15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul Craiovei cere anchetă rapidă în cazul elevei decedate

Primarul Craiovei cere anchetă rapidă în cazul elevei decedate

Corpul neînsuflețit al Alexandrei Goghez, de 17 ani, din comuna doljeană Goiești, a fost găsit sâmbătă în Parcul „Nicolae Romanescu“, de un craiovean, care a anunțat descoperirea la 112. Corpul fetei a fost găsit la câteva sute de metri de locul său de muncă, terasa „Ciobănașul“ din parc. După primele cercetări ale oamenilor legii s-a stabilit că fata a decedat în urmă cu mai mult timp, însă cauza decesului nu fusese precizată până ieri. Medicii legiști au stabilit doar că pe corpul fetei, care ar fi fost sfâșiat de câini, nu existau urme de violență, cum ar fi leziuni produse de cuțit sau alte corpuri dure.

Mai trebuie spus că, din noaptea de 28 iulie, de când a plecat de la serviciu, fata nu a mai fost văzută. Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, tânăra a fost dată dispărută pe 31 iulie, sesizarea fiind depusă de părinți la Secția 4 Craiova. Oamenii legii au mai precizat că polițiștii de la Secția 4 au discutat cu colegii fetei, au făcut verificări la domiciliul temporar din Craiova și au căutat-o chiar și în Parcul „Romanescu“, însă nu au găsit-o.
La rândul lor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care coordonează cercetările în acest caz, au explicat că ancheta este încă la început și nu se poate discuta deocamdată despre o crimă. În cursul zilei de ieri, procurorii au continuat audierile și au precizat pentru GdS că nu pot oferi mai multe informații.

Olguța Vasilescu: Făptașul trebuie pedepsit pe măsura faptelor

La solicitarea GdS, Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a transmis ieri după-amiază un punct de vedere legat de implicațiile cazului morții Alexandrei Goghez. În primul rând, primarul a declarat că există o stare de insecuritate în rândul opiniei publice din Craiova și le-a cerut procurorilor să grăbească ancheta. Totodată, primarul a dat de înțeles că este vorba despre o crimă, chiar dacă procurorii încă investighează această pistă. „Fac apel la organele de anchetă să elucideze cât mai rapid acest caz, pentru că există în rândul opiniei publice o stare de insecuritate, iar făptașul trebuie pedepsit pe măsura faptelor“, a spus Lia Olguţa Vasilescu.
Și, pentru că în spațiul public a fost adusă problema câinilor maidanezi care ar fi sfâșiat trupul Alexandrei după ce aceasta a murit, îngreunând ancheta, primarul a precizat că se vor intensifica acțiunile de strângere a acestora de pe domeniul public. „Este regretabil ce s-a petrecut, şi, din păcate, nimeni nu ne poate da precizările așteptate. Câinii se ridică lunar din parc și de pe străzi. Dacă nu ar fi existat sistarea normelor metodologice de către instanță, anul acesta, în luna octombrie, nu ar mai fi existat câini maidanezi în Craiova. Ceea ce s-a întâmplat ne obligă la eforturi suplimentare. Am cerut angajaților de la Salubritate să intensifice acțiunea de strângere a maidanezilor“, a mai spus primarul. Olguța Vasilescu a amintit și despre sistemul de iluminat public din parc, și despre montarea unor camere de supraveghere. „În același timp, sistemul de iluminat din Parcul «Romanescu» a fost verificat periodic. Ultima verificare a avut loc în urmă cu trei săptămâni şi era în stare perfectă. Din păcate, absența camerelor de luat vederi nu ajută ancheta, dar proiectul de revitalizare a Parcului «Romanescu», depus în 2013 și aflat acum în licitație, prevede și montarea a 100 de camere de luat vederi“, a explicat primarul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS