Craiova, amenințată că va fi îngropată în gunoaie

Autori


O situație fără precedent a pus stăpânire pe Craiova începând de luni: criza deșeurilor. Eco Sud SA, operatorul Depozitului Ecologic de la Mofleni, locul unde este adus tot gunoiul menajer din Craiova și județul Dolj, a început să restricționeze accesul autogunoierelor în incintă. Din această cauză, în multe cartiere din Craiova și în alte localități din județ au început să se adune stive de gunoi, iar problemele s-ar putea agrava. Eco Sud dorește o creștere cu circa 70% a tarifului de depozitare și a invitat autoritățile locale la negocieri săptămâna viitoare. Firma a dat în judecată Craiova pentru a o obliga să mărească tariful, dar a pierdut.

Invocând „lucrări tehnice menite să asigure optimizarea spațiului de depozitare din celula 5“, Eco Sud a „temporizat“ accesul mașinilor de la SC Salubritate Craiova SRL, firma care se ocupă de colectarea gunoiului din Bănie, dar și a celorlalte autogunoiere sosite din județ. Luni, accesul a fost restricționat în intervalul orar 7.00-15.00, marți în intervalul orar 12.00-18.00, iar miercuri începând cu ora 12.00, potrivit SC Salubritate SRL. Astfel, firma s-a văzut nevoită să decaleze programul de ridicare a deșeurilor din Craiova și, parțial, din comuna Malu Mare, în timp ce graficul de colectare a deșeurilor din Bechet și comunele care fac parte din ADI Salubris Dolj nu a putut fi nici el respectat.

De aici și până la o criză a gunoiului în Craiova și Dolj nu a mai fost decât un pas. „În cursul dimineții de marți, 4 octombrie, lucrătorii Secției Transport Deșeuri au colectat deșeurile de la persoanele fizice și juridice cărora nu li s-a ridicat gunoiul în cursul zilei de luni. Ulterior, s-a trecut la realizarea graficului de ridicare aferent zilei de marți. Precizăm faptul că gradul de realizare a programului de marți se ridică, în cazul asociațiilor de proprietari, la 80%, în timp ce populația de la case a fost deservită în proporție de 50%. În intervalul 3-4 octombrie, procentul de realizare a programului de ridicare a deșeurilor de la agenții economici din Craiova a fost de 50%“, a precizat SC Salubritate Craiova SRL.

Operatorul Depozitului Ecologic de la Mofleni, locul unde este adus tot gunoiul menajer din Craiova și județul Dolj, a început să restricționeze accesul autogunoierelor în incintă, iar zeci de salariaţi ai Salubrităţii au aşteptat la poarta depozitului

Operatorul Depozitului Ecologic de la Mofleni, locul unde este adus tot gunoiul menajer din Craiova și județul Dolj, a început să restricționeze accesul autogunoierelor în incintă, iar zeci de salariaţi ai Salubrităţii au aşteptat la poarta depozitului

„În vederea realizării unei comparații edificatoare, precizăm faptul că, în timp ce cantitatea depozitată de societatea noastră într-o zi normală de lucru la Depozitul Ecologic Mofleni este de 270 de tone de deșeuri, în cursul zilei de luni cantitatea totală depusă în rampă a fost de 165 de tone. Precizăm faptul că desfășurarea activității de colectare a deșeurilor este legată strict de cea de depozitare și că, practic, colectarea deșeurilor nu poate fi realizată dacă nu este asigurată depozitarea acestora în Depozitul Ecologic“, au menționat reprezentanții Salubrității. Văzându-se pusă într-o situație inedită, „pentru că este prima dată când accesul autocompactoarelor aparținând societății noastre în Depozitul Ecologic Mofleni este restricționat“, SC Salubritate susține că a și trimis marți o adresă către Eco Sud prin care solicita să-i fie comunicată durata previzionată pentru executarea lucrărilor în rampa ecologică, precum și intervalul orar în care accesul zilnic va fi restricționat, însă nu a primit nici un răspuns. „Precizăm faptul că art. 3.1 alin. (7) din contractul încheiat de SC Salubritate Craiova SRL cu Eco Sud SA prevede faptul că „din motive tehnice, Eco Sud SA va avea dreptul să suspende temporar depozitarea, informând în scris acest eveniment către SC Salubritate Craiova SRL, indicând locul optim și zona în care urmează a se face depozitarea deșeurilor“. În notificările transmise de SC Eco Sud SA în datele de 01.10.2016, 03.10.2016 și 04.10.2016, societatea precizează că accesul în Depozitul Ecologic Mofleni va fi „temporizat“, programul de funcționare nesuferind modificări“, a ținut să menționeze SC Salubritate Craiova SRL, care mai susține că „nu înregistrează debite restante către SC Eco Sud SA, având achitată inclusiv factura curentă“.

Eco Sud: Criza este reală și este provocată de lipsa de reacție a Primăriei Craiova

IMAG1305

În ultima săptămână, Eco Sud SA a tot adus vorba de subfinanțarea depozitului de la Mofleni, care ar genera „o criză a deșeurilor în județul Dolj“. Și, pentru a fi mai convingătoare asupra urmărilor, a prezentat două scenarii „negative“. „În primul scenariu, gunoaiele vor rămâne pe străzi, în piețele orașelor și în pubelele locuințelor, cu consecințe nefavorabile ca atragerea de insecte, rozătoare și proliferarea necontrolată de boli“, susținea Eco Sud. Al doilea scenariu negativ oferit de Eco Sud presupunea „încheierea unui contract între Consiliul Local, primărie și un depozit din alt județ, care ar presupune costuri uriașe pentru dislocarea și transportul a mii de tone de deșeuri din Dolj către alte județe din țară, bani care vor fi suportați de populația doljeană“. Cu alte cuvinte, dacă firma care operează depozitul de la Mofleni nu va fi ajutată de autorități, toți doljenii vor avea de suferit, pentru că vor rămâne cu gunoiul neridicat.

Zeci de maşini ale Salubrităţii au aşteptat o zi întreagă la poarta depozitului de la Mofleni pentru a descărca gunoiul

Zeci de maşini ale Salubrităţii au aşteptat o zi întreagă la poarta depozitului de la Mofleni pentru a descărca gunoiul

Pentru a lămuri lucrurile, am cerut și un punct de vedere de la Eco Sud, întrebând societatea de ce vorbește de o criză a deșeurilor în județul Dolj și din ce cauză a impus această temporizare a frecvenței de descărcare a gunoiului la depozit. „Situația epuizării iminente a spațiului pentru depozitarea deșeurilor la Mofleni, impune o soluție de compromis, cum este cea a realizării unor lucrări: de relocare a rampei de descărcare în singura zonă rămasă accesibilă și de realizarea unui drum tehnologic care face legătura între rampa nouă de descărcare și zona activă de depozitare. Aceste lucrări determină limitarea accesului colectorilor în incinta depozitului, fluxul rămânând continuu, însă cu temporizarea frecvenței de intrare și descărcare, pentru a nu paraliza activitatea în depozit. La această situație s-a ajuns datorită subfinanțării Depozitului Ecologic Mofleni, deși Eco Sud a făcut demersurile necesare extinderii și funcționării depozitului Mofleni, în continuare, atât la Primăria Craiova, cât și la Consiliul Local. Este de datoria autorităților să aprobe fondurile necesare, care provin din tariful aferent depozitării, pentru a asigura buna funcționare a managementului integrat al deșeurilor din județul Dolj și pentru a garanta protejarea populației și mediului înconjurător“, a fost răspunsul Eco Sud. „Criza este reală și este provocată de lipsa de reacție a Primăriei și Consiliului Local Craiova, iar aceasta se amplifică pe zi ce trece, în contextul dezechilibrelor create de lipsa spațiului de depozitare (temporizări flux descărcare, lucrări de compromis, gunoaie rămase neridicate de pe străzi și nedepozitate, efecte de disconfort, afectarea sănătății populației). Indiferența autorităților va conduce inevitabil la obligarea acestora să depoziteze deșeurile în alte județe, ceea ce va presupune costuri uriașe pentru populația Doljului“, au adăugat reprezentanții Eco Sud, care tot înaintează scenarii șocante cu gunoaie pe străzi, boli și costuri mari pentru doljeni dacă deșeurile vor fi duse în alte județe.

Are Eco Sud o bază legală pentru această „temporizare“ a accesului la depozitul de la Mofleni? Firma spune că da și că „în conformitate cu prevederile ordinului ANRSC, primăriile, consiliile locale, consiliile județene și alte autorități administrative au obligația de a include în tariful de salubrizare toate cheltuielile aferente realizării serviciului public, de către agentul economic care desfășoară prestații de salubrizare sau depozitare a deșeurilor“. „Ne aflăm în situația în care Primăria și Consiliul Local al Municipiului Craiova nu se implică și nu iau nici o decizie pentru recunoașterea cheltuielilor în cadrul tarifului de prestare în ceea ce privește serviciul de depozitare. Neimplicarea poate genera pe viitor un blocaj total la depozitul ecologic, din cauza lipsei de fonduri necesare pentru desfășurarea activității“, a mai spus Eco Sud SA.

Ce urmărește Eco Sud?

Solicitările Eco Sud sunt realizate în baza contractului de asociere între SC Eco Sud SA si Primăria Municipiului Craiova, iar cheltuielile care trebuie incluse în tariful de salubrizare și depozitare sunt aduse la cunoștința autorităților constant, începând cu anul 2013, după cum susține firma. „Solicitarea are ca bază legală atât contractul de asociere între Consiliul Local Craiova și SC Eco Sud SA, cât și ordinul ANRSC, care obligă autoritățile locale, primăriile și consiliile județene la asigurarea tuturor cheltuielilor pentru depozitul ecologic, în cadrul tarifului de depozitare. De asemenea, fișa de fundamentare a tuturor cheltuielilor, întocmită conform legii în vigoare, a fost depusă la sediul municipalității, în sprijinul argumentării introducerii tuturor costurilor în tariful de depozitare, așa cum s-a desfășurat acest raport, în mod normal, până acum, în cei peste 15 ani de colaborare“, se arată în comunicatul Eco Sud. De fapt, firma care operează depozitul de la Mofleni dorește creșterea tarifului de depozitare de la 21 de euro cu TVA, cât este în prezent, la 29,7 euro plus TVA (circa 36 de euro), adică o mărire de 70%. În 2014, Eco Sud a dat în judecată Consiliul Local Craiova și primăria pentru a le obliga să accepte această creștere a tarifului, a câștigat la Tribunalul București, dar a pierdut la Curtea de Apel București. Firma a formulat altă cerere pe care a depus-o tot la Curte, iar procesul are termen în luna noiembrie.

Garda de Mediu a venit, a văzut, a plecat


Din tot acest scandal cel mai mult au de pierdut cetățenii, care s-au trezit în ultimele zile sufocați de gunoaie, deși plătesc pentru ridicarea acestuia. Restricțiile impuse de Eco Sud începând de luni au dat peste cap programul de ridicare a gunoiului din oraș, iar situația creată pe drumul către rampa de gunoi vorbește de la sine. Și ieri la prânz, aproape 20 de mașini pline de gunoi, majoritatea aparținând SC Salubritate Craiova, așteptau să le vină rândul să intre la depozit pentru a descărca. Intra cam o mașină la 40 de minute. Coada se făcuse de la ora 7.00, pentru că majoritatea mașinilor ajunse la prima oră fuseseră încărcate cu o zi înainte și nu mai apucaseră să aducă gunoiul la Mofleni, pentru că depozitul își închisese porțile la ora 18.00, conform programului. „Stau de azi-dimineață, de la 7.30. Până azi (ieri – n.r.) a mai mers cum a mers, că intra o mașină la 30 de minute, dar acum intră cam la 45 de minute sau la o oră. Eu am găsit mașina plină de dimineață și am venit direct cu ea, dar nu cred că mai pot face încă o tură. Abia reuşesc să o descarc pe asta“, a precizat un angajat de la Salubritate.

Din mașini, gunoiul începuse să curgă, șoferii așteptau să le vină rândul, dar la puțin timp după ora 12.00 li s-a transmis de la depozit că este ora de masă și nu mai intră nici o mașină până la ora 13.00. „Dar pe noi ne-au întrebat dacă am apucat să mâncăm de azi-dimineață?! Stăm pe aici, fără apă, fără mâncare în loc să ne facem treaba. Și lumea stă cu gunoiul pe la ușă și ne înjură că nu venim să-l ridicăm“, s-a revoltat un șofer, în timp ce mușca dintr-un colț de pâine primit de la un coleg. După ora 13.00 au intrat două mașini odată. Cum s-a întâmplat „minunea“? Răspunsul este simplu: Garda de Mediu Dolj. La Depozitul Ecologic de la Mofleni ajunsese între timp comisarul-șef al Gărzii de Mediu Dolj, Gheorghe Călinoiu, pentru a vedea care este situația de la depozit. Acesta a menționat la plecare că Eco Sud lucrează la dezvoltarea spațiului de depozitare de la celula 5, că nu au utilaje suficiente și se lucrează cu tot cu cele folosite la încărcarea gunoiului, dar că li s-a dat termen până vinerea viitoare să termine lucrările, iar lucrurile privind colectarea și depozitarea gunoiului să reintre în normal. Totodată, s-ar fi ajuns și la un mic compromis, potrivit lui Gheorghe Călinoiu: Eco Sud să permită accesul mașinilor cu gunoi la un interval mai rezonabil de maximum 30 de minute, iar mașinile să ajungă cât mai pline cu putință. Cât a durat acest compromis? Până când a plecat șeful Gărzii de Mediu Dolj!

„Ne fac oamenii cu mâna să luăm gunoiul“

După ora 13.00, intervalul de intrare în depozit s-a prelungit chiar la o oră, iar asta însemna că mai mult de jumătate din mașinile cu gunoi care așteptau la rând (la ora 14.00 se adunaseră 23 de mașini) urma să se întoarcă pline la garaj și să revină a doua zi. De colectat gunoiul din Craiova nici nu mai putea fi vorba. „Eu am strâns gunoiul de pe zece platforme. Dar suntem oricum în urmă cu strânsul, cu cel puțin o zi. În ritmul ăsta nu știu unde se va ajunge“, spunea alt șofer de la Salubritate. „Eu am băgat 11 tone de gunoi în mașina asta, de pe șase platforme. Nici nu știu unde a intrat atât. Dar tot nu putem termina de strâns“, a adăugat altul. „E dezastru în Valea Roșie, în Rovine, în Craiovița, în 1 Mai, peste tot. Să vedeți ce e prin piețe, că nu am apucat să luăm gunoiul de acolo. Nici din spatele primăriei nu este luat gunoiul. Nici de pe la alte instituții. La Sanepid, de exemplu, e plin de gunoi. Pe Frații Golești, pe la Piața Mare, dar pe unde nu este. Ne fac oamenii cu mâna pe stradă să oprim să luăm gunoiul, dar unde să-l mai punem că sunt mașinile pline?! Începe lumea să ne înjure că nu ne facem treaba, dar nu e vina noastră. Unii mai înțeleg, dar alții nu“, a spus alt șofer, ajuns de puțin timp la depozitul de la Mofleni.

„Înainte intra mașina, o cântărea, descărcai și plecai. Lăsai gunoiul pe o platformă, ei îl urcau în camioane și îl transportau sus pe rampă. Mergea repede. Nu stătea nimeni la poartă, chiar dacă se nimereau două, trei mașini o dată. Descărcai și plecai imediat să-ți faci sectorul. Ritmul pentru un șofer era de trei, patru sau chiar cinci mașini de gunoi pe zi aduse la depozit. De luni, abia dacă se aduce câte una pe tură. Este ora două, mai sunt două mașini în fața mea, eu cu tractorul și apoi încă patru tractoare. Nu știu dacă reușim să descărcăm tractoarele, darămite mașinile din spatele lor. Să mai intre șase mașini până diseară și restul de 15-16, câte mai sunt în spate, ce fac? Se întorc înapoi pline și vin a doua zi. Este bătaie de joc“, a adăugat alt șofer.

„E dezastru și la Filiași!“

Din telefonul unui șofer s-a auzit la un moment dat: „Cum, nu ați descărcat până acum? Dă-o încolo de treabă! Păi, ce facem în felul ăsta?“. „Cum ce facem, stăm, mai verificăm uleiul pe la mașini, ne facem de lucru“, ni s-a adresat șoferul în cauză. La scurt timp au ajuns la fața locului și câțiva reprezentanți de la SC Salubritate Craiova. Au venit, au văzut și au plecat în trombă. „Paznicul de la poartă lasă mașinile după cum primește ordin. Acum nu se mai intră la interval de 45 de minute, ci la o oră. Dă-o dracu de pauză de masă, de tot! Acum le dau drumul când vor ei. Asta e România, așa arată! Filmați toată coloana de mașini de gunoi care așteaptă, iar în oraș este dezastru!“, au spus aceștia la plecare.

La depozitul de la Mofleni a ajuns și un reprezentant al firmei care aduce gunoiul de la Filiași. Și acesta a plecat extrem de supărat: „Nu se poate așa ceva. Ne umplem de gunoaie în Filiași. E dezastru și la noi!“. În urma lui au rămas șoferii, care începuseră să facă haz de necaz. „Ce dracu de celulă e asta, că ne tot înnebunesc cu ea! Celula 5 în sus, celula 5 în jos, o fi vreo pușcărie pe acolo și noi nu știm“, a spus unul dintre șoferi. „Colegu’, dacă te mai ajunge odată rândul să vii pe aici adu și tu niște table, ne trece și nouă timpul mai repede“, s-a adresat altul colegului său mai norocos, care reușise să descarce mașina. Cei care ajunseseră la depozit după ora 10.00 nu mai trăgeau însă nici o speranță că ar putea să descarce mașinile. „Pe noi nu cred că ne mai ajunge rândul. Stăm oricum aici până la închidere, dar sigur ne întoarcem la garaj și venim mâine din nou. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată de când sunt eu la Salubritate. Și am mai mult de 15 ani de când lucrez aici“, a spus dezamăgit alt șofer.

Eco Sud cheamă autoritățile la dialog „pentru rezolvarea crizei deșeurilor“

Mergând pe aceeași idee a „subfinanțării activității de operare a depozitului, cu consecințele temporizării primirii deșeurilor pentru moment, în vederea asigurării resurselor construirii următoarelor celule pentru depozitarea deșeurilor din Craiova și din județul Dolj“, Eco Sud SA a lansat către autoritățile locale o invitație publică pentru „rezolvarea crizei deșeurilor“. Întâlnirea este programată marți, 11 octombrie, la sediul Depozitului Ecologic Mofleni, Eco Sud considerând că „acoperirea tuturor cheltuielilor aferente operării depozitului, care trebuie realizată prin tariful de depozitare, este de competența exclusivă a Consiliului Local al Municipiului Craiova“ și că acest lucru a fost lăsat nesoluționat încă din anul 2013. „Decizia privind asigurarea unui ritm normal în managementul integrat al deșeurilor la Mofleni, aparține membrilor Consiliului Local al Municipiului Craiova, funcționarilor Primăriei Craiova și celorlalte autorități implicate în bunul mers al problemelor județului“, consideră Eco Sud SA.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 7 octombrie 2016

