10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Campanie de prevenire a delincvenţei juvenile

Craiova: Campanie de prevenire a delincvenţei juvenile

prevenire delincventa

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj se implică în proiectul naţional „Copilărie fără delincvenţă”, iniţiat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), proiect care îşi propune creşterea eficienţei programelor de prevenire a delincvenţei juvenile la minorii cu vârsta sub 14 ani. Campania va fi implementată în 47 de şcoli din România (o şcoală din fiecare judeţ şi şase şcoli din Bucureşti), la nivelul claselor V-VII, şi va avea ca beneficiari aproximativ 17.000 de elevi, părinţii acestora, precum şi 700 de cadre didactice.

În judeţul Dolj campania se va derula la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” din Craiova, IPJ Dolj având ca partener Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, prin Centrul de Asistenţă şi Sprijin pentru Readaptarea Copilului cu Probleme Psiho-Sociale. Acţiunile cu caracter informativ-preventiv vor consta în întâlniri cu elevii, respectiv cu părinţii şi profesorii, precum şi activităţi interactive precum concursuri, expoziţii etc. Principalele obiective sunt dezvoltarea capacităţii instituţionale şi a cooperării interinstituţionale dintre Poliţie şi structurile de asistenţă socială şi protecţie a copilului şi creşterea gradului de informare a beneficiarilor (copii, părinţi, profesori) cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile.

Partenerii IGPR în acest proiect sunt, în plan intern, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar în plan extern, Ministerele de Interne din Cehia şi Bulgaria. Proiectul este finanţat prin programul de granturi al Comisiei Europene „Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS