Reporter din Mehedinţi, prins vânzând droguri

Un reporter de la o televiziune locală din Drobeta Turnu Severin, nepot al senatorului PSD Petre Daea, şi un adolescent au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să vândă droguri de mare risc pe o stradă din Drobeta Turnu Severin. Procurorii DIICOT i-au reţinut pe cei doi tineri – unul de 17 ani şi altul de 24 de ani, reporter la Galaxy TV din Turnu Severin şi, totodată, nepot al fostului ministru al agriculturii, pentru amândoi existând propunerea de arestare preventivă pentru trafic de droguri. Marius Daea şi amicul său au fost prinşi în flagrant de ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Mehedinţi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Biroului Teritorial Mehedinţi al DIICOT, în timp ce încercau să vândă un gram de haşiş contra sumei de 300 de lei. La intrarea în Tribunalul Mehedinţi, Marius Daea s-a declarat nevinovat, el motivând că a mers la locul în care a fost prins cu droguri tocmai pentru că aflase că se organizează un flagrant şi a vrut să filmeze. Procurorul DIICOT a emis pe numele celor doi ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Ei au fost prezentaţi aseară în faţa instanţei, care urmează să decidă asupra propunerii de arestare. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă pedeapsa cu închisoarea de la trei la 15 ani pentru trafic de droguri.


Autori

Comenteaza acum

6 Comentarii

  1. Termopan de Midia said:

    Petre Daea este finul lui Dana si Adrian Nastase.
    Astia sunt neamuri de termopane mafioate.

  2. galaxi tv said:

    trebuie sa fi mare prost pt a risca intre 3 si 15 ani la rece pt 1gr de hasisi.Daca era 1 kg era altceva ,amatorii.

  3. oarecare said:

    Simona Fiica? o zdreanţă! Iar tu radule cred că eşti poliţist că ştii prea multe. Mai relatează despre ea că ne interesează

Alte stiri

28 noiembrie 2014

Cursuri de formare profesională în Slatina

Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor EUROPROJECT Slatina implementează, în această perioadă, proiectul “CORE – Corelarea competenţelor şi abilităților capitalului uman cu potențialul local de ocupare în regiunile Sud-Vest ...

Sumarul ediției de vineri, 28 septembrie 2007

Actualitate

» Laptopuri pentru medici
» Gunoiul electronic
» Concert în parcarea PIC
» Ţepele lui Găgeatu
» Înghesuială la cazare
» 10.000 de oameni sunt aşteptaţi la ceremonia de întronizare a Patriarhului Daniel

Local

» Scurte ştiri
» Reporter din Mehedinţi, prins vânzând droguri
» Trei români împuşcaţi la Roma
» Spulberaţi de taxi
» Budapesta şi Bucureştiul, printre principalii poluatori ai Dunării
» Ziua Porţilor Deschise pentru cititori
» Motociclist făcut bucăţi
» Proiecte de lege pentru învăţământul preuniversitar, discutate la Călimăneşti
» O geantă cu bani, găsită printre rămăşiţele avionului
» S-a spânzurat de grinda beciului
» Concurs de filme educative
» Alocaţii pentru românii care lucrează în străinătate
» Tânărul care a înjunghiat un şofer în trafic a fost reţinut
» Informare în managementul deşeurilor pentru firme
» Prefectul vrea control în şcoli
» Geoană, acuzat de autoritarism
» Băsescu, concurat
» Stolojan nu vrea premier

Sport

» Scurte ştiri
» Ferrari vrea totul
» CRR, la mâna găştii italo-clujene
» Ospătar, nota!
» Juveţii au mâncat în parc
» Mititelu a câştigat greu bătălia de la Cârcea
» Suporterii Craiovei, contestaţi
» Ştiinţa, afară din Cupă
» Singurul obiectiv, redresarea echipei
» Adi Neagu, vicecampion mondial
» Tricolorii au pierdut cu Germania
» Vâlcencele vor în Liga Campionilor
» România va întâlni Franţa în Grupa Mondială
» Tănasie vrea centura europeană

Magazin

» Apariţie editorială
» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi programate
» Programul de audienţe al Primăriei municipiului Craiova
» Utile Craiova
» Institut pentru experienţe extrasenzoriale
» Bancul zilei
» Ia te uita!
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Cultură, istorie, distracţie şi lux la Viena

Opinii

» O lanternă alb-albastră

Top