17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinOrez cu somon glazurat cu lămâie verde şi miere

Orez cu somon glazurat cu lămâie verde şi miere

Ingrediente: 1/4 cană de zeamă de lămâie verde, 2 linguri de coajă de lămâie verde rasă, 2 linguri de miere, 2 linguri de coriandru tocat, 4 linguriţe de sos de soia, 1 lingură de ulei de măsline, 3/4 cană de ceapă tocată, o cană şi jumătate de orez basmati, 4 căni de supă de pui, 4 bucăţi de somon, inflorescenţele de la un buchet de broccolini (baby broccoli), sare, piper.
Mod de preparare: Preîncălziţi cuptorul la 200 de grade Celsius. Amestecaţi într-un bol mic zeama de lămâie, coaja de lămâie, mierea şi coriandrul. Într-o cratiţă încălziţi uleiul de măsline la temperatură medie. Adăugaţi ceapa tocată şi căliţi-o până când începe să se înmoaie şi devine aurie (aproximativ cinci minute). Adăugaţi orezul şi supa de pui şi fierbeţi totul. Acoperiţi cratiţa cu un capac şi daţi-o la cuptor 10 minute (până când orezul este aproape gata şi supa este absorbită). Scoateţi cratiţa din cuptor şi adăugaţi sare după gust. Condimentaţi fileurile cu sare şi piper şi aşezaţi-le în cratiţă. Împănaţi orezul cu inflorescenţele de broccolini. Turnaţi câte o lingură din amestecul de zeamă de lămâie şi miere peste fiecare bucată de file. Acoperiţi cratiţa şi daţi totul la cuptor, până când fileurile de somon devin opace în mijloc şi bucăţile de broccoli sunt uşor crocante (8-10 minute). Turnaţi apoi restul de zeamă de lămâie şi presăraţi coriandrul.
Timp de preparare: 55 de minute
Dificultate: Medie
Menţiuni: Se poate servi împreună cu bucăţi de lămâie verde, care pot fi stoarse peste preparat pentru a-i conferi o aromă deosebită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS