Consiliul Județean Dolj se implică în dezvoltarea noului parc industrial

Ion Prioteasa1

 

Aproape 600 de locuri de muncă urmează să fie create, direct și indirect, de către companii care au semnat deja contracte pentru închirierea unor suprafețe de teren în High-Tech Industry Park Craiova, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa (foto).

Potrivit acestuia, valoarea investițiilor care vor fi realizate pe noua platformă economică dezvoltată de consiliul județean este estimată la aproximativ 5 milioane de euro.

„Cu câteva zile în urmă, un nou investitor – un producător de corpuri de iluminat – a închiriat un lot de teren în cel de-al doilea parc industrial al Consiliului Județean Dolj, ceea ce duce la trei numărul companiilor care au semnat deja contracte ferme pentru suprafețele pe care își vor construi fabricile. Este un semnal pozitiv, având în vedere faptul că demersul nostru privind crearea acestei platforme de afaceri este încă în faza de început.

High-Tech Industry Park a atras, încă din această etapă, firme care și-au asumat angajamentul de a investi aici aproximativ 5 milioane de euro, contribuind în acest fel la generarea unui număr de aproape 600 de locuri de muncă.

Consiliul Județean Dolj se implică în continuare, cu toată forța, în dezvoltarea noului parc industrial, ducând mai departe o politică pe care am urmat-o în mod consecvent de-a lungul timpului și prin care am susținut atragerea investitorilor pentru a crea, pe această cale, posibilități de angajare. Noi preconizăm că, în cadrul bunei colaborări pe care am dezvoltat-o cu Primăria Municipiului Craiova, vom reuși să transformăm și noua platformă economică într-un succes similar primului nostru parc industrial“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, administratorul High-Tech Industry Park Craiova, Marin Nicoli, a afirmat: „Cea de-a treia companie care se instalează în noul parc industrial este AA Tehnic SRL, care a semnat, joi, contractul de închiriere pentru o suprafață de peste 2.500 de metri pătrați, în vederea realizării unei investiții greenfield în valoare de aproape un milion de euro. Societatea, care produce elemente de iluminat cu led, estimează că va crea peste 100 de locuri de muncă, în mod direct și pe orizontala implicată.

În prezent, o suprafață semnificativă din noua infrastructură economică a Consiliului Județean Dolj este ocupată de investitori, dar și de societatea noastră, High-Tech Industry Park Craiova SA, care și-a rezervat 5.000 de metri pătrați pentru desfășurarea propriei activități administrative, dar și pentru crearea unui accelerator de afaceri“.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 28 septembrie 2016

Top