7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLiberalii vor să preia controlul la Termoficare

Liberalii vor să preia controlul la Termoficare

Complexul Energetic ar trebui să controleze direct Regia de Termoficare pentru a rezolva problema datoriilor de 120 de milioane către producătorul de energie din Craiova. Aceasta este părerea liberalilor craioveni după o şedinţă de partid cu directorul CE, Ion Dinulescu.

 

Liberalii susţin că, într-o discuţie cu directorul CE Craiova, Ion Dinulescu, şi el liberal, au ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună pentru rezolvarea problemei datoriilor pe care Regia Autonomă de Termoficare le are către producătorul de energie este aceea a unui parteneriat în care Complexul Energetic să poată controla direct activitatea de la RATf şi banii regiei. Cristina Calangiu, preşedinta PNL Craiova, a declarat ieri că procesul intentat Regiei de Termoficare de către Complexul Energetic, pentru recuperarea datoriilor, nu este o soluţie pentru rezolvarea problemei, un exemplu de urmat în acest sens fiind cel al Braşovului, care a găsit o cale amiabilă de a ieşi din impas.

„Au ajuns la un parteneriat, la o fuziune. Complexul Energetic are suspiciunea că banii nu au fost prost colectaţi de la populaţie pe cât au fost de prost gestionaţi. Nu văd de ce să nu fie un control din partea Complexului Energetic. Când vom prelua Termoficarea, vom vedea dacă sunt datorii făcute de cetăţeni sau sunt şi datorii făcute din cauza unor cheltuieli nejustificate“, a spus Cristina Calangiu.

Dinulescu s-ar mulţumi cu 51% din acţiuni

Părerea e împărtăşită şi de liberalul din fruntea CE Craiova, Ion Dinulescu, care a declarat ieri că unitatea pe care o conduce ar trebui să devină, într-un parteneriat cu consiliul local, acţionar majoritar la RATf. „Ar trebui să devenim acţionar majoritar măcar cu 51% la Regia de Termoficare pentru a avea control. Noi avem suspiciuni pentru că nu ştim cum s-au adunat atâtea datorii. E posibil ca 5-10 % din populaţia Craiovei să aibă datorii de două-trei luni, dar nu e toată Craiova datoare. Dacă nu am oprit căldura până acum a fost din respect pentru populaţia Craiovei. Oricum, dacă nu se va întâmpla aşa, procesul continuă“, a spus Dinulescu.

Contactat telefonic, directorul RATf, Tatian Tudorache, a declarat că nu face nici un fel de comentariu la adresa celor spuse de liberali sau de directorul Ion Dinulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS