7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStrăzile din Bănie, asfaltate pe rând

Străzile din Bănie, asfaltate pe rând

Deși asfaltarea străzilor a început de peste o lună în Craiova, există zone în care încă nu s-a intervenit. Cititorii GdS ne-au scris la adresa redacției despre mai multe străzi pe care aceștia le consideră cu probleme. Reprezentanții municipalității au explicat că toate cartierele din Craiova vor fi luate pe rând, dorindu-se pătrunderea în toate dintre acestea până la finele anului. Totuși, mai sunt și zone unde există probleme de proprietate.

Mai mulți cititori ai Gazetei de Sud ne-au scris pe adresa [email protected] despre starea mai multor străzi din municipiu. Aceștia s-au plâns de faptul că zonele sunt impracticabile și că au făcut mai multe sesizări la Primăria Craiova, la care, însă, nu li s-a răspuns. „Strada Făgăraș a fost ignorată sistematic în ultimii 25 de ani. Practic, din momentul în care a apărut și a fost betonată, ea nu a mai fost refăcută. (…) Acum doi sau trei ani, pe lapoviță, în luna decembrie, câțiva muncitori au pus trei petice de asfalt care nu aveau nici o șansă să adere la beton, mai ales pe vremea din acel moment. Domnul Nedelescu, pe atunci city-manager, a spus în ziarul dumneavoastră, după sesizarea făcută tot de noi, că e un asfalt special, care poate fi pus pe orice vreme. Evident, acele petice s-au facut praf în maximum o lună, după ninsori“, ne-a transmis Andrei Șerbănescu pe adresa de e-mail.

„Până în luna iunie, strada Făgăraș ar trebui finalizată“

Actualul city-manager al Craiovei, Radu Preda, a explicat că în luna care urmează vor exista intervenții și pe această stradă. „Acum suntem pe strada Tufănele, undeva la un kilometru distanță de strada Făgăraș. Cunoaștem situația din zona respectivă. Sunt două tronsoane neasfaltate cred că de vreo cinci ani. Este o bucată de vreo 200 de metri liniari care leagă strada Opanez de strada care merge spre poliția municipală, o bucată rămasă cu dale de beton încă de dinainte de 1989. După această iarnă este impracticabilă. Am fost la fața locului împreună cu colegii din primărie, am văzut despre ce este vorba. Mai avem prelungirea Făgărașului, care a fost asfaltată acum vreo patru ani, până la intersecția cu strada Amaradia, vreo 500 de metri liniari. Luna viitoare este programat să ajungem acolo cu asfaltul. După ce terminăm zona din Craiovița și un teren de sport pe care îl avem în plan, următoarea este strada Făgăraș. Putem să le spunem oamenilor că până în luna iunie ar cam trebui ca strada să fie finalizată“, a explicat Preda.

„Strada Preciziei este și a noastră, și a comunei Cârcea“

Alt cititor ne-a trimis o sesizare legată de strada Preciziei din zona Ford, o stradă care oferă acces către poarta 4 a fabricii. „În fiecare an mi s-a transmis că strada Preciziei (lângă Ford) este în planul de reparații pentru anul respectiv. Această stradă este importantă nu numai pentru locatari, ci și pentru fabrica Ford. Poarta 4 a acestei fabrici se află pe această stradă, sunt foarte multe tiruri încărcate cu mașini care o tranzitează zilnic, astfel că ea arată ca după război. Este o stradă de numai un kilometru, pe care o parcurgi cu mașina în cinci minute. Aș vrea, dacă se poate, să luați în considerare acest mail, să vadă craiovenii ce înseamnă, de fapt, «marea asfaltare» a Craiovei”, ne-a scris George.
Administratorul public al Craiovei, Radu Preda, a explicat că, din păcate, Primăria Craiova nu poate trece la asfaltări pe această stradă, cel puțin momentan. „Am fost și pe strada Preciziei. Este exact cea care trece pe lângă Ford spre Cârcea. Suntem într-o dispută în privința zonelor limitrofe cu comuna Cârcea. Casele de pe partea stângă a străzii sunt arondate municipiului Craiova, iar cele de pe partea dreaptă sunt arondate comunei Cârcea. Practic, strada este și a noastră, și a comunei Cârcea. De fapt, nu este a nimănui și, fiind litigiu pe rolul instanțelor, ne cam ferim să investim în zona respectivă. Ceea ce vom putea face este să plombăm gropile, pentru ca oamenii să aibă acces la proprietățile lor. Este o stradă cu mai multe societăți, iar pe agenda municipalității avem un punct în care încurajăm ajutorul celor care creează locuri de muncă. Cel puțin din punct de vedere al plombării gropilor, ne vom apleca asupra ei în perioada următoare. Nu vă pot da un termen exact, dar sper ca până se strică vremea să reușim să ajungem și acolo“, a mai precizat Preda.

Cum se asfaltează, de fapt?

În mod clar, acestea nu sunt singurele străzi cu probleme din Craiova, iar acest lucru este cunoscut și de municipalitate. Totuși, nu se poate interveni pe toate în același timp. City-managerul a explicat cum se desfășoară asfaltările în Craiova.
Societatea Delta ACM, care se ocupă de aceste operațiuni, nu poate interveni la fiecare sesizare. „Pe partea de plombări de gropi suntem cu două echipe în oraș, însă orașul este atât de mare și gropile atât de multe încât am luat-o sistematic. Am plecat de undeva din zona Brazdă și pot să spun că până în momentul de față nu am ajuns foarte departe, pentru că aproape toate străzile au nevoie de intervenția noastră“, a explicat Radu Preda micile întârzieri în activitatea de asfaltare.
Acesta a mai precizat, pentru craioveni, că există o anumită ordine în efectuarea asfaltărilor și că speră ca până la finalul acestui an fiecare cartier al Craiovei să aibă o mare parte din zone asfaltate. „Încercăm ca, în momentul în care părăsim o zonă, aceea să fie finalizată din punct de vedere al operațiilor pe care le desfășurăm acolo. Aceeași poveste este valabilă pentru toate cartierele. Oamenii trebuie să știe că există o predictibilitate în proiectele noastre și nu se face nimic alandala. Sper eu, așa cum ne-am angajat la începutul anului, ca până la sfârșitul lui 2015 toate cartierele Craiovei, fie că e vorba de periferii sau zona centrală, să aibă acces la asfalt bun într-o zonă rezonabilă. Să zicem că mergi 100 de metri pe pământ, dar după aceea ajungi la asfalt și te duci către o zonă normală. Nu o să mai mergi câțiva kilometri în aceste condiții, așa cum pățim în momentul de față în foarte multe zone din municipiul Craiova“, a încheiat Preda.
Trebuie spus că, în această perioadă, se lucrează la asfaltare în zone din cartierele Brazdă, Lăpuș, Craiovița și în zona Facultății de Agronomie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS