În octombrie 1874, Craiova se înnoia cu o gară, ajungând nod de cale ferată. Călătoriile pe rutele Slatina-Piteşti-Bucureşti sau Turnu Severin-Vârciorova au devenit astfel mai scurte.
Lucrările au fost executate cu muncitori italieni, sârbi, bulgari, gara fiind construită pe terenul lui Petre Blarovici. Pe peronul ei au descins, de-a lungul vremii, călători de seamă.
În trecut, călătoria cu trenul nu era comodă: vagoanele nu aveau compartimente, urcatul şi coborâtul erau dificile, nu aveau toalete, aşa că în gările importante trenurile erau nevoite să staţioneze mai mult. Primul comisar al gării, Nicolae Chintescu, raporta în ianuarie 1876 că a pus „sticle cu apă fiartă în vagoane, pentru picioarele călătorilor“, căci iarna trenurile nu erau încălzite. Odată cu începerea călătoriilor cu trenul, s-a înregistrat şi primul accident mortal de cale ferată, pe 6 aprilie 1876. În luna mai a aceluiaşi an au început să circule şi trenurile accelerate.
Călătoriile pe calea ferată au adus în Gara Craiova călători de seamă. „Tache Ionescu a fost întâmpinat în 1908, în Gara Craiova, de către luptătorii pentru Unire. Într-o altă vreme sosea cu trenul la Craiova şi Caragiale, pentru a-şi susţine spectacolele care se bucurau de un imens succes de public. Cu puţin înainte ca trenul ce-l aducea aici să sosească, gara se umplea cu oamenii ce purtau buchete de flori. Călători pentru o zi în vechea gară a Craiovei au mai fost Octavian Goga, Vasile Lucaciu, De Gaulle, Gheorghiu- Dej, Petru Groza dar şi membri ai familiei regale, care soseau cu trenul la domeniile regale, printre aceştia Carol I şi Ferdinand, care erau de fiecare dată aşteptaţi cu fanfara Diviziei I Craiova“, a precizat Toma Rădulescu, şeful Secţiei de istorie a Muzeului Olteniei.
Amintiri de la primele călătorii
Muzica fanfarei umplea Gara Craiova, iar lumea venea să-şi întâmpine călătorii. Şi dacă astăzi o personalitate a vremii poposea pe meleaguri olteneşti, mâine oamenii obişnuiţi îşi pecetluiau dragostea, îşi furau, poate, ultimele jurăminte de iubire pe vechiul peron, aşa cum avea să se întâmple în august 1916, când ostaşii din Craiova plecau pe câmpul de luptă din Valea Jiului. Câte lacrimi, câte batiste albe fluturate în vânt sau strecurate în ultima clipă în mâna iubiţilor, câte jurăminte a văzut atunci vechea gară! A trecut timpul, iar gara a păstrat toate aceste amintiri. Le-a completat cu altele, mai triste. În 1941-1942, romii au fost deportaţi în Transnistria. Scene dramatice s-au consumat atunci. Încărcaţi în trenuri de marfă, aceştia erau ţinuţi în condiţii greu de imaginat. Localnicii nu îndrăzneau să se apropie să le dea o gură de apă, doar cei mai curajoşi ceferişti i-au ajutat după puteri. Omenia şi buna lor credinţă au fost demonstrate încă o dată, în 1964, când trenul deţinuţilor politici s-a oprit în Gara din Bănie. „Au fost primiţi cu flori şi mâncare, ca nişte eroi, de ceferiştii craioveni“, a precizat Toma Rădulescu.
Poveşti de dragoste
Poveştile consumate pe peronul gării par să dăinuiască încă. O domniţă cu umbreluţă care trebuia s-o apere de razele soarelui îşi strângea cu ardoare partenerul de mână. Ocheadele galeşe, zâmbetele dulci şi vorbele de dragoste făceau ca toate privirile celor care aşteptau în gară să fie aţintite spre lor. Minutele care îi despărţeau de sosirea trenului păreau să treacă repede, iar drumurile lor trebuia să se despartă. Şuierul trenului care îşi făcea intrarea în gară a trezit panică în sufletul lor. O batistă, frumos brodată cu iniţialele domniţei, s-a strecurat în mâinile tânărului. Acesta a ascuns-o repede la piept, fără s-o privească. Ultimele clipe în compania celei dragi nu-i permiteau acest lux. A ridicat valiza şi şi-a condus iubita spre acel tren „blestemat“. Lacrimile curgeau şiroaie. Un hoţ de buzunare, client fidel al poliţiei gării, asistase fără voie la întreaga scenă, uitând pentru o vreme de uşurarea buzunarelor călătorilor. O femeie de moravuri uşoare, una dintre multele care-şi făceau veacul pe peron, a vărsat şi ea o lacrimă atunci când mâna tânărului s-a desprins cu greu din cea a domnişoarei.
Poveştile gării de ieri sunt completate de cele ale lumii moderne, fiecare cu frumuseţea şi mireasma timpurilor cărora le aparţin.
