6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDonaţie din Germania pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu

Donaţie din Germania pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu

Două tiruri încărcate cu paturi, noptiere și alte materiale sanitare pentru spital au ajuns ieri la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Reprezentanții Asociaţiei Kliniken Helfen din Germania au făcut o nouă donaţie Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Tiberiu Tătaru, managerul unității medicale gorjene, susţine că este a patra oară când unitatea medicală primeşte astfel de ajutoare de la spitalele din Germania, iar cu acestea vor fi dotate saloanele destinate spitalizării de o zi. „Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, am primit şi de data aceasta o mână de ajutor de la asociaţia din Germania. Am reuşit să menţinem o relaţie frumoasă cu cei de acolo. Au venit şi anul acesta cu 50 de paturi, saltele, noptiere, scaune şi lucruri necesare spitalului. Sunt materiale şi obiecte de mobilier de care aveam nevoie şi le vom utiliza exclusiv pentru dotarea spaţiilor destinate spitalizării de zi. Aceste spaţii le-am înfiinţat recent şi acum avem şi paturile necesare pentru a dota saloanele. Le-am mulţumit celor de la Asociaţie şi s-au bucurat de fiecare dată să ne ajute. Materialele provin tot de la un spital, care a fost relocat într-un spaţiu nou“, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul unităţii medicale din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS