Este când Julieta lui Romeo, când în „Livada de vişini“ sau în “Medeea”. Este Oana Bineaţă, actriţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu“.
Şi-a început cariera de actriţă la Naţionalul craiovean cu un rol în piesa lui Matei Vişniec „Hotel Europax“. „Am debutat cu un rol foarte mic, dar foarte frumos, la care ţin enorm. Cântam la un moment: la, la, la. Ieşea grâul. Mai aveam apoi două scene şi gata. Trăiam însă intens rolul acesta“, a precizat Oana Bineaţă. A urmat „Romeo şi Julieta“. „Apoi a venit Yiannis (Yiannis Paraskevopoulos, regizorul grec al piesei «Romeo şi Julieta» – n.r.). M-a chinuit, m-a schingiuit. A venit acel rol mare, pe care nu ştiam dacă pot să-l duc. Primul spectacol, avanpremiera, catastrofă. Am uitat textul, eram turbată, eram terminată, venise tot teatrul să-l vadă. Aveam un stres înfiorător de mare. Spectacolul a fost făcut într-un timp foarte scurt. Într-o lună şi jumătate, am făcut text, mişcare. A urmat «Livada de vişini» şi apoi «Medeea»“, a continuat actriţa. A fost distribuită în cor. Cariera sa urma un curs ascendent, numai că, după două repetiţii pentru „Medeea“, în timpul reprezentaţiei la piesa „Romeo şi Julieta“, Oana şi-a rupt piciorul. A trebuit să abandonze noul proiect. Moment nefericit. Şi totuşi, soarele avea să apară. „O colegă a rămas însărcinată. Aşa că astăzi sunt în «Medeea». Sunt personajul acela din cor care o ia pe stânga, în loc s-o ia pe dreapta. Eu sunt aceea. Doamne fereşte, sper să-mi revin cât mai curând“, a mărturisit actriţa.
O poveste interesantă
Şi dacă astăzi se poate numi actriţă, mai ieri, fetiţa aceea cu părul blond şi ochi mari şi albaştri se visa în această ipostază. Chiar dacă la început se gândea că va cânta pe marile scene, după un spectacol cu Oana Pellea, „Poveste de iarnă“, lucrurile s-au schimbat. “Prin clasa în a VI-a am văzut un spectacol care mi-a plăcut foarte tare, «Poveste de iarnă», cu Oana Pellea. Am încremenit şi am zis: «Eu vreau să ajuns să trăiesc cum trăieşte femeia asta acolo». Era altfel decât tot ce văzusem eu până atunci. Şi, în momentul ală, nu ştiam dacă am talent. Eu doream doar să mă fac actriţă. Am vorbit cu colega mea de bancă şi i-am spus: «Emi, eu mă fac actriţă, dar nu trebuie să ştie nimeni». «OK. Eu o să te ajut», mi-a şoptit ea. Tot timpul care a trecut nu a fost decât un timp ca să ducă spre asta. Nu mă interesa nimic altceva. Doream să merg la teatru, îmi plăcea foarte tare cum miroase acolo, în sala de spectacole, credeam eu că pot, nici nu aveam habar dacă am sau nu talent. Eu ştiam că vreau să devin actriţă“, a spus Oana.
A venit şi ziua de admitere la Academia de Teatru şi Film. Aşa că povestea continuă. Un moment nefericit. Visul părea că se năruie căci, „am picat la ultima probă, pentru că eram îngrozitor de emotivă şi, în momentul în care a intrat Sanda Manu în mine, m-am topit. Degeaba au tras de mine Mircea Diaconu şi Albulescu. N-am luat. Am avut o depresie, am plâns, n-am vrut să merg la o facultate particulară, pentru că se spunea că acolo nu se învaţă teatru, sunt profesori slabi, acolo se face şcoala la nivel de hobby cel mult. «Nu mă duc acolo», mi-am zis. «Eu vreau să merg la o facultate de stat şi o să mă duc anul viitor». Numai că am început să plâng, părinţii mei nu ştiau ce să-mi facă, sufeream foarte tare. M-a luat de mână tata, pentru că sunt fetiţa lui tata, şi m-a dus la Hyperion. Acolo nu mai aveau locuri. A dat un telefon şi cineva i-a sugerat să meargă la Ecologie. M-am dus acolo scârbită: «Eu la o facultate particulară? Nu vreau». Mi-au zis că se aranjează. Trebuia să dau un examen. Cursurile începuseră de o lună. Am dat examenul ală, la Cătălin Naum, Teatrul Podul. Erau ca o sectă, fetele în fuste lungi negre, foarte ciudate. Mi-am zis: «Doamne, în ce-am intrat, în ce m-am băgat!». Nu înţelegeam nimic. După două zile de mers acolo, mi-am dat seama că este extraordinar. O să-i mulţumesc toată viaţa lui Cătălin, care m-a ales pe mine, pentru că a mai dat o fată examen. Erau două clase, iar ea a fost aleasă de cealaltă profesoară. Îl aveam asistent pe Dragoş Bucur…“.
Drumul spre împlinire
Acolo, în podul Teatrului Podul, Oana Bineaţă avea să descopere adevărata pasiune. Îşi petrecea zile şi nopţi studiind, fără a simţi oboseala sau alte nevoi omeneşti. „Stăteam şi lucram şi era extraordinar. Îmi doresc să ajung la o stare ca aceea“, a mărturisit actriţa. În anul doi, locul lui Cătălin Naum avea să fie luat de Margareta Pogonat, cea care le-a insuflat tinerilor de ieri o energie extraordinară. Anii de facultate s-au scurs. Aşa că a venit şi prima colaborare, cu Teatrul Mundi. Şi totuşi… „Am repetat foarte mult timp la o piesă care nu mai ieşea. A apărut în sfârşit şi «Râul de bâlci», Ioana Crăciun. Eram însă foarte tristă. Ştiam că pot mai mult, că vreau mai mult. Şi într-o zi, a apărut la avizier un anunţ: Teatrul Naţional din Craiova organizează concurs. Mi-am zis: «Vreau să ajung acolo. Vreau să reuşesc». A trecut o vară, între timp eu am făcut animaţie pentru copii la Majestic, în Mamaia. După vara aia obosită, ameţită, nu aveam mare repertoriu, dar ştiam că vreau. Era în toamna lui 2004, septembrie. Am venit la concurs. A fost o întâlnire foarte frumoasă, am stat mai mult de vorbă. N-am fost extraordinară, n-am plâns, nu m-am dat cu capul de pereţi, nici n-am dansat, am avut un cântecel, două strofe, mai pe sufleţel. În rest n-am făcut mare lucru, n-am făcut nimic, jur. Îmi doream foarte tare să iau. Ceea ce mi-a plăcut aici a fost faptul că, pe parcursul concursului, puteai să stai în sală, puteai să stai în culise, totul se auzea la aparate. Era deschis. N-a fost ceva de genul: «Stai că vine nu ştiu cine». După două ore de plimbare prin Craiova, au venit şi rezultatele: Bineaţă şi Tudosă. A fost cea mai frumoasă chestie care mi s-a întâmplat, pentru că eu nu am luat examenul la ATF şi-mi doream foarte tare şi aveam un mare complex. Era incredibil că eu o să fiu în teatrul ăsta mare, uriaş“, a povestit vădit emoţionată actriţa Naţionalului craiovean.
De atunci au trecut ani, în care a învăţat să preţuiască darul primit şi să le ofere celor din sala de spectacole frumuseţea unei arte ce poartă numele de teatru.