Actualitate

» Instanța a dispus începerea judecării pe fond în dosarul Colectiv
» Viktor Orban cere eliminarea cotelor obligatorii de refugiaţi de pe agenda UE
» Guvernul României găzduiește primul maraton digital GovITHub
» Fondurile suplimentare alocate pentru “Prima casă” vor fi puse de luni la dispoziţia băncilor
» Estonia şi Finlanda afirmă că avioane ruse le-ar fi încălcat spaţiul aerian
» Gigi Nețoiu, urmărit penal de DNA într-un nou dosar
» Legea prin care 24 ianuarie a fost declarată zi liberă nelucrătoare, promulgată de Iohannis
» Ministrul Energiei, chemat la Guvern pentru explicaţii legate de declaraţia de avere
» Ministerul Educației: Petre Tobă și Florentin Pandele au plagiat
» Deputatul Adrian Gurzău, cercetat în libertate sub control judiciar
» Alte 23 de cazuri de rujeolă noi au apărut în ultima săptămână. Unul dintre ele este în Dolj
» Preşedintele columbian Juan Manuel Santos a primit Premiul Nobel pentru Pace 2016

Dolj

» Cinci persoane au fost rănite într-un accident pe Calea Bucureşti
» Elevii de clasa a IV-a vor primi manualele școlare în noiembrie
» SJU Craiova nu mai face internări în trei secții vitale
» Ce impozite plătesc agricultorii din Oltenia anul acesta
» Un copil de zece ani din Breasta are nevoie de sprijin: Ştefan visează să meargă
» Agricultori cu poveşti de succes
» Întreruperi energie electrică de luni
» Criza deșeurilor
» Trei secții ale Spitalului de Urgență – închise
» Dolj: Supraveghetorii pentru examenul directorilor de şcoli vor fi traşi la sorţi marţi
» Dolj: Braconier în spatele gratiilor
» Craiova: Trei infracțiuni dintr-o lovitură
» Craiova: Accident cu cinci victime pe Calea Bucureşti
» Craiova: Workshop dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului
» Doljean cercetat pentru contrabandă cu ţigări
» Craiova: Prima temă la Ludoteca Bibliotecii “Aman”, Pași spre cunoaștere – Corpul Omenesc (vizionare)
» Urmărit internaţional depistat pe Aeroportul Craiova

Gorj

» Căldură pentru bolnavii din Spitalul Judeţean
» Gorj: Alunecări de teren reactivate în comuna Prigoria
» Gorj: Femeie moartă într-un incendiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: Ordine și siguranță publică la Festivalul Medieval al Cetății Severinului
» Mehedinţi: Prefectul s-a întâlnit cu reprezentanți din conducerea Hidroserv SA
» Locuri de muncă vacante în Mehedinţi
» Mehedinţi: Jandarmii au surprins doi minori care au smuls un stâlp indicator

Vâlcea

» Urmărit de autorităţile germane, depistat de poliţiştii vâlceni
» Vâlcea: Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani
» Exerciţiu de alarmare în Râmnicu Vâlcea

Sport

» Pandurii intră în insolvenţă
» CSU încearcă să continue seria victoriilor
» CSU II a câștigat la pas meciul cu Podari
» Tricolorii, în gardă pentru dubla cu Armenia și Kazahstan
» Fotbal / CSU II Craiova a câștigat la pas confruntarea cu ACS Podari
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (7 – 9 octombrie)

Magazin

» Voleibalistele de la SCM-U joacă în Cupă
» Telescop gigantic, construit pentru a cerceta viaţa extraterestră
» Bancul zilei
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Hercule

Top