7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSfaturi utile în bucătărie

Sfaturi utile în bucătărie

Secretele preparării pot transforma prăjiturile sau mâncărurile obişnuite în unele cu gust deosebit, care vor naşte invidii în rândul prietenelor preocupate de arta culinară.
– Migdalele pot fi înlocuite cu sâmburi decorticaţi de dovleac, uşor prăjiţi. Sunt la fel de buni.
– Alegerea nucilor se face prin introducerea lor într-un vas cu apă. Cele bune cad imediat la fund, cele stricate cad mai încet, iar cele seci plutesc. Nucile bune se pun la uscat la soare şi se folosesc la nevoie.
– Stafidele mai întâi se aleg, se curăţă de codiţe şi apoi se opăresc cu apă uşor îndulcită cu zahăr. În felul acesta, îşi recapătă prospeţimea.
– Tava în care urmează să pregătiţi o prăjitură trebuie unsă numai pe fund, nu şi pe margini pentru că altfel prăjitura nu va creşte cum trebuie.
– La o prăjitură cu fructe întâi se presară făină şi zahăr pe aluat, care se coace vreo cinci minute, după care aşezaţi fructele.
– În crema de vanilie e bine să puneţi un vârf de cuţit de sare pentru a o parfuma.
– Prăjiturile care se scot calde din formă se pun pe o planşetă de lemn şi se feresc de frig sau de curenţii de aer.
– Pentru o formă frumoasă a glazurii pe tort, presăraţi pe blat puţin amidon.
– Orice fel de carne se frăgezeşte dacă se pune o oră într-un litru de lapte dat într-un clocot, în care se adaugă două linguri de alcool.
– Carnea de pui iese delicioasă dacă se pune înainte de gătit puţin la marinat, într-un castron cu iaurt şi condimente.
– Carnea sărată se desărează uşor dacă se spală cu apă fiartă, în care s-a dizolvat zahăr pudră.
– Carnea pe grătar nu trebuie sărată la început; în primele momente, daţi focul tare, după care folosiţi un foc potrivit. Veţi păstra calităţile nutritive mai bine.
– Pentru ca ficatul să fie fraged, înainte de a-l prăji, ţineţi-l în lapte o jumătate de oră.
– Pentru a limpezi o supă când este fierbinte, adăugaţi un albuş de ou bătut.
– Pentru ca omleta să fie mai pufoasă, adaugăţi câteva linguriţe de apă atunci când bateţi ouăle.
– Foile de plăcintă ies pufoase dacă sunt stropite cu iaurt bătut cu ouă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS