10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRezerve de medicamente pentru... 30 de ani

Rezerve de medicamente pentru… 30 de ani

În 2009, Spitalul „Filantropia“ a făcut stocuri enorme de medicamente pentru cancer, care ar fi ajuns între 7 şi 30 de ani. Cu toate astea, bolnavii nu-şi primeau pastilele din stocul spitalului, ci erau trimişi să şi le ia de la farmacii. Iar acum, când medicamentele riscă să expire, medicii nu ştiu cum să scape de ele ca să nu li se impute.

Medicii de la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova, în frunte cu conducerea unităţii sanitare, se dau de ceasul morţii să scape de enormele cantităţi de medicamente pentru cancer, descoperite luna trecută, în urma unui control efectuat de reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi ai Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj.
Potrivit raportului întocmit de echipa de control, stocul pentru unele din produsele aflate în farmacia spitalului ar ajunge, în ritmul de consum de anul trecut, pentru aproape… trei decenii. Medicii justifică în fel şi chip aceste achiziţii exagerate, cu iz de afacere pe spinarea bolnavilor de cancer. Numai că data expirării acestor medicamente se apropie, iar produsele – a căror valoare totală depăşeşte 700.000 de lei – trebuie imputate cuiva.

Achiziţii exagerate – „greşeală de aprovizionare“

Pentru Clinica de Oncologie, spitalul a achiziţionat în a doua jumătate a anului trecut 300 de flacoane de Campto, din care a consumat până la sfârşitul lui 2009 doar 38 de flacoane. Echipa de control de la CNAS a ajuns la concluzia că unitatea sanitară a cumpărat mult mai mult decât avea nevoie şi a estimat că, având în vedere consumul foarte mic de până acum, cele 262 de flacoane ar fi fost de ajuns pentru 84 de luni, adică şapte ani, în condiţiile în care medicamentul expiră în iunie 2011.
Medicii spun în apărarea lor că nu este relevant consumul, pentru că mulţi pacienţi erau trataţi cu medicamente din farmaciile cu circuit deschis.
„A fost o greşeală a serviciului de aprovizionare, care nu a aproximat exact cantitatea necesară, din cauză că multe achiziţii se făceau pe circuit deschis. Mai mult, până atunci achiziţia pe circuit închis se făcea lunar, iar la momentul acela s-au cumpărat medicamente pentru o jumătate de an“, a declarat conf. dr. Mihaela Dănciulescu, coordonatorul local al Programului de Oncologie. Întrebarea însă rămâne: de ce s-au cumpărat atâtea medicamente?

Medicamente pentru trei decenii

La fel s-a întâmplat şi la Clinica de Hematologie, care a cumpărat anul trecut, pentru bolnavii de leucemie, cantităţi de Bonefos, Leukeran şi Mabcampath mult mai mari decât a folosit. Astfel, clinica s-a aprovizionat cu 2.190 de flacoane de Bonefos, din care a folosit doar… 72. În acest ritm, stocul ar fi fost suficient pentru aproape… 30 de ani!
O situaţie asemănătoare se înregistrează la produsul Leukeran, din care spitalul achiziţionase, în 2009, 5.250 de capsule, folosind doar… 658. Păstrând acest ritm de consum, au concluzionat inspectorii de la CNAS şi CAS Dolj, stocul ar fi ajuns spitalului pentru… şapte ani.
În ciuda acestor stocuri imense, bolnavilor nu li se dădeau medicamentele necesare din farmacia spitalului.
„S-au achiziţionat medicamente în funcţie de necesarul secţiei, dar s-au consumat foarte puţine pentru că unii medici din secţie au prescris acest medicament pe circuit extern“, recunoaşte prof. dr. Gabriel Dragoş Găman. Adică, deşi aveau medicamentul în stoc, medicii le-au dat bolnavilor reţete ca să îl ia de la farmaciile din oraş. Motivul, spune şeful clinicii, este că medicamentul din farmacii este… mai uşor de administrat. „De la farmacii se pot cumpăra tablete, care sunt uşor de administrat, pe când administrarea fiolelor în spital se face prin perfuzie care durează patru ore şi presupune internarea pacientului mai multe zile. Probabil din această cauză medicii au preferat să prescrie tablete“, a explicat dr. Gabriel Dragoş Găman.
Leukeran se prezintă oricum sub formă de pastile, aşa că justificarea nu ţine. Argumentul ar putea fi valabil în cazul medicamentului Bonefos, dar se naşte atunci altă întrebare: de ce s-au achiziţionat fiole, dacă medicii prescriu pastile?

Predăm stoc, păstrăm bolnavi

Medicamentele pot fi folosite până la expirarea termenului de valabilitate, care la Leukeran este 2011, iar la Bonefos, aprilie-octombrie 2010, după care sunt imputate şefului de secţie. Prof. Găman susţine că, până atunci, medicamentele puteau să fie folosite fără probleme.
Cu toate acestea, păstrarea medicamentului în stoc pentru anul următor este extrem de riscantă. Clinica de Hematologie mai cumpărase în 2008 medicamentul Mabcampath din care mai avea în stoc 132 de fiole la 1 ianuarie 2009. Cu toate acestea, a mai cumpărat 105 flacoane. Problema a fost că de la 1 ianuarie 2009 a intrat în vigoare o reglementare, conform căreia medicamentul nu mai putea fi prescris decât cu aprobarea comisiei de experţi de la CNAS. Conducerea secţiei susţine că medicii nu au aflat de reglementare decât anul acesta, motiv pentru care au continuat să prescrie Mabcampath fără aprobare de la comisia de experţi a CNAS. Dar această justificare puerilă n-a reuşit să-i impresioneze pe reprezentanţii Casei Naţionale.
În urma controlului, CNAS a reziliat de la 1 aprilie 2010 contractul cu Spitalul „Filantropia“ pe Programul Naţional de Oncologie şi a decis imputarea sumei de 222.388,29 de lei, reprezentând contravaloarea medicamentelor – dintre care 90 de flacoane de Mabcampath în valoare de 149.528,7 lei – eliberate fără respectarea legii. De asemenea, s-a luat decizia ca stocul de medicamente existent, în valoare de 540.000 de lei, să fie transferat, iar bolnavii de cancer să-şi continue tratamentul la Spitalul de Urgenţă Craiova.

Ba „pacienţii nu vor să plece“, ba „nu sunt primiţi“

CAS Dolj le-a comunicat în scris bolnavilor de cancer să meargă la Spitalul de Urgenţă pentru continuarea tratamentului. Cu toate acestea, până acum nici un bolnav de la Spitalul „Filantropia“ nu a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova. Din acest motiv, conducerea Spitalului de Urgenţă şi clinica de oncologie de aici nu au acceptat să primească nici stocul de medicamente. „Am discutat cu conducerea Spitalului «Filantropia» şi în principiu am fost de acord să preluăm stocul de medicamente, însă numai cu condiţia să ne fie trimişi bolnavii. În momentul în care vor veni bolnavii la noi, în patru ore vom prelua şi stocul de medicamente. Altfel, nu ne asumăm răspunderea să preluăm nişte medicamente, dintre care unele expiră în luna mai, fără să avem certitudinea că le vom putea folosi“, a declarat prof.dr. Florinel Bădulescu, coordonatorul Programului Naţional de Oncologie de la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Medicii de la Spitalul „Filantropia“ susţin, în schimb, că pacienţii nu pot fi obligaţi să meargă la ce medic vrea CNAS. „Pacientul îşi alege singur medicul, iar pacienţii noştri au ales să nu plece de la noi. Nu îi putem obliga să meargă la Spitalul de Urgenţă“, susţine în replică, Daniela Dănciulescu, contrazicând-o în felul acesta pe dr. Mihaela Tătaru Abagiu, managerul Spitalului „Filantropia“, care informase pe 23 aprilie CAS Dolj că, de fapt, Spitalul de Urgenţă Craiova ar refuza să primească stocul de medicamente, dar şi bolnavii. „În urma discuţiilor avute în repetate rânduri, Spitalul de Urgenţă Craiova nu a dorit să preia stocul de medicamente al Spitalului «Filantropia» şi nici pacienţii aflaţi în tratament la spitalul nostru, nerăspunzând în scris la solicitarea noastră“, se arată în adresa nr. 6417/23.04.2010 semnată de dr. Abagiu.

Ce expiră se impută

Spitalul „Filantropia“ este acum într-o postură ingrată. Dacă nu scapă de stocuri, nu va putea să încheie un nou contract de finanţare cu CAS Dolj pentru Programul de Oncologie la 1 mai pentru 2010. Pe de altă parte, unele medicamente din stoc (Mabcampath) expiră la 31 mai şi 149.528,7 lei vor fi aruncaţi pe apa sâmbetei, în condiţiile în care patru dintre bolnavii de leucemie de la Spitalul „Filantropia“ sunt privaţi de tratament, deşi au aprobare de la CNAS încă de la 1 aprilie pentru administrarea acestui produs.
În disperare de cauză, Spitalul „Filantropia“ încearcă acum să transfere medicamentele la patru spitale din ţară. Managerul Mihaela Tătaru Abagiu susţine că există acceptul spitalelor din Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Severin şi al Spitalului Fundeni din Bucureşti pentru a prelua stocul de medicamente, însă nu şi acordul CNAS.
În tot acest timp, bolnavii de cancer de la Spitalul „Filantropia“ sunt trataţi în regim de spitalizare de o zi, cu medicamente pe care le obţin de la farmaciile cu circuit deschis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII