Parcul Tineretului, cu bune și rele



Își mai amintește cineva de Lunca Jiului, de tarabele cu bere răcită cu gheață, de fântâna care te întâmpina la intrare și statuia nud, de cele două alei principale care se umpleau ochi în zilele de 1 Mai și 23 August, de Ștrandul Tineretului cu plaja înțesată în zilele fierbinți de vară? Poate nostalgicii, cei care, în peregrinările lor, au trecut pe aici. „Eu cunosc acest parc de când se numea Lunca Jiului. Atunci lucram la ștrandul din parc. Cunosc foarte bine zona de când eram copil. Parcul este acum mult mai interesant, a fost amenajat, este foarte frumos. Ce nu-mi place, și este păcat, este că s-au tăiat arborii, iar o parte a populației din zonă strică unele dintre amenajări. Oricum arată bine, eu vin din Valea Roșie destul de des aici“, este de părere Ilie Ștefan, un craiovean aflat ieri în Parcul Tineretului cu nepoțelul.

Craiovenii ajung frecvent în Parcul Tineretului, un refugiu bun pentru zilele caniculare de vară, o oază de lumină, culoare și multă verdeață, care se întinde pe o suprafață de 60 de hectare și unde natura sălbatică nu s-a pierdut definitiv. Cam ingrat locul, dat fiind faptul că în vecinătate este amplasată groapa de gunoi a județului.

La intrarea în Parcul Tineretului, aleile care pornesc imediat după ce treci de arcadele de la poartă sunt mărginite de ronturi de năsturei, luminate de soarele puternic, și care șerpuiesc apoi printre copacii înalți, umbroși. Din loc în loc, din aleea principală pornesc aleile adiacente care duc către locurile de joacă destinate copiilor, către terenurile de sport, scenă, pepinieră și către Water Park. Acesta din urmă este un complex acvatic, care după multe poticniri trebuie să-și deschidă bazinele.

Este liniște și se aude susurul apei care țâșnește din aspersoarele puse printre copaci și la marginea zonelor verzi. Angajații regiei care administrează grădina publică lucrează fie la spațiile cu flori, fie tund iarba din lateralele aleilor, ori mătură și stâng gunoaiele din spațiile destinate vizitatorilor. Din când în când, strigăte vesele de copii răzbat dinspre locul de joacă, unde câțiva prichindei aleargă de la tobogan la leagăn sau de la tiroliană la carusel, supravegheați de bunici. „Vin foarte des în parc. Sunt din zonă. Parcul este frumos, este bine păstrat. După-amiază vin mai mulți vizitatori. Mie îmi place și ajung des cu nepoțelul. Ne-am plimbat cu bicicleta“, spune Emilia Godeanu, aflată la plimbare în parc.

Terenurile de sport sunt, la orele dimineții, cufundate în tăcere. Forfota începe aici către seară, când tinerii, și nu numai, se relaxează la o partidă de tenis, de baschet sau fotbal. Bikerii și rollerii au „rezervată“ o întreagă arenă. Ciudat este că în mijlocul acestui spațiu, cineva a așezat un coș de gunoi, dislocat cu siguranță de pe aleile parcului. Nu este singurul coș de gunoi din parc distrus sau luat cu totul. Și tot la capitolul „o bilă neagră“ trebuie menționată și distrugerea lămpilor de iluminat stradal, chiar pe aleea principală.

Din păcate, fântâna arteziană din parc nu a mai fost pornită de foarte mult timp. Este mai degrabă o platformă pe care cei mici se joacă sau desenează cu creta.

La Water Park, nici un susur de apă


Cu cât înaintezi spre interiorul parcului, zgomotul motoarelor de utilaje se aude tot mai puternic. Sunt constructorii care au început repararea aleilor care duc la Water Park. Asfaltul unora dintre ele a crăpat sub greutatea utilajelor care au adus materialele și mobilierul necesar complexului acvatic. Muncitorii întind cu repeziciune asfaltul încins care mai apoi este presat cu compactorul. „Reparăm aleile parcului. Crăpase covorul asfaltic. L-am răzuit și acum turnăm altul, acolo unde este necesar“, spune unul dintre muncitori. Sunt refăcute aleile care pornesc de la intrarea dinspre fostul restaurant Stejarul și ajung la Water Park. Sunt lucrătorii de la Delta, firma care se ocupă de reparațiile carosabilului în tot orașul.

La Water Park se fac ultimele verificări. Câțiva muncitori se ocupă de mici retușuri. Clădirea cu bazinele interioare este cufundată în liniște, iar prin toboganele închise, foșnetul apei împinse cu putere încă nu se aude. Bazinele albastre sunt goale, iar porțile de la principalele intrări – închise. Se lucrează la exteriorul complexului, unde din datele din proiect se știe că aici vor fi amplasate chioșcurile pentru vânzarea de produse alimentare. În partea opusă, în apropierea pepinierei care aparține RAADPFL, pe lângă gardul care împrejmuiește complexul se păstrează resturi din vechiul gard. Surse din cadrul Primăriei Craiova spun că încă nu s-a demarat recepția acestui obiectiv pe motiv că nu a fost trimisă notificarea din partea constructorului. Însă se așteaptă din moment în moment să se primească notificarea, să fie întrunită comisia și să demareze, în cele din urmă, recepția care va dura cel puțin 30 de zile. Reprezentantul constructorului, Mihnea Geantă, susține că până la sfârșitul acestei săptămâni va fi transmisă notificarea pentru demararea recepției Water Park-ului.

Cu buldozerul în parcare

Terenul de sute de metri pătrați de la intrarea dinspre fostul stadion Constructorul a fost luat cu asalt de utilaje. Un buldozer cu lamă, o rabă și un excavator se mișcă în spațiul mărginit de Water Park și stația de epurare a viitorului ștrand. Se amenajează parcarea destinată craiovenilor care vor ajunge la complex, atunci când acesta își va deschide porțile. Este un șantier care merge mână în mână cu recepția Water Park-ului. Cu cât se încheie mai repede cu atât mai repede vor avea și craiovenii șansa să se bucure de o bălăceală.

Lângă porțile metalice, larg deschise, un chioșc confecționat din lemn a fost vandalizat. Geamurile de la ușă și ferestre au fost sparte. Aceeași soartă au avut și alte două chioșcuri situate pe aleile parcului, cărora le-au fost smulse până și țiglele de pe acoperiș și scândurile din lemn care plachează fațada acestora. Nici băncile puse din loc în loc pe marginile aleilor nu arată prea bine, nuanța lemnului s-a șters și nu le-ar strica un strat protector de vopsea sau lac.

Peste toate se ridică mirosul de iarbă crudă, proaspăt tunsă, dar, din când în când, și aerul cu iz pestilențial care răzbate de la depozitul de gunoi din vecinătate.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 15 iunie 2017

Actualitate

» Cine decide câştigătorul în războiul Dragnea – Grindeanu
» Traian Băsescu: PMP nu va face nicio alianţă de guvernare cu PSD
» UE și Marea Britanie vor începe luni, 19 iunie, negocierile referitoare la Brexit, anunță Londra
» Dihonie în PSD Gorj
» Dragnea anunţă că vrea să păstreze în viitorul sau guvern cea mai mare parte dintre miniştrii lui Grindeanu
» Ministrul de Finanţe şi-a depus demisia dar îşi va exercita mandatul până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial
» Taxă de 7,7 euro/GB de date în roaming, după consumul resurselor din abonament și extraopțiuni
» ANRE a aplicat anul trecut amenzi de 22,37 milioane lei jucătorilor din sectorul energiei şi gazelor
» Tăriceanu: Moțiunea de cenzură va fi depusă luni la Parlament
» Finanţele alocă rezerva de 500 de milioane de lei pentru Prima Casă
» PSD va depune moţiune de cenzură împotriva propriului guvern – surse
» USR cere alegeri anticipate
» Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD
» Sorin Grindeanu îl desemnează pe Victor Ponta noul secretar general al Guvernului (surse)
» Leul, la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani
» Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, achitaţi în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

Publireportaj

» De ce firmele au nevoie de un website?

Local

» Traficanții de droguri rămân în arest
» Directorul DSVSA Mehedinți, reținut pentru infracțiuni economice

Dolj

» „Creierul“ programului de guvernare al PSD, sub control judiciar
» Drumul oaselor
» Adrian Mititelu a pierdut definitiv „meciul“ cu Sandu și Dragomir
» Piaţa Mare, un amestec de fructe, legume, haine și miros de mici
» Vă ordon – vacanţă!
» Drumul oaselor
» Filarmonica “Oltenia”: Clasic folk jazz, pagini muzicale celebre la final de stagiune
» Craiova: Furnizarea gazelor se întrerupe temporar, vineri, pe Bulevardul Olteniei
» Craiova: Două volume, lansate vineri la Biblioteca “Aman”

Gorj

» Gorj: Accident rutier cu o victimă, la Târgu Jiu
» Gorj: Poliţiştii au confiscat peste 50.000 de ţigări fără timbru fiscal şi 10 kg de tutun prelucrat
» Gorj: Zeci de elevi au fost premiaţi la concursul „Beneficiile consumului de fructe și legume”
» CEO şi-a propus un profit de 200 de milioane de lei pe 2017

Mehedinţi

» Mehedinţi: Femeie de 93 de ani accidentată mortal la Strehaia

Sport

» Crosul Olimpic, sâmbătă, în Parcul „Romanescu“
» Sportivii de la Washi au obținut 44 de medalii la Cluj
» Devis Mangia: Adevărata muncă începe acum, în Austria!
» Ișalnița și Calafatul își dispută Cupa României Dolj
» Handbal (m): România, înfrângere categorică în fața Belarusului, la Craiova
» Fotbal / Costel Dumitrașcu, la Repriza de Sud

Bani & Afaceri

» Ce a importat Doljul în 2017
» Atenție la samsarii care plasează muncitori în străinătate!

Sanatate

» Dietele personalizate înlocuiesc vechile „legi“ ale nutriției

Educatie

» 88 de posturi de director și director adjunct de școală, disponibile în Olt
» Revoltă a părinților la Școala „Mihai Viteazul“
» Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu“ la finalul primului an școlar

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Cauze şi simptome ale dermatitei
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Chec cu mere

Opinii

» Cum s-a încheiat al doilea asalt asupra premierului Grindeanu şi ce urmează

Top