Dezbatere privind noile standarde implementate în chirurgia cardiovasculară și neurochirurgie

dezbatere 1

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, astăzi, în cadrul unei dezbateri privind noile standarde implementate în chirurgia cardiovasculară și neurochirurgie, că domeniul sănătății rămâne o prioritate în strategia investițională a administrației doljene.

Totodată, Ion Prioteasa, președintele CJ, a precizat că fondurile propuse spre alocare în 2016 pentru sectorul medical reprezintă aproximativ jumătate din sursele proprii pentru investiții ale consiliului județean.

„În Craiova se regăsește unul dintre cele mai mari spitale din România, o unitate medicală în care Consiliul Județean Dolj a investit foarte mulți bani în ultimii ani.

Astfel, în 2015, am decis ca jumătate din bugetul județului să-l direcționăm către domeniul sănătății și cu precădere spre Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova. Trebuie să vă spunem că investim în construirea de la zero a unei Clinici de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, un demers în valoare de aproape șase milioane de euro, din fonduri proprii, sumă din care asigurăm și o parte din dotarea cu echipamentele medicale necesare.

De asemenea, printr-un alt proiect finanțat exclusiv de CJ Dolj, cu o valoare similară, extindem zona de primire a urgențelor, una dintre cele mai aglomerate ale spitalului județean, o zonă în care ajung anual, din toată regiunea, peste 135.000 de persoane.


Tot la spitalul județean, am realizat îmbunătățirea condițiilor în mai multe dintre blocurile operatorii, prin lucrări de reabilitare și modernizare, precum și schimbarea ascensoarelor cu ajutorul cărora sunt transportați pacienții. În curând, vom finaliza demersurile prin care am modernizat etajele 6 și 7 ale SCJU Craiova.

Ne dedicăm în continuare investițiilor în acest sector, pentru care, și în acest an, ne propunem să alocăm aproximativ jumătate din sursele proprii pentru dezvoltare ale CJ Dolj. În plus, suntem pregătiți ca, apelând la fondurile europene, să abordăm inclusiv reabilitarea, modernizarea și extinderea Clinicii de Dermatologie și Oncologie, dar și alte proiecte necesare bunei desfășurări a actului medical.

Sigur că, la Craiova, avem și avantajul unei Universități de Medicină și Farmacie redutabile, cu un corp profesoral recunoscut și performant, avantaj care oferă orașului nostru șansa unor viitori medici competitivi“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Dezbaterea, în cadrul căreia au fost abordate noile standarde implementate în chirurgia cardiovasculară și neurochirurgie, a fost organizată în Sala Oglinzilor de la Muzeul de Artă Craiova.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 18 august 2017

Top