10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLoc pentru parcări

Loc pentru parcări

Autorităţile au început să elibereze terenul din zona Pieţei Centrale din Târgu Jiu, pe care urmează să se construiască un complex comercial şi o parcare supraterană. Aici era locul unde îşi vindeau produsele comercianţii din Republica Moldova.

 

Tonetele din zona Pieţei Centrale din Târgu Jiu au fost ridicate de lucrătorii primăriei, pentru a pune terenul la dispoziţia societăţii care va construi parcarea cu 500 de locuri şi complexul comercial. „Este o lucrare foarte importantă pentru că se va crea o legătură între digul Jiului şi bulevardul Constantin Brâncuşi. Am demarat acţiunea de ridicare a tonetelor din spaţiul respectiv. Vor fi mutate în altă parte“, a precizat Alexandru Zaharia, directorul Direcţiei de Servicii Comunale.

Comercianţii moldoveni sunt nemulţumiţi că nu mai pot să-şi vândă produsele în locul obişnuit. „Am fost mutaţi, dar în acest loc nu este vad. O să vedem dacă mai continuăm“, a spus un comerciant.

 

Parcare supraterană la Târgu Jiu

 

Dumitru Huidu a pregătit de un an planul pentru noua parcare care va fi gata până în vara anului viitor: a adus arhitecţi de la Bucureşti, cei mai buni proiectanţi, a luat bani cu împrumut de la o bancă din Germania, unde dobânda anuală abia atinge 5%. Va investi peste opt milioane de euro în proiectul său.

Firma fostului senator Huidu, SC Noua Agricultură SRL, a câştigat o licitaţie organizată de Primăria Târgu Jiu, societatea urmând să achite lunar către bugetul local o sumă indexabilă de 60.000 de lei pentru terenul pe care îl va ocupa în zona centrală a urbei.

Spaţiile comerciale şi parcarea supraetajată vor fi o parte dintr-o clădire de patru etaje. „A fost organizată o licitaţie, la care au participat patru firme. Primăria a cerut amenajarea a minimum 250 de locuri de parcare. A câştigat firma condusă de Dumitru Huidu. Este vorba despre amenajarea unei parcări supraterane, pe un spaţiu de peste 5.500 mp, spaţii comerciale, iar concesionarea terenului este pe 49 de ani. Durata de execuţie a proiectului este de 2,6 ani“, a precizat Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu.

Parcarea supraterană va fi pe platforma clădirii şi va avea 500 de locuri pentru care se va percepe aceeaşi taxă ca şi cea luată de primărie. „Probabil, comercianţii ruşi care vând acum vor veni să închirieze spaţii, vor veni şi alţi oameni de afaceri care vor dori să-şi deschidă magazine acolo. Este o investiţie funcţională, care va deservi cetăţenii acestui oraş. Parcarea va fi spaţioasă, în aşa fel încât cei care îşi vor parca maşinile nu vor avea dificultăţi legate de spaţiu. Vor fi două căi de acces la parcare, iar în interior, pentru persoane, mai multe lifturi pentru a urca de la un etaj la altul“, a precizat Dumitru Huidu. „În aprilie va demara construcţia. Acum suntem în faza de obţinere a autorizaţiilor. Sper ca într-un an să fie gata de inaugurare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII