Oamenii încep să mintă de la vârsta de trei ani. De ce fac ei asta şi până la ce punct putem merge cu minciuna?
Potrivit unui studiu american, oamenii spun în medie două minciuni pe zi. În particular se apelează la minciună, mai ales atunci când vine vorba despre oferirea de răspunsuri la chestionare. Obiectivul este acela de a oferi o mai bună imagine de sine şi de a ne face apreciaţi de cei din jur. Este vorba despre ceea ce în psihologie se numeşte „deziderabilitate socială“. Este inutil să negăm, oricare dintre noi minte din când în când. Minciuna este necesară atât în viaţa socială, cât şi în relaţiile personale. Acest lucru nu înseamnă însă obligatoriu că suntem manipulatori diabolici. Important este să rămânem conştienţi de faptul că minciuna nu este o acţiune morală. Iată ceea ce distinge mincinosul ocazional de cel cronic, care minte cu naturaleţe, fără a-şi face probleme sau mustrări de conştiinţă. În acelaşi timp, suntem continuu constrânşi să ne confruntăm cu minciunile celor din jurul nostru, de multe ori fără să ne dăm seama. Adesea evităm să aflăm mai multe lucruri, deoarece ne temem de adevărul pe care acestea le-ar putea ascunde.
Micile minciuni
Cea mai mare parte dintre minciunile care fac parte din viaţa cotidiană sunt acte instinctive. Minciuna face parte din convenţiile sociale, care lasă loc aşa-numitelor minciuni altruiste. Nu din cauză că nu suntem oneşti nu spunem adevărul, ci doar pentru a-i proteja pe alţii. De cele mai multe ori se întâmplă să spunem ceea ce aceştia sunt pregătiţi să audă. Potrivit unor psihologi, acesta este unul dintre semnele unei bune comunicări. Pe de altă parte, alţi specialişti, precum psihoterapeutul american Brad Blanton, afirmă contrariul. El crede că nu ar trebui să ne gândim la alţii şi să avem mereu curajul de a spune ceea ce ne trece prin cap, fără să ne autocenzurăm. Obiectivul este acela de a face ca relaţiile între oameni să fie cu adevărat autentice, deoarece doar în acest mod ajungem să-i cunoaştem mai bine pe ceilalţi, dar şi pe noi înşine. Există apoi minciunile egoiste sau cele pe care le spunem pentru a ne scoate mai mult în valoare, pentru a părea mai interesanţi în faţa celor din jurul nostru. Este vorba despre afirmaţiile care amplifică la maximum calităţile şi minimalizează defectele. Întâlnim, de asemenea, minciuni inventate pentru a evita un conflict sau pentru a ne proteja de o eventuală pedeapsă.
Mitomania
Se vorbeşte despre mitomanie atunci când acţiunea de a minţi devine patologică. Adesea, cauzele mitomaniei pot fi găsite într-un şoc emotiv, un eşec profesional sau un eveniment negativ, care este imposibil de acceptat de către persoana care l-a trăit. În aceste situaţii, protagonistul încearcă să fugă de realitatea care îl face să sufere, inventând altă lume, construită doar din minciuni. Nu toţi mitomanii se aseamănă. Psihiatrul Ferdinand Dupré distinge patru tipuri de mitomanie. Dintre acestea, el subliniază că foarte periculoasă este cea perversă, atunci când se minte pentru a profita de ceilalţi. Mitomanul nu este conştient de problema pe care o are, iar cei care îi sunt aproape trebuie să încerce să-l convingă să consulte un specialist. Doar o analiză psihologică poate ajuta aceste persoane să depisteze cauza care a dus la apariţia acestei boli, pentru a găsi o cale de vindecare.
