7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPreavize pentru 700 de angajaţi ai CEO

Preavize pentru 700 de angajaţi ai CEO

Administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) va începe de astăzi distribuirea preavizelor pentru cei 700 de salariaţi care vor fi disponibilizaţi colectiv. Din 19 septembrie, aceştia nu vor mai lucra în cadrul companiei. Programul de concedieri colective vizează personalul care mai are un an sau doi până la vârsta pensionării şi angajaţii care au depus voluntar cereri să plece din cadrul firmei. Aproximativ 500 de persoane îndeplinesc toate condiţiile privind prepensionarea, iar restul de 200 vor pleca la cerere sau sunt alte categorii de angajaţi. Pentru cei 500 de prepensionabili se acordă venituri de completare, iar pentru restul – opt salarii compensatorii.
Potrivit situaţiei economice aferente primului semestru, Complexul Energetic Oltenia a vândut doar 5 TWh energie electrică. În bugetul trimis spre aprobare la Ministerul Energiei se prognozează însă o producţie de 14 TWh, respectiv la jumătatea anului nu s-a trecut de jumătate cu producţia de energie electrică estimată. În ceea ce priveşte producţia de cărbune, s-au produs numai 9 milioane de tone, în condiţiile în care în proiectul de buget se prognozează 23 de milioane de tone de cărbune pentru întregul an. Complexul Energetic Oltenia a raportat la şase luni o pierdere de 30 de milioane de euro, dar noua conducere a anunțat că va intra în normalitate cu plățile până la sfârșitul anului. De asemenea, compania are datorii de 67 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS