19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Ironici de la patru ani

Deşi, până nu cu mult timp în urmă, psihologii şi lingviştii erau de părere că întrebările retorice, hiperbolele şi paradoxurile „aparţin“ în exclusivitate adulţilor, pentru copii ele fiind accesibile abia după vârsta de zece ani, studii recente au demonstrat că lucrurile nu stau tocmai aşa. Cel puţin aceasta este concluzia unui studiu canadian dat publicităţii de British Journal of Developmental Psychology, potrivit căruia copiii ştiu să glumească, înţeleg ironia şi ştiu să dea o replică pe măsură încă de la patru ani. Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat fiecare replică din peste 350 de ore de discuţii purtate între părinţi şi copiii lor cu vârste cuprinse între patru şi şase ani. Din câte se pare, copiii ne privesc, ne ironizează, folosind conştient un vocabular care la trei ani ajunge la 1.000 de cuvinte diferite, iar de aici încolo continuă să evolueze cu rapiditate în ceea ce priveşte expresiile, replicile şi capacitatea de interacţiune. Însă, nu întotdeauna părinţii, mamele, mai ales, privesc cu ochi buni această capacitate precoce a copiilor lor. Astfel, replici cât de cât ironice sunt considerate obraznice. Nu de aceeaşi părere sunt însă şi psihologii, care cred că dacă învăţăm să glumim poate fi o metodă bună de a controla conflictele educative. Studiul a mai demonstrat că mamele sunt mult mai ironice decât taţii şi folosesc sarcasmul cu conotaţii negative. Holly E. Recchia, profesoară-asistent în domeniul educaţiei la Universitatea din Montreal, insistă că ironia e utilă şi trebuie folosită, însă fără răutate. „Părinţii tind să vadă cu ochi răi limbajul ironic, dar nu e întotdeauna rău sau obraznic. Uneori, poate să fie jucăuş. Poate fi cazul ca umorul şi ironia să detensioneze situaţii conflictuale. Ironia poate să fie o unealtă eficientă“, a precizat Recchia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS