7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: 600 de consumatori au rămas fără gaze în urma unei avarii la reţeaua de distribuţie

Craiova: 600 de consumatori au rămas fără gaze în urma unei avarii la reţeaua de distribuţie

Distrigaz Sud Reţele a anunţat că în urma producerii unei avarii în sistemul de distribuţie a gazelor naturale se sistează furnizarea alimentării cu gaze naturale pînă la ora 18.00, pe următoarele străzi : Dorobanților, Isvarna, Lebedei, Ineului, Negoiu, Raului, Sovata, Buzăului, Corabia, Randunelelor, Cerbului, Căprioarei, Năsăud, Călărași, Razelm, Sinoe, Babadag, Techirghiol, Râureni, Dragășani, Ciocârliei și Doicești și pe aleile adiacente.
În urma acestei situații sunt afectați circa 600 de clienți casnici și non-casnici.
Echipele companiei fac eforturi pentru remedierea avariei. Reluarea alimentării cu gaze naturale pentru clienţii casnici şi non-casnici din zona menţionată se va face astăzi, 7 martie, începând cu orele 18:00.
În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.
În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.
Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la numărul unic 021 9281.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS