12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSuspiciuni de fraudă la CAS Mehedinți

Suspiciuni de fraudă la CAS Mehedinți

Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți a trecut recent printr-un control riguros. Direcția Generală Control și Antifraudă din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aflată sub comanda președintelui CNAS, a demarat un control amănunțit la Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți, după scandalul generat de decontările pentru Alpha Medical – Centrul de Rezonanță Magnetică, după cum scrie jurnalmehedinti.ro.
„La finele lunii noiembrie 2017, un scandal răsunător a cutremurat Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinți. La acea veme existau suspiciuni că instituția ar fi decontat servicii medicale de circa 2,5 milioane de lei unui centru de rezonanță magnetică (RMN) din Drobeta Turnu Severin, în mod ilegal. Mai exact, documentele ajunse la decontare purtau parafa medicului radiolog Gheorghe Frîntu, deși acesta a fost plecat din țară sute de zile. Tot atunci a fost sesizată și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Controlul dispus acum vine ca urmare a acelor sesizări“, scrie jurnalmehedinti.ro.
GdS a vrut să afle un punct de vedere și de la conducerea CAS Mehedinți. Se pare că totul ar fi plecat de la o plângere făcută de unul dintre furnizorii de servicii medicale de Rezonanță Magnetică căruia i-a fost reziliat contractul în octombrie 2017. „Am solicitat un control de la CNAS pe 11 decembrie. În județe existau doi furnizori de Rezonanță Magnetică. Unuia dintre ei i-a încetat contractul în luna octombrie. Pe fondul unor nemulțumiri, acest furnizor a făcut plângere privind modul în care s-au gestionat banii în cazul singurului furnizor rămas în contract cu CAS. În această situație am solicitat ajutorul colegilor de la CNAS. Încă nu am primit raportul. Pe 18 ianuarie urmează să primim un răspuns și o să facem o conferință de presă în care să anunțăm“, a precizat pentru GdS, Ion Lăța, președintele CAS Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS