5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIncendiu într-o clădire a Facultății de Mecanică

Incendiu într-o clădire a Facultății de Mecanică

Pompierii doljeni au intervenit cu cinci autospeciale pentru stingerea incendiului (Foto: ISU Dolj)

Un incendiu puternic a cuprins, ieri-dimineaţă, un imobil aparţinând Facultăţii de Mecanică din Craiova, fiind distrusă aproape în totalitate mansarda clădirii în care funcționa Secția de Autovehicule Rutiere. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au intervenit cu cinci autospeciale și au reușit să stingă flăcările după mai bine de patru ore.
Pompierii au fost anunțați prin 112, ieri-dimineață, la ora 3.43, despre faptul că o clădire a Facultății de Mecanică din Craiova, situată pe strada Arhitect Ion Mincu, a fost cuprinsă de flăcări.
Intervenţia pompierilor nu a fost ușoară, mai ales că au reușit să ajungă cu greu la clădirea cu pricina. „Intervenția a fost una complexă datorită faptului că, atât în curtea interioară, cât și pe strada adiacentă respectivului imobil erau parcate mai multe autoturisme, fapt care a pus probleme în crearea dispozitivului de intervenție“, a declarat col. Bogdan Vlăduțoiu din cadrul ISU Dolj.
Focul a fost stins în jurul orei 8.00, iar în urma incendiului nici o persoană nu a fost rănită. Au fost distruse atât acoperișul clădirii, dar și mai multe bunuri din sălile Catedrei Autovehicule Rutiere. Astfel, potrivit pompierilor doljeni, în urma incendiului au ars acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, calculatoarele și mobilierul din cele șase încăperi de la nivelul mansardei, dar și bunuri aflate în corpul central al mansardei. Pompierii spun că, în schimb, au fost salvate parterul clădirii, corpul din partea de est al clădirii, un imobil învecinat, dar și șapte autoturisme parcate în apropierea imobilului cuprins de flăcări.
După primele cercetări, pompierii doljeni au stabilit că incendiul a pornit din spatele clădirii, unde persoane necunoscute au incendiat anvelope și deşeuri textile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS