7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDrum cu probleme, recepţionat pentru a nu se pierde banii europeni

Drum cu probleme, recepţionat pentru a nu se pierde banii europeni

Autorităţile judeţene vor să recepţioneze până la finalul acestui an Drumul Judeţean (DJ) 672, modernizat cu fonduri europene, deşi carosabilul are probleme în mai multe zone. Pe o porţiune de câteva zeci de metri şoseaua prezintă fisuri, cu toate că asfaltul a fost turnat în ultimele luni.
De asemenea, drumul judeţean a rămas în aer pe o porţiune, după ce apa a înlăturat pământul şi pietrişul din zonă. Muncitorii firmei de construcţii care a câştigat lucrarea licitată de către Consiliul Judeţean Gorj au umplut cu pământ porţiunile de la marginea drumului judeţean, unde asfaltul rămăsese în aer. Dacă nu vor recepţiona lucrarea până la sfârşitul acestui an, există riscul pierderii fondurilor nerambursabile sau chiar să fie returnaţi banii accesaţi prin programul privind reabilitarea infrastructurii rutiere derulat de Uniunea Europeană. Drumul Judeţean 672 trece prin şase localităţi: Ciuperceni – Godineşti – Tismana – Peştişani – Brădiceni – Buduhala şi are 43 de kilometri.

Trebuia finalizat în vară

Drumul Judeţean 672 trebuia finalizat încă din vară, dar, din diferite motive, acest lucru nu s-a întâmplat. Ulterior, s-a stabilit prelungirea termenului de încheiere a lucrărilor, până la finalul anului 2015. În cazul în care apar probleme după recepţie, constructorul trebuie să le remedieze, întrucât există o garanţie de doi ani. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj, Oana Paloş, a declarat că recepţia va fi realizată în acest an.
„S-au făcut notificările şi în maximum de 15 zile se face şi recepţia. Recepţia se face conform termenului. Astea nu sunt probleme majore, pot apărea oricând. Drumul este în regulă, toată lumea şi-a dat avizele, se face recepţia“, a declarat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj. Investiţia are o valoare de 36 de milioane de lei. Lucrările de modernizare a carosabilului au început în luna martie 2015 şi trebuia finalizate în luna iulie a acestui an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS