19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal27 de persoane din Olt pleacă în Spania

27 de persoane din Olt pleacă în Spania

OLT. Din cele 40 de persoane din Olt care s-au prezentat vineri la selecţia organizată la Craiova pentru trei angajatori din Spania, 27 au trecut de interviu, aşteptând să semneze contractul. Cei 27 vor semna contracte pentru 30 de zile, cu un salariu între 928 şi 1.000 de euro, urmând să lucreze în agricultură, locurile fiind disponibile în provinciile Zaragoza, Toledo şi Burgos. Anunţul a fost făcut de directoarea executivă adjunctă a Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Maria Puşcaş, care a menţionat că nici unul dintre cei invitaţi de AJOFM (au fost trimise 70 de invitaţii, acesta fiind numărul indicat de ANOFM pentru această selecţie, prezentându-se în schimb 40) n-a avut probleme din cauza dosarului, cum s-a întâmplat în cazul persoanelor sosite din alte judeţe.  
Şomerii care vor să lucreze în străinătate, în agricultură, vor avea o nouă şansă, reprezentanţii ANOFM anunţând că au foarte multe solicitări, tot din Spania, urmând să se stabilească foarte curând data unei noi selecţii. Nu este exclusă posibilitatea organizării acesteia chiar la Slatina. În cazul în care se decide altă localitate, aceasta va fi cu siguranţă din Dolj sau Călăraşi, a mai spus Puşcaş.
Tot la AJOFM au sosit în ultima perioadă foarte multe solicitări pentru locurile de muncă disponibile în Anglia, tot în agricultură, cu contracte pentru şase luni, dar din 2008. Locurile au fost postate în reţeaua Eures, înscrierile făcându-se tot la AJOFM, la consilierul Eures, Elena Ţane. Spre deosebire de înscrierea pentru celelalte locuri, în reţeaua Eures se completează un CV Europass, se completează o cerere tip de evidenţă Eures şi un chestionar prin care doritorii îşi exprimă interesul pentru munca în sectorul agricol. Nu este obligatorie la înscriere nici fişa medicală.
Nu se cunoaşte încă data selecţiei, însă până pe 1 septembrie trebuie transmise datele celor interesaţi la AJOFM Bihor. La selecţie, la care vor participa angajatorii sau reprezentanţii acestora, se vor prezenta şi condiţiile de lucru, cazare etc. „Nu ţinem ca oamenii noştri să plece dincolo, pentru că sunt locuri de muncă şi aici, chiar dacă nu la fel de bine plătite, însă nici nu ne putem opune plecării lor. Decizia le aparţine“, a mai spus Maria Puşcaş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS