Finanţare de peste 36 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 672E Corneşti – Runcu

Unul din cele mai importante drumuri judeţene va fi asfaltat
Autori


Unul dintre cele mai importante drumuri judeţene din Gorj va fi modernizat. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale contractul de finanțare privind realizarea obiectivului de investiție „Reabilitare drum județean 672E, ce traversează localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu, județul Gorj“. Finanțarea acestui obiectiv este inclusă în suma totală alocată județului Gorj în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, pentru perioada 2017-2020, aprobată prin Ordinul nr. 3470/28.06.2017 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Valoarea investiției este de 36.155.153 lei inclusiv TVA, cu o durată de execuție de 24 de luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, care va avea loc în anul 2018. DJ 672E are o lungime de 15,687 km și asigură legătura rutieră între drumurile naționale 67 și 67D, precum și accesul pe Cheile Sohodolului din comuna Runcu. Cheile Sohodolului este o zonă turistică de tradiţie a judeţului Gorj. Aici au avut loc inclusiv competiţii naţionale de escaladă.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 24 noiembrie 2017

Actualitate

» Zeci de infecţii nosocomiale înregistrate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu
» Două stații de metrou de la Londra au fost evacuate în urma unui incident terorist
» Iohannis, la Bruxelles: România este foarte hotărâtă să sprijine Republica Moldova în parcursul ei european
» Codruţa Kovesi, interviu pentru Euronews: Modificările propuse de Comisia parlamentară specială vor afecta “grav” independenţa justiţiei
» Termenul în dosarul în care Liviu Dragnea contestă sechestrul pe avere, stabilit pentru 29 noiembrie
» Prețul electricității a crescut cu 38% față de vinerea trecută; turbinele eoliene nu mai produc, ci consumă energie
» MAI: Atenţionare de călătorie în Portugalia din cauza grevei generale a personalului auxiliar din instituțiile de sănătate
» Egipt: Atentat cu bombă într-o moschee soldat cu peste 150 de morți
» Dragnea a contestat în instanță sechestrul pus de DNA pe averea sa
» PSD şi-a respins în Comisia lui Iordache propria propunere de modificare e legilor justiţiei: Procurorii şefi vor fi propuşi şi revocaţi la fel ca în prezent, preşedintele rămâne parte a mecanismului
» Iohannis, după decizia referitoare la numirea conducerii ÎCCJ: Lucrurile trebuie clarificate; o să mă implic constituțional
» Cauza decesului Stelei Popescu
» Stela Popescu va fi înmormântată duminică la Cimitirul Cernica
» Fenomene meteo severe în Regatul Norvegiei
» Preşedintele Klaus Iohannis la cel de-al 5-lea summit al Parteneriatului Estic de la Bruxelles
» Sute de infracţiuni constate într-o singură zi

Local

» 32 de tineri din 14 ţări participă la proiectul „Ethnicity and Integration in Multicultural Europe” Etnic – Drăgăşani

Dolj

» Cum se va rezolva problema Termo Craiova
» Ministrul Energiei, Toma Petcu: CE Oltenia este pregătit pentru programul de iarnă
» Craiova: Mediul local de afaceri, premiat în cadrul Galei Topul Firmelor
» Craiova: Activităţi pentru prevenirea violenţei domestice desfăşurate de poliţiştii de la Secţia 3
» Dolj: Ministrul Energiei a vizitat Termocentrala Işalniţa
» Workshop tematic “Studenție la Științe. Pași în viitor”, la Universitatea din Craiova
» Dolj: Prins la volan sub influența băuturilor alcoolice
» Biblioteca Aman participă la “Winter Bazaar Craiova 2017”
» Doljeancă arestată pentru furt calificat
» Restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din centrul Craiovei
» Razie pe şoselele din Dolj
» Craiova: Ediţia a XVI-a a Concursului Interjudeţean de Matematică „Micul Arhimede” la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”
» Dolj: Trei răniţi într-un accident rutier la Gighera
» Cursele aeriene Valencia-Craiova şi retur nu au putut ateriza/decola din Craiova

Gorj

» Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei
» Gorj: Un hoţ de biciclete a fost dat pe mâna poliţiei şi a ajuns în arest
» Gorj: Reţinut după ce a furat un cazan de țuică
» Un bărbat din Petroşani, reţinut după ce a fost prins la furat în Târgu Jiu
» Om de afaceri urmărit internaţional, încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu

Olt

» Jandarmii olteni „au predat ștafeta” pentru câteva ore

Mehedinţi

» Acţiune de educaţie rutieră în două şcoli mehedinţene
» Mehedinţi: 130 de şomeri s-au angajat după Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi
» Mehedinţi: Cercetat pentru braconaj, după ce a fost prins cu fazanul în maşină

Vâlcea

» Protestele continuă la APIA, iar funcționarii vor să blocheze plățile de la 1 decembrie
» Vâlcea: Poliţiştii au descins la domiciliul unei persoane care a furat două genţi cu bani
» Vâlcea: Arestat după ce în urmă cu 8 luni a încercat să fure un seif în Germania
» Vâlcea: Biciclist de 87 de ani, accidentat mortal la Bujoreni
» Râmnicu Vâlcea: Bradul de Crăciun a fost montat  

Sport

» Fotbal / Ne-am ales doar cu regrete în Moldova
» Fotbal / Craiova, la a treia înfrângere din campionat. Alb-albaștrii s-au trezit prea târziu la Botoșani
» Handbal (f):România, învinsă de Polonia în primul meci de la Trofeul Carpaţi
» Fotbal / Basic a făcut diferența pe „Chimia”
» Handbal (f): Craioveanul Bogdan Burcea, secundul lui Gheorghe Tadici la naționala de tineret

Top