7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFost șef de la Centrul de Aparatură Medicală Dolj, acuzat de conflict de interese

Fost șef de la Centrul de Aparatură Medicală Dolj, acuzat de conflict de interese

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, ieri, rezultatul verificărilor privind un fost șef din cadrul Centrului Județean de Aparatură Medicală Dolj, instituție aflată în subordinea Direcției de Sănătate Publică Dolj.
Este vorba de Marius Brandt, fost șef serviciu tehnic, față de care, după cum susțin inspectorii de integritate, există indicii privind comiterea infracțiunii de conflict de interese.
„În perioada deținerii funcției de șef serviciu tehnic în cadrul Centrului Județean de Aparatură Medicală Dolj, SC Centrul De Service Aparatură Medicală Oltenia SRL (societate comercială la care persoana evaluată deține funcția de administrator și calitatea de asociat) a încheiat un contract de colaborare cu instituția în cadrul căreia pesoana evaluată își desfășura activitatea. Astfel, s-au conturat indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României“, a comunicat ANI.
Inspectorii de integritate au mai precizat că au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea verificării acestor suspiciuni.
Conflictul de interese se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Centrele Județene de Aparatură Medicală a fost înființate în august 2001, în baza Ordinului nr. 33/2000 al Ministerului Sănătății, au presonalitate juridică și se autofinanțează.
Centrul Județean de Aparatură Medicală Dolj execută operații de montare, punere în funcțiune, service și întreținere pentru dispozitive medicale electronice, de la ECG, EEG, EMG, ecografe, electrocautere, microscoape de operație și până la incubatoare bacteriologice, centrifugi, electroforeze ori microscoape.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS