20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Horoscop

 Berbec

Vă eliberaţi de o grijă ce vă măcină sufletul ca picătura chinezească. Vă liniştiţi, vă vindecaţi, vă împăcaţi cu cel care a generat această stare sau găsiţi ceva care să compenseze situaţia negativă. Întotdeauna există altceva mai bun, care să echilibreze astfel de stări negative.

 Taur

Oboseala, lipsa de motivaţie financiară vă fac mai comod, stând pe margine în aşteptarea unei minuni. Ea nu vine de la sine dacă nu faceţi ceva concret în acest sens, deci adunaţi-vă forţele şi apucaţi-vă de treabă. Nu se petrece nimic dacă nu declanşaţi singur noul în viaţa dumneavoastră, iar indiferenţa strică multe.

 Gemeni

Mintea dumneavoastră merge brici, vă vin idei dintre cele mai practice, cu care aţi putea rezolva şi acele probleme la care până acum nu ştiaţi ce este de făcut. Aveţi şi strategia teoretică, dar şi mijloacele materiale de a ajunge la un rezultat pozitiv. Faceţi bani uşor, deci ideile de afaceri la care vă gândiţi azi ar fi foarte bune, dacă le-aţi pune în practică într-o zi.

 Rac

Dacă v-aţi terminat toate treburile programate pentru săptămâna aceasta, tot ce aţi mai dori să faceţi este o călătorie. Apare ocazia de a ieşi în natură, spre o destinaţie unde vă veţi bucura din plin de linişte, calm, odihnă. Puteţi să vă relaxaţi cu adevărat doar departe de casă, deci, dacă vă puteţi permite o astfel de ieşire, nu spuneţi „nu“.

 Leu

Nu vă puteţi înţelege cu persoanele din altă generaţie decât a dumneavoastră. Dacă sunteţi tânăr, veţi avea tendinţa de a glumi pe seama celor bătrâni, iar dacă sunteţi printre cei maturi, le veţi atrage atenţia celor mici că se poartă superficial. Conflictele dintre generaţii se nasc mai ales din cauza modului foarte diferit de a aborda problemele serioase.

 Fecioară

Atitudinea dumneavoastră distantă şi matură îi face pe cei nervoşi sau impulsivi să-şi reconsidere  comportamentul. Le arătaţi, prin pilde înţelepte, că graba cu care tratează ei unele lucruri strică totul şi ar fi mai bine să-şi domolească energia debordantă. Ştiţi să demonstraţi prin exemple personale că e mai bine să construiţi totul încet, în timp îndelungat.

 Balanţă

Familia este importantă azi pentru dumneavoastră, fie că este vorba de părinţi sau de persoana iubită. Vă faceţi mai mult timp pentru ei, le acordaţi atenţia dumneavoastră. Sunteţi îngrijorat pentru soarta membrilor bătrâni, dar şi romantic şi tandru cu cei tineri, găsind atitudinea potrivită pentru a le face tuturor pe plac.

 Scorpion

Ceva mai târziu decât aţi fi dorit, descoperiţi azi intenţiile rele ale unei persoane care a reuşit să vă păcălească prin vorbe linguşitoare şi mincinoase. Nu este totuşi prea târziu să reparaţi urmările negative ale acestui gest, deci sunteţi pregătit să demascaţi faptele acestui inamic şi să-l pedepsiţi cum numai dumneavoastră ştiţi.

Săgetător

Discuţiile cu amicii sunt cam tensionate, nervii sunt întinşi la maximum, iar tonul este ridicat, dar nu vă displace totuşi această atmosferă. Poate fi chiar o dispută constructivă, pentru că din păreri adverse se pot ivi idei interesante. Ce-i drept, aţi vrea ca peste toată această situaţie să aveţi ultimul cuvânt şi se poate să le demonstraţi tuturor că aveţi dreptate printr-o atitudine superioară.

Capricorn

Eraţi cam trist şi retras şi fugeaţi de lume, dar azi prietenii îşi dau seama că aveţi nevoie de prezenţa lor şi vă obligă să-i urmaţi şi să vă alăturaţi în tot felul de activităţi interesante. Nu le refuzaţi ajutorul, fiţi mai deschis şi acceptaţi invitaţiile, pentru că vă veţi recăpăta optimismul şi veţi uita orice motiv de tristeţe. Veselia lor va fi molipsitoare şi ziua poate fi un succes.

Vărsător

Nu vă încăpăţânaţi să staţi singur şi să vă plângeţi de milă, pentru că refuzul de a lua legătura cu lumea va fi în dezavantajul dumneavoastră, deoarece starea întunecată ce v-a cuprins nu va dispărea. Faceţi tot posibilul să participaţi la activităţi publice, colective, amuzante. Prezenţa prietenilor poate fi benefică, deoarece alungă gândurile negre şi vă ajută să vă regăsiţi zâmbetul.

 Peşti

Faceţi bani din piatră seacă, deci poate fi o zi în care vă vin idei excelente de câştig: din afaceri, din vânzări, din produsul minţii dumneavoastră. Nu daţi ideile altora, pentru că le-ar putea prelua unii mai isteţi sau mai şmecheri, ca atare pregătiţi strategia de marketing cu minuţiozitate în sinea dumneavoastră, urmând să puneţi în practică aceste planuri cât mai curând posibil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU