Comuna Brabova are multe lipsuri, însă, dintr-o privinţă anume, ea reuşeşte să iasă în faţă: prin angajaţii din sistemul sanitar bine pus la punct, care au grijă de toţi oamenii din zonă
La intrarea în satul Brabova, undeva pe dreapta, o alee duce către un complex de case. Seamănă cu un minisat de vacanţă. Clădirile adăpostesc trei servicii destinate oamenilor: sistemul sanitar al comunei Brabova. Îi spunem sistem fiindcă e, cu siguranţă, mai puternic decât ceea ce am văzut până acum prin alte comune şi mai dotat decât multe dintre marile spitale. Şi, fără îndoială, îngrijit mai cu suflet şi cu interes mai mare pentru pacienţi. În acea curte, avem o subsecţie a Serviciului de Ambulanţă Craiova, dotată cu două ambulanţe, cabinetul medicului de familie, un centru unde permanenţa este asigurată de opt medici şi Centrul Medico-Social Brabova, unde bătrânii zonei îşi găsesc alinarea şi se recuperează, atât cât se mai poate la vârsta lor.
Brabova, a doua casă
Florentina Tapi, directoarea centrului, lucrează în Brabova de o viaţă. E de 34 de ani aici şi a renunţat de mult să mai facă naveta, deşi e din Craiova. „M-ar costa prea mult să mă duc seara la Craiova şi să vin dimineaţa înapoi. Vin lunea şi plec vinerea, dorm aici“, povesteşte femeia pentru care Brabova a devenit, cu timpul, „acasă“. Clădirea în care funcţionează instituţia pe care o conduce a fost construită în 1901 de boierul Argetoianu pentru fiica sa, care a studiat pediatria la Bucureşti. Aceasta, însă, a decis să se mărite şi să plece peste Ocean.
Spitalul a rămas, însă. Pavilioane cochete, presărate cu băncuţe verzi, fac legătura între clădirile în care vârstnicii zonei primesc îngrijirile de care au atâta nevoie. Centrul are trei saloane pentru pacienţi, cu 26 de paturi care sunt mai mereu ocupate, o sală de mese, magazie pentru hainele bolnavilor, vestiar, spălătorie, călcătorie, bucătărie, frigider cu probe din mâncare. Este dotat cu panouri solare proprii şi cu staţie de epurare. Fiindcă Florentina Tapi ştie că nu e suficient doar să ţi se dea, a plantat, cu ajutorul colegilor, flori, iar vara pune legume în grădină, „pentru pacienţi. Am avut roşii, ardei gras, morcovi, varză, iar pe gardul staţiei de epurare se urcau castraveţii şi dovleceii. Am plantat şi pătrunjel, mărar şi leuştean, ca să nu le mai punem în mâncare de la borcan“.
Infirmiera-bucătăreasă
Florentina Tapi ne plimbă prin toate saloanele, iar noi acceptăm sfioşi. Vedem bătrâni cu accidente vasculare, hemipareze, fracturi, schizofrenie, demenţă sau suferinzi cu inima. Imaginea lor ne întristează, dar condiţiile în care sunt îngrijiţi ne fac să zâmbim, chiar dacă o facem cu amărăciune. Despre pacienta cu schizofrenie ni se spune că şi-a mai revenit, atât cât se poate. Zâmbeşte, chiar dacă a stat timp de nouă luni la Poiana Mare, în nişte condiţii pe care şi directoarea se fereşte să le spună cu voce tare. Fără să fie revoltată, povesteşte că nu mai are bucătăreasă de doi ani şi că a reîncadrat o infirmieră pe acest post. „Vine, găteşte, apoi se schimbă şi trece la treaba de infirmieră“. Nici infirmierele şi asistentele nu sunt suficiente. Centrul are nevoie, la numărul de paturi, de câte opt infirmiere şi asistente, dar sunt doar şase infirmiere şi patru asistente. Motivul: posturile sunt blocate.
Directoarea centrului spune că tratamentul medicamentos e important şi are grijă de unde se aprovizionează. În general, vorbeşte despre depozitele de medicamente şi spune că acolo preţurile sunt de producător. Nu ţine prea mult la produsele străine. „Dacă are substanţa activă necesară, ce contează că se numeşte altfel?“. Alte medicamente pe care le reaminteşte des sunt discuţiile pe care le poartă, zi de zi, atât ea, cât şi colegele, cu pacienţii. Vorbesc despre copii, despre mâncare, despre tot ce le vine în minte. Contează cum te porţi cu pacienţii, iar asta nu ne-a spus-o, ci ne-am dat singuri seama.
Primăria ajută şi ea cu ce poate centrul, deşi el aparţine de Consiliul Judeţean Dolj. „Dacă vreau să repar un zid, îl sun pe primar să-mi dea nisip. Mă ştiu cu multă lume de aici, de atâţia ani…“. O colaborare frumoasă, chiar emoţionantă, există între Centrul Medico-Social din Brabova şi Şcoala nr. 12 din Craiova: „Vin copiii de Crăciun la bătrâni, le mai cântă o colindă. Acum m-au sunat, mi-au zis că vor să vină de 8 Martie şi m-au întrebat ce să le ia. «Ştiţi ceva?», le-am zis, «luaţi-le papuci»“. Când nu sunt copiii acolo, amintirea lor e păstrată de un mic avizier de pe hol, pe care stau desene cu flori, case, oameni care se ţin de mână.
Colaborare
între medici
Subsecţia Ambulanţei Craiova colaborează şi ea cu centrul medico-social. Bolnavii care nu sunt în stare atât de gravă rămân, uneori, în grija personalului condus de doamna Tapi. Ceilalţi sunt duşi la Craiova. Unul dintre şoferii care se ocupă de cele două ambulanţe ne povesteşte că, acum, au în grijă şi mai mulţi oameni: „Înainte erau mai puţine locuri de care ne ocupam. Acum acoperim o rază cam mare, de aproape 45 de kilometri“, povesteşte bărbatul, care e şofer de nu mai puţin de 42 de ani. Munca e grea pentru el şi colegul său, mai ales iarna, când trebuie să se descurce cu un singur set de lanţuri la două maşini. Dar fac faţă, spun ei, chiar dacă mai dau de pacienţi mai tineri şi obraznici, care nu vor mereu să colaboreze. În aceeaşi clădire cu ambulanţa este şi medicul de familie, care, după ce îşi termină programul, este înlocuit de opt medici care asigură permanenţa. Întreg complexul de clădiri este aşezat pe un deal, uşor ascuns de privirile curioşilor din stradă.
Spre final, Florentina Tapi ne petrece până aproape de ieşire, unde pomii nu se mai întind să facă umbră. Îi mulţumim şi-i zicem că-i atât de linişte încât n-am mai pleca. Dar trebuie, ca să le povestim şi altora cum se are grijă de oameni.
