozei.
Doctrinele mandeene sunt cuprinse în câteva colecţii de texte care conţin principalele idei ale acestor gnostici: Ghinza (Comoara) sau Sidra Rabba (Cartea cea mare); Sidra de Yahya (Cartea lui Ioan) sau Drase de Malke (Cuvântări ale regilor); Qolasta (Culegere), căreia i se dă, de asemenea, numele de Sidra de Nismata (Cartea sufletului).
Mandeismul este o religie revelată prin sosirea în lume a Mesagerului ceresc care i-a învăţat pe credincioşi adevărul. Adevăratul profet în mandeism este uneori identificat cu Mesagerul Vieţii, alteori cu Ioan Botezătorul, care, persecutat de iudei de la naşterea lui, s-a retras departe pe malurile Iordanului şi a strâns în jurul său un grup de ucenici credincioşi, întemeind obştea mandeeană.
„Am învăţat acolo toată înţelepciunea mea şi
mi-am desăvârşit felul de a vorbi. Ei m-au îmbrăcat cu veşminte de slavă şi m-au învăluit cu valuri de nori. M-au încins cu un brâu, un brâu de apă vie, care strălucea dincolo de orice închipuire şi scânteia. M-au aşezat într-un nor, un nor al splendorii, iar la ceasul al şaptelea al unei duminici m-au adus în ţinutul Ierusalimului“.
Alături de Bunul Pastor şi de Pescarul de suflete, Ioan Botezătorul este o figură emblematică a scrierilor sacre mandeene.
„În 1652 apărea la Roma cartea lui Ignatiu de Jesu, călugăr carmelit, care trăise multă vreme la Bagdad şi în Irakul de azi, carte în limba latină intitulată: «Expunere asupra originilor, riturilor şi erorilor creştinilor Sfântului Ioan». Opera aceasta a stârnit un mare interes la apariţia ei. Misionari catolici şi călători au adus din Iran şi din Imperiul otoman un număr însemnat de texte mandeene care nu au fost traduse, nici citite, fiind lăsate în depozitele bibliotecilor mari din Europa până în secolul al XIX-lea. În 1816 a apărut, în Europa, prima carte mandeeană: Ghinza (Comoara) sau Sidrā Rabba (Cartea cea mare), ce reprezenta opera capitală a literaturii mandeene.
Mandeismul are foarte multe asemănări cu numeroasele secte gnostice pe care le cunoaştem. Lucrul acesta e demonstrat de numele pe care-l poartă persoana «Mesagerului ceresc», manda deHaije, respectiv «cunoaştere a vieţii», fiind o personificare a conceptului central al religiei mandeene. Deci mântuitorul mandeean nu este altceva decât glasul gnozei (cunoaşterii) prin care omul ajunge să se recunoască“, a spus Constantin Daniel.
