6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGinecologul Radu Nicon, eliberat condiționat din pușcărie

Ginecologul Radu Nicon, eliberat condiționat din pușcărie

Dr. Radu Nicon a fost arestat preventiv pe 18 martie 2013 și a stat în arest până pe 8 mai, același an (Foto: Arhiva GdS)
Dr. Radu Nicon a fost arestat preventiv pe 18 martie 2013 și a stat în arest până pe 8 mai, același an (Foto: Arhiva GdS)

Magistrații Tribunalului Dolj au dispus, ieri, eliberarea condiționată din penitenciar a medicului ginecolog Radu Nicon, condamnat definitiv la un an și opt luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Dr. Radu Nicon a executat, în total, aproape nouă luni de închisoare din pedeapsa primită.

Medicul Radu Nicon, de la Clinica I Obstetrică-Ginecologie a Spitalului de Urgență Craiova, a intrat în atenția ofițerilor anticorupție în luna martie 2013, după ce o elevă de 18 ani a reclamat că i-a cerut suma de 500 de lei pentru o întrerupere de sarcină. Procurorii doljeni au stabilit că, în seara zilei de 25 februarie 2013, o elevă de 18 ani s-a prezentat la Spitalul de Urgență Craiova pentru o întrerupere de sarcină. Fata a fost îndrumată către dr. Nicon după un control făcut la un cabinet particular, unde fusese diagnosticată cu avort în curs. Eleva denunțătoare le-a povestit anchetatorilor că medicul i-a spus clar, imediat după ce a intrat în cabinet, că întreruperea de sarcină o costă 500 de lei și că va face intervenția abia după ce va primi suma de bani. Pentru că fata nu avea banii ceruți, cei doi s-au înțeles ca pacienta să-și amaneteze bijuteriile pentru a face rost de bani. Anchetatorii nu au stabilit cine a fost cu ideea ca pacienta să-i lase ginecologului un lănțișor și o brățară de aur, declarațiile celor doi fiind contradictorii. Procurorii au reținut că, „chiar dacă inițiativa a aparținut denunțătoarei, medicul a acceptat fără rezerve propunerea făcută“. Bijuteriile au fost puse într-un plic și lăsate în fișetul din cabinetul medicului, urmând ca a doua zi pacienta să le amaneteze și să facă rost de banii ceruți. Totuși, în aceeași seară, tânăra și-a sunat prietenul și l-a rugat să facă rost de bani, pentru că altfel medicul nu-i face întreruperea de sarcină. Mai târziu, eleva s-a dus la medic și i-a dat 400 de lei, iar pentru diferența de 100 de lei i-a lăsat un cercel din aur, urmând ca a doua zi să-l ducă la o casă de amanet. Potrivit procurorilor, abia după ce a primit banii și cercelul din aur, în jurul orei 23.00, dr. Nicon i-a efectuat pacientei operația de întrerupere a sarcinii. Pe 26 februarie, eleva s-a dus la dr. Nicon pentru un control, ocazie cu care l-a înregistrat când îi cerea restul de 100 de lei. Ulterior, fata s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și a depus o plângere împotriva ginecologului, precum și înregistrarea făcută cu telefonul mobil. Medicul a fost arestat preventiv pe 18 martie, iar o lună mai târziu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Inculpatul și-a recunoscut faptele, pentru a avea parte de o pedeapsă mai mică, iar pe 20 iunie 2014 a fost condamnat definitiv la un an și opt luni de închisoare cu executare. Din pedeapsa primită, instanța a scăzut perioada cât dr. Nicon a stat în arest, de pe 18 martie 2013 și până pe 8 mai 2013.
La sfârșitul lunii noiembrie, după ce executase cinci luni din pedeapsa primită, la care se adaugă cele aproape două luni de arest preventiv, Radu Nicon a cerut în instanță eliberarea din penitenciar. Judecătoria Craiova a respins cererea, însă hotărârea instanței a fost contestată de dr. Nicon. Ieri, Tribunalul Dolj a judecat contestația medicului și a dispus eliberarea acestuia din Penitenciarul Pelendava. „Admite cererea de eliberare condiţionată formulată de condamnatul Radu Nicon. Dispune eliberarea condiţionată din executarea pedepsei de un an şi opt luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 211/2013 a Tribunalului Dolj“, a dispus ieri instanța. Hotărârea Tribunalului Dolj este definitivă, astfel că dr. Nicon a fost eliberat din penitenciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS