10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Craiovean rănit într-un accident rutier provocat de un tânăr fără permis

Dolj: Craiovean rănit într-un accident rutier provocat de un tânăr fără permis

(Foto: impactingorj.ro)
(Foto: impactingorj.ro)

Un craiovean a fost rănit ieri, în urma unui accident rutier provocat de un tânăr care conducea fără să aibă permis. Accidentul s-a produs pe strada Dealului din localitatea doljeană Răcarii de Sus, victima, în vârstă de 55 de ani, ajungând la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din primele cercetări ale poliţiştilor de la Rutieră ajunşi la faţa locului s-a stabilit faptul că un adolescent de 18 ani, din Filiaşi, cu toate că nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, a condus un autoturism pe strada Dealului, din direcţia DE 70 către localitatea Răcarii de Sus, iar pe fondul neadaptării vitezei şi neîndemânării în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă către stânga. Bărbatul rănit în timpul accidentului efectua măsurători la Staţia de Apă din localitate, el fiind transportat la Spitalul Clinic Craiova pentru investigaţii medicale amănunţite.

Şoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, însă pe numele lui s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS